HomeEvenimenteBUILDBash si altele shell-uri vin pe Windows 10

Bash si altele shell-uri vin pe Windows 10

12

Dacă sunteți printre cei (mulți de altfel) cărora Bash și shell nu le spun nimic, nu e nicio problemă, nu prea ar trebui să vă intereseze pentru că anunțul legat de disponibilitatea shell-ului Bash pe Windows 10 probabil că nu o să vă afecteze. Dar dacă sunteți un dezvoltator de aplicații sau un sysadmin, atunci ideea de a avea Bash pe Windows 10 e o chestie care ar trebui să sune interesant.

Bash este un interpretor de comenzi Unix scris inițial de către Brian Fox de la Fundația pentru Software Liber pentru Proiectul GNU[1][2].

Numele este un acronim, un joc de cuvinte și o descriere. Ca acronim, vine de la Bourne-again shell, referindu-se la obiectivul său ca înlocuitor liber pentru Bourne shell.[3] Ca joc de cuvinte, exprimă acest obiectiv intr-o formă ce sună similar cu sintagma naștere din nou.[4][5] Numele descrie de asemenea realizarea sa, îngemănarea funcțiilor din sh, csh și ksh.[6] Un defect de securitate denumit Shellshock,[7] apărut de la versiunea 1.03, a fost descoperit în septembrie 2014.

via wiki

Azi la BUILD 2016 Microsoft a anunțat că împreună cu Canonical (compania din spatele distribuției Linux Ubuntu) a adus binarele (executabilele Bash) pe Windows 10.

E un moment istoric, în care Microsoft dă semne clare că vrea să se orienteze tot mai multe către zona open source și să aducă cât mai multe soluții de acolo pe Windows. Să zicem 10 deocamdată.

9

După SQL pe Linux, anunțul Bash pe Windows cred că nu îi pică bine deloc domnului Steve Ballmer. Microsoft, compania pe care el o conducea falnic acum 10 ani, promovează Open Source și Linux.

Să nu credeți însă că Microsoft face asta pentru că brusc iubește Linux sau comunitatea Open Source. Părerea mea este că nu are de ales (și bine face că s-a trezit chiar și cu o mare întârziere) și e nevoită să facă pașii aceștia în ideea că platforma Windows va deveni cea preferată de dezvoltatori pentru a scrie aplicații de Android, iOS, Windows, Linux sau orice altceva.

Asta e mesajul de azi dat de Satya Nadella: Windows va fi alegerea dezvoltatorilor.

11

Dacă va fi așa sau nu, o să vedem. Dar prin faptul că Bash va merge pe Windows 10, se pune o presiune foarte mare pe PowerShell, soluția similară dezvoltată de Microsoft pentru a automatiza o grămadă de chestii sub Windows și care în momentul de față este un proiect extrem de puternic și util.

După cum a spus Microsoft, Bash pe Windows prin binarele Ubuntu nu va funcționa prin virtualizare sau emulare. Va funcționa direct, nativ.

E o chestie cool sau nu?

Eu unul sunt fericit cu PowerShell, nu văd nevoia de Bash. Iar ca lucrurile să fie și mai frumoase, odată cu Windows Anniversary Update din vară se pare că și alte shell-uri vor ajunge pe Windows.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep