HomeFeaturedFocusTot mai multi producatori vor sa isi dezvolte propriul chipset

Tot mai multi producatori vor sa isi dezvolte propriul chipset

Cred că se anunță vremuri grele pentru Qualcomm și MediaTek, companiile ce oferă, în mod uzual, chipset-uri pentru un grup destul de mare de producători de dispozitive mobile. Se pare că încet, încet, încep să își piardă clientela. După ce Samsung sau Huawei, nume mari din top 5, au reușit chiar cu succes să își aducă pe piață propriile alternative, dezvoltate intern, iar LG pare și el destul de aproape de acest lucru, o nouă serie de producători pare să o apuce pe același drum. Sony și-a arătat deja intenția de a dezvolta un chipset proprietar, acum apar și alții la orizont. Ultimele informații conduc la ideea că și Lenovo, Xiaomi și ZTE au același plan. Eu văt totuși o problemă, cel puțin aici, în ultimul grup de producători.

Nu că ar fi rău ca marile branduri din zona de dispozitive mobile să își asume ceva mai mult decât numele pus pe produsul final, nu vreau să fiu înțeles greșit. Însă, cel puțin în ceea ce îi privește pe Lenovo, Xiaomi și ZTE, mi s-ar fi părut mai firesc, fiind vorba despre trei producători mari din aceeași țară, să își unească eforturile și să încerce să dezvolte împreună un chipset. Unul pentru toți trei, unul dar bun! Cred că ar fi fost o variantă mai suportabilă financiar, iar rezultatul ar fi avut, fără îndoială, șanse să fie mult mai bun.

Chiar și așa, cu eforturi individuale din partea celor trei, în momentul în care această intenție se va concretiza, lovitura pentru Qualcomm și MediaTek va fi una destul de serioasă. Un adevărat test de rezistență!

via DigiTimes

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep