HomeFeaturedFocusDeschide Apple un centru de suport la Brasov?

Deschide Apple un centru de suport la Brasov?

Tim-Cook-Texas-campus-AppleCare-staff.jpeg

Se pare că gigantul din Cupertino cochetează din nou cu această idee, după ce a mai avut o tentativă undeva în perioada 2008 – 2009, opțiune care a căzut atunci din cauza infrastructurii destul de proaste, dar și conjuncturii nefavorabile. Se pare că un oficial Apple venit în vizită la Brașov a făcut drumul de la București până în Brașov în peste șase ore, din cauza unor lucrări pe centura Ploieștiului, dar și din cauza unu accident. A fost păcat, pentru că Apple avea în plan un centru de suport zonal situat în Brașov, cu aproximativ 700-800 de angajați.

Acum compania din Cupertino se pare că realizează această opțiune, atât datorită îmbunătățirii condițiilor de infrastructură (deși este evident ce creștere poate să declanșeze un aeroport la Brașov, sau o autostradă Brașov – Comarnic), dar și datorită faptului că orașul de la poalele Tâmpei s-a dezvoltat destul de mult din punctul de vedere al pieței de IT, aici având centre de suport si dezvoltare companii mari precum IBM, Dell, Microsoft sau Amazon (prin Arvato Bertelsmann), Siemens și alții, lucru care arată bine și pentru Apple din perspectiva pieței de forță de muncă.

Informația despre reanalizarea acestei posibilități are și un iz oficial, ea fiind furnizată, conform BizBrașov, de către surse din piață apropiate de zona IT-ului local. În contextul în care povestea cu Apple din 2008 – 2009 a fost făcută publică de către Silviu Savin, managing partner în cadrul Ascenta Management, dezvoltatorul parcului de birouri Coresi Business Park, de pe platforma Tractorul, nu ar fi exclus ca acest centru de business cu un focus evident înspre companiile din IT să fie ținta americanilor. Rău nu sună deloc!

via BizBrașov

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep