HomeFeaturedFocusSmartphone la apa! Sony Xperia M2 Aqua

Smartphone la apa! Sony Xperia M2 Aqua

Cei de la Sony nu se dezmint atunci când vine vorba de telefoanele lor și capacitatea acestora de a rezista la scufundarea în apă. Un nou “înotător” apare pe trambulina, atrage lumina reflectoarelor și plonjează fără niciun fel de emoție în apă: Sony Xperia M2 Aqua. Este practic un Sony Xperia M2 destinat celor mai sportivi utilizatori. Certificarea IP68, cea mai puternică pentru un smartphone, îi asigură, cel puțin pe hârtie, rezistența pe o perioadă nedefinită de timp la adâncimi mai mari de un metru, în apă, precum și rezistența la praf. Da praf serios, nu glumă. Nisip fin! Sony folosește si povestioara cu Xperia Z2-ul care a rezistat șase săptămâni în ocean la 10 metri adâncime și funcționează bine mersi. Ispravă care, între noi fie vorba, mie îmi pare cusută cu multă ață albă și îmi miroase rău a marketing.

sony xperia m2 aqua 2

Revenind la Xperia M2 Aqua, din punct de vedere hardware, terminalul este identic cu fratele său mai puțin iubitor de apă. Singura difrență apare la versiunea de Android, Aqua venind direct echipat cu KitKat. În rest, același procesor quad-core Snapdragon la 1,2 GHz, aceeași memorie RAM de 1 GB plus stocarea internă de 8 GB, același ecran qHD (atenție, q mic) de 4,8 inchi. Bateria de 2300 mAh, camera principală de 8 megapixeli și toate feature-urile fratelui său.

Se discută deja despre o disponibilitate și la nivel de Europa, dar nici o vorbă despre preț. Cunoscătorii spun că extra-abilitatea de a se scufunda mai profesionist va costa, astfel că prețul va fi mai mare de 220 euro cât costă Xperia M2 pe bătrânul continent.

Via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep