HomeEvenimenteInvitatie la Ora de Programare: 11 decembrie, ora 15:00

Invitatie la Ora de Programare: 11 decembrie, ora 15:00

2014%20-%20HOC%201

În fiecare an, în săptămâna 8-14 decembrie se desfășoară la nivel mondial cel mai mare eveniment educativ denumit ”Hour of Code”, ce își propune să ofere informațiile de bază pentru cei ce doresc să facă primii pași în programare. Ca să participați nu e nevoie să aveți experiență anterioară în ceea ce înseamnă programarea.

Hour of Code (Ora de Programare) este o mişcare globală ce a atins zeci de milioane de elevi si studenţi din peste 180 de ţări. Oricine, oriunde poate organiza un eveniment Hour of Code. Tutoriale de o oră sunt disponibile traduse în peste 30 de limbi. Nu ai nevoie de cunostinte speciale.

Anul acesta, Genisoft organizează și în România Hour of Code pe 11 decembrie, de la ora 15:00. Se va întâmpla la Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara.

Dacă te interesează să afli mai multe despre ce se află în spatele lucrurilor pe care le folosești zi de zi, ai nimerit la locul potrivit.

Dacă te-ai intrebat vreodată de ce și cum funcționează Facebook, daca vrei să știi cum a fost construit Angry Birds, sau dacă pur și simplu ești curios să afli mai multe despre lumea computerelor, te așteptăm cu drag.

Dacă tot ceea ce este legat de lumea fascinantă a computerelor, tabletelor și telefoanelor mobile ți s-a părut până acum prea complicat, îți vom răspunde la întrebări.

Mai multe detalii despre evenimentul global pot fi accesate pe pagina Hour of Code.

Vă recomand să participați la eveniment pentru că sigur o să vă placă, mai ales că cel ce va prezenta este Ciprian Jichici.

Ora de cod va fi prezentată de Ciprian Jichici, asistent la Facultatea de Matematică și Informatică din Timișoara. Ciprian este directorul firmei Genisoft din Timișoara și este unul din cei mai buni specialiști din lume în tehnologii Microsoft. A susținut în ultimii 5 ani peste 100 de prezentări în domeniul tehnologiei informației în 20 de țări de pe 4 continente. Pasiunea pentru lumea computerelor a dobandit-o la 10 ani când a luat contact pentru prima oară cu un calculator. Timp de aproape 30 de ani, Ciprian și-a urmat această pasiune, pasiune despre care va vorbi în 11 decembrie.

Despre evenimentul Hour of Code în România găsiți mai multe detalii pe pagina Genisoft.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep