HomeFeaturedFocusHTC One E9+ prezentat oficial

HTC One E9+ prezentat oficial

Eu zic că destul de oficial, din moment ce terminalul este listat pe site-ul din China al HTC. Avem de-a face cu un phablet din plastic şi metal, care se remarcă prin ecranul său cu mult peste cel al modelului de vârf HTC One M9, cu rezoluţie QHD (2560 x 1440 pixeli) şi o densitate de 534 ppi.

Cu restul specificaţiilor nu m-aş hazarda, pentru că traducerea paginii chineze a creat destul de multă confuzie. OK, este un chipset MediaTek cu procesor octa-core, dar este în acelaşi timp şi o confuzie între memorii RAM de 3 GB sau de 2 GB şi între camere foto pricipale de 20 de megapixeli sau de 13 megapixeli. Mulţi pun această degringoladă de specificaţii pe seama faptului că s-a listat şi configuraţia lui HTC One E9, despre care am vorbit destul de mult. Sunt convins că lucrurile se vor clarifica în cel mai scurt timp, aşa că, pentru moment, prefer să rămânem doar cu fotografia care pare mai veridică. Doar este pe site-ul oficial HTC din China, acolo unde, dacă vi se pare că aveţi răbdare, se pot vedea şi alte specificaţii ale terminalului. Ale unui terminal, nu se ştie prea bine care.

via HTC China

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep