HomeFeaturedFocusEluga U2, un mid-range interesant de la Panasonic

Eluga U2, un mid-range interesant de la Panasonic

Ar fi și mai interesant dacă printre detaliile sale comerciale am găsi și ceva legat de Europa. Dar, cel puțin pentru moment, intențiile Panasonic cu acest terminal sunt limitate la spațiul asiatic. Să sperăm că au totuși vederi mai largi. Până acolo, merită notat că este primul terminal Panasonic cu Android 5.0 Lollipop și că arată bine dacă îl privim din perspectiva raportului specificații/preț. Spun asta pentru că Eluga U2 are un preț de 245 de dolari stabilit pentru Asia.

Nu-i rău, mai ales dacă avem în vedere că telefonul propune specificații care la nivel teoretic nu ar trebui să se împiedice nici măcar de pretențiile unor utilizatori mai exigenți. Un chipset Qualcomm Snapdragon 410 cu procesor quad-core de 1,2 GHz, o memorie RAM de 2 GB, stocare internă de 16 GB, un display HD (1280 x 720 pixeli) de 5 inchi, o cameră foto principală de 13 megapixeli și una frontală de 5 megapixeli, conectivitatea LTE, plus o baterie de 2500 mAh conturează o configurație care își merită toți banii. Dar, așa cum spuneam, deocamdată îi merită doar pe cei ai consumatorilor din Taiwan. Ce va fi mai încolo, vom vedea!

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep