HomeFeaturedFocusO parere despre iPhone 5s

O parere despre iPhone 5s

Am avut ocazia să folosesc timp de câteva zile un iPhone 5s argintiu, primit prin amabilitatea Orange România. A fost exact așa cum mă așteptam: un aparat ușor, rapid, cu un display foarte bun, o cameră foto/video puternică și autonomie decentă. Upgrade normal pentru precedentul model iPhone 5. Nu e de mirare că nici acum nu se găsește pe stoc, cantitățile cerute de piață fiind încă mult peste ceea ce poate să ofere Apple.

Eu nu sunt un utilizator obișnuit de iOS și nici de iPhone. Mă joc din când în când cu iPad-ul și iPhone-ul soției, atâta cât să nu îmi ies din mână și să pot face comparații cu celelalte aparate Android și Windows Phone pe care le testez constant. Întâmplarea face ca iPhone 5s să fi venit la teste într-un moment în care mă bucuram de compania lui Galaxy Note 3 și a lui LG G2, aparate aflate în TOP 3 smartphone-uri Android din 2013.

Păstrează încă dezideratul dimensiunii normale pentru un telefon!

DSC_2736DSC_2738

Rezultatul este că indiferent ce aș fi crezut înainte despre iPhone 5s, un lucru este evident și nimeni nu îl poate contesta: în toată avalanșa de dimensiuni tot mai mari pentru display din acest final de an, iPhone 5s cu a sa diagonală de 4 inci este încă un … telefon. Îl poți ține ușor în mână, nici nu îl simți în buzunar îl folosești fără probleme cu o singură mână. E încă ceea ce trebuie să fie un smartphone: un telefon inteligent, dat totuși un telefon. Nu paletă de pingpong și nu tabletă.

La nivel de dimensiuni, 123.8 x 58.6 x 7.6 mm și doar 112 grame sunt caracteristici pe care nimeni nu le-a bătut ca să creeze o alternativă clară, pe aceleași caracteristici constructive. Îmi place estrem de mult și faptul că e subțire și ușor.

DSC_2733

Finisajele sunt în continuare de cea mai bună calitate, îmbinarea de metal și plastic fiind egalată doar de HTC cu modelul său One.

DSC_2697DSC_2696

Construcția nu diferă de ce știm deja pe iPhone 5. Butoanele de volum, cel de mute și pornire/oprire sunt pe aceleași poziții.

În partea inferioară se regăsesc fantele pentru jack-ul audio, boxele plus conectorul Lightning.

DSC_2703DSC_2713

Pe spate, cunoscutul logo Apple domină carcasa de aluminiu.

DSC_2698

Puteți vedea mai în detaliu elementele constructive ale carcasei.

DSC_2699

Display: doar 326 ppi. Contează?

Orice fan Android o să spună că în momentul de față, să aduci pe piață un smartphone cu display de 4 inci și rezoluție de 1136 x 640 pixeli e o inițiativă pierzătoare. Bătălia specificațiilor pare să nu fie în favoarea Apple aici, mai ales că densitatea oferită de display-ul de pe iPhone 5s e de doar 326 ppi.

Și?

Din punctul meu de vedere nu. Dacă densitatea pixelilor trece de 300 ppi, atunci imaginea ce e afișată pe ecran e suficient de clară și detaliile se disting foarte bine. Clar, mai mult înseamnă mai bine – lucru dovedit de Apple când a adus Retina pe iPad, ce acum e copiat de toți producătorii Android.

DSC_2705

Se pare că display-ul de pe iPhone 5s e protejat de amprente și de zgârieturi.

DSC_2711

La nivel de calitate a informației și strălucire, după cum se poate vedea mai jos, iPhone 5s stă chiar foarte bine (Nokia Lumia 925, iPhone 5s, Galaxy Note 3 și LG G2). Pe celelalte aparate nivelul strălucirii ecranului nu era setat la maxim.

DSC_2724

Chiar și în sore puternic, dacă nivelul de strălucire e setat la maxim, informația de pe ecran poate fi citită.

Sistem de operare: iOS 7, copie nereușită de Android și Windows Phone

iPhone 5s rulează cu sistemul de operare iOS 7 pe care Apple l-a regândit atât de bine că în final a ieșit o combinație nereușită de Android și Windows Phone. Cred că la actuala folosire a fost pentru prima dată în ultimii 3-4 ani când nu știam pe ce butoane trebuie să apăs în diferite situații. Butoane de tip slider, combinate cu link-uri pe text și butoane clasice se regăsesc acum în interfețele iOS. În aceiași aplicație (Flipboard de exemplu) apeși o dată pe un anumit tip de buton, altă dată pe altul. Trebuie să fii foarte vigilent și să mergi pe principiul apasă pe orice și vezi dacă merge.

Nu spun că iOS 7 e ceva rău. Departe de mine gândul acesta. E doar o copie nereușită de Android și Windows Phone. Față de Android lipsesc notificările variate și opțiunile avansate de configurare și folosire. Față de Windows Phone lipsește unificarea interfeței și mai ales centrarea pe nevoile utilizatorului în locul centrării pe aplicații – încă notificările ce vin sub formă de push, slabe față de cele de pe Android, sunt aduse pe aplicații.

IMG_0015IMG_0017

Teoretic Siri face parte integrantă din iOS 7 și ar trebui să te ajute. Nu i-am dat nicio șansă, experiența de comunicare cu Galaxy Gear fiindu-mi suficientă ca să nu mai mă complic pentru următoarea perioadă. Oricum, la nivelul României aria de utilitate e extrem de redusă.

IMG_0018IMG_0020

Camera foto și multimedia

iPhone 5s e încă un gadget creat pentru a fi folosit și în zona multimedia. Camera foto e suficient de rapidă ca să te ajute să faci poze atunci când ai nevoie, iar funcția de filmare slow motion la 120 FPS poate fi un motiv de achiziție pentru cineva ce descoperă utilitatea. Utilizatorul obișnuit nu are nevoie de așa ceva la început, convingerea mea este că cine are iPhone 5s cu slow motion mai devreme sau ai târziu o înceapă să se joace cu filmarea la viteze mici. Și vor ieși chestii interesante.

DSC_2717

Nivelul de sunet scos în boxe e mult peste ceea ce am auzit pe aparatele cu care am lucrat în ultima perioadă. HTC One ce este în aceiași categorie  (chiar mai sus aș spune).

Comparație: iPhone 4 (sus) și iPhone 5s (jos).

DSC_2744

Mai adaug și opțiunea de a avea iMovie pe smartphone cu care să poți edita rapid filmul – noul procesor A7 pare a fi destul de rapid pentru a avea rezultate relativ repede.

Aici puteți vedea cum face poze și cum filmează iPhone 5s.

Performanță: aproape de Galaxy Note 3

Mulți întreabă cât de performant este iPhone 5s. Eu le răspund tot cu o întrebare: la ce vă ajută să știți asta? Care sunt acele operații pe care le faceți zilnic și în care iPhone-ul (sau oricare alt smartphone) trebuie să fie foarte rapid?

Faceți browsing?

Atunci vedeți rezultatele de mai jos:

– Browsermark: 3532 puncte

– SunSpider: 409 ms

IMG_0008IMG_0007

În traducere liberă, Galaxy Note 3 scoate 2914 puncte în Browsermark.

IMG_0009IMG_0010

Pe de altă parte, în zona de jocuri (am înțeles că unii își cumpără iPhone 5s ca să se joace 3D) iPhone 5s dă rezultate mai slabe decât Galaxy Note 3 și LG G2 pe testul 3DMark, unul din puținele cross-platform care să permită niște comparații între iOS și Android.

IMG_0011IMG_0012IMG_0013IMG_0014

Pentru GPU Bench, rezultatul obținut de iPhone 5s, adică 41946 respectiv 42000 de puncte sunt apropiate de cele întoarse de Galaxy Note 3 și LG G2.

Dincolo de testele astea, iOS 7 se mișcă bine pe iPhone 5s. De foarte multe ori mai bine decât pe iPhone 4. Cu toate astea fluiditatea prezentă nu am observat aceiași fluiditate a meniurilor ca pe LG G2 sau Galaxy Note 3 – fac aceste comparații pentru că am avut aparatele în paralel și fără să caut în mod deosebit am văzut ce se întâmplă.

Autonomia nu e rea pe iPhone 5s. Pentru un aparat de dimensiunea sa și o baterie de 1560 mAh, caracteristicile publicate de Apple par să fie adevărate. Cu o folosire intensă, iPhone 5s a reușit să mă țină aproape 9 ore pe LTE. Când nu am abuzat de el autonomia a fost și mai bună. Pot zice că pentru un utilizator obișnuit autonomia ajunge fără probleme o zi.

Vedeți mai jos statistica după o folosire de a mea normală:

IMG_0016

Concluzie: de dorit pentru cine nu are încă iPhone 5

După folosire, impresia mea e clară (cu toate că nu e completă): iPhone 5s e un produs de avut pentru orice fan Apple care vine de la versiuni de iPhone de dinainte de 5. Saltul la nivel de autonomie, performanță și elemente de fotografie/filmat este enorm.

DSC_2725

În afara prețului și disponibilității nu am văzut multe lucruri care să poată fi imputate lui iPhone 5s. E elegant, merge repede, are autonomie și pozele ies chiar bine. Citeam pe rețelele de socializare diverse opinii legate de faptul că iPhone 5s pierde că nu are display mai mare – personal nu cred că e o pierdere. Apple are un display suficient de bun ca să îți faci treaba cu ea – ai nevoie de o readaptare dură dacă te întorci de la un Galaxy Note 3 de exemplu.

Are chiar și cititor de amprentă, introdus pentru un nivel mai ridicat de securitate. Nu l-am folosit că nu îi văd rostul dincolo de o modalitate mai rapidă de a debloca ecranul. Cum nu folosesc așa ceva pe Windows 7/8.1 nu văd de ce aș începe pe iPhone 5s. Știu câțiva care au zis că ei nu pun mâna pe iPhone 5s tocmai din cauza asta: nu vor ca datele lor, colectate automat de Apple să ajungă pe la alții (de parcă ar mai depinde de ei, completez eu).

Recomandarea mea: cine are iPhone 4 și 4s (sau mai vechi) are toate modulele să treacă pe 5s dacă vrea să rămână în ograda Apple. Cei cu 5 nu prea câștigă multe în schimbul banilor pe care îi vor investi. Dar na, fiecare cu prioritățile lui.

Încă ceva: mi-a plăcut foarte mult modelul argintiu. E singurul pe care l-aș alege în momentul de față.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

4 COMENTARII

  1. Cel mai performant ar fi Samsung Note 3. Diferentele intre cele 3 telefoane sunt, in mare, urmatoarele: Note 3 si G2 ruleaza pe Android in timp ce 5S ruleaza pe IOS. Note 3 este un telefon business. 5S se preteaza si pentru adolescenti la fel ca si G2. Ca performanta toate sunt stabile, fiind in momentul de fata in top5 smartphones 2014.

  2. Buna seara!In curand se apropie ziua ficei mele si doresc sa-i achizitionez un telefon performant.Ea,ca o adolescenta obisnuita il va utiliza pentru retelele de socializare,fotografii,muzica,etc.Am tot cercetat pe internet si oscilez intre iphone 5 s (desi fiica mea nu e mare fan apple) lg g 2 si note 3.M-am gandit chiar si la samsung galaxy mega pentru ca ea imi spunea acum ceva vreme ca o incanta aceste telefoane-tableta,dar cred ca este totusi prea mare.As dori un sfat din partea dvs. care sa imi faciliteze alegerea.Va multumesc anticipat!

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep