HomeFeaturedFocusSamsung Z1 cu Tizen OS s-a vandut bine

Samsung Z1 cu Tizen OS s-a vandut bine

Mai bine decât au sperat oficialii Samsung, dacă este să ne luăm după declarațiile acestora. Și, sincer să recunosc, surprinzător chiar și pentru observatorul extern din mine, care încă încearcă să înțeleagă dacă telefonul atrage prin preț sau prin sistemul de operare și dacă piețele din India sau Bangladesh, acolo unde se distribuie deocamdată Samsung Z1, au un nivel suficient de ridicat de educație încât să identifice diferențele dintre sistemele de operare, sau măcar să perceapă ce este acela un sistem de operare. Indiferent de rațiunea din momentul achiziției, cert este că Samsung se laudă că terminalul a depășit bariera de 1 milion de unități vândute de la momentul lansării. Adică în ceva mai puțin de șase luni.

Tocmai prin perspectiva faptului că această cifră de vânzări este obținută doar din două piețe (e drept, una uriașă și cu un potențial imens, cea din India) și ținând cont (cu rezervele de rigoare) și de sistemul de operare mult mai puțin cunoscut (nu putem să facem abstracție în totalitate de aces aspect), consider că cifra este una pozitivă. Și cred că Samsung ar trebui să arate deschidere și înspre piețele mai educate cu Tizen OS-ul său, care s-ar putea să prindă. Nu din cauza prețului, ci din curiozitate și din nevoia utilizatorilor ceva mai experimentați de a scăpa din ghearele duopolului Android – iOS.

Probabil că va urma și un astfel de pas, unul pe care coreenii așteaptă să îl facă cu un hardware ceva mai avansat, tocmai pentru a răspunde cerințelor mai exigente ale utilizatorilor occidentali. Este o teorie proprie, pe care aștept cu nerăbdare și curiozitate să o văd confirmată.

Nu intru în detalii despre versiunea aurie care se pregătește. Cam târziu totuși, având în vedere piețele pe care se desface acest telefon.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep