HomeFeaturedFocusHuawei P9, impresii dupa o luna de utilizare

Huawei P9, impresii dupa o luna de utilizare

IMAG1770

Un oficial de-al companiei chineze a spus odată că, dacă vrei să ajungi în partea de sus a topului global al producătorilor de smartphone, este obligatoriu să te impui și pe segmentul high-end. Ei bine, se pare că cei de la Huawei sunt destul de fideli acestei filosofii, iar modelul P9 este dovada cât se poate de clară că producătorul chinez știe să facă și telefoane de top. OK, unii cârcotași ar sări să combată și ar compara rapid Huawei P9 cu flagship-urile altor producători consacrați. Probabil că sunt unele diferențe, dar în mod clar ele se reflectă și la nivel de preț. Chiar și așa, aș spune eu, P9 se poate bate din multe puncte de vedere de la egal la egal cu marile rivale. M-am bucurat pentru aproape o lună de compania acestui terminal și a fost o perioadă în care am reușit să îmi fac o părere destul de clară despre el. O să încerc să vă expun, pe baza experiențelor personale, cam care ar fi argumentele acestui smartphone, dar și unde s-ar mai fi putut lucra, unde ar mai fi fost loc de îmbunătățiri. Concluzia o vom trage împreună.

IMAG1804

Însă până atunci, să trecem foarte rapid în revistă specificațiile tehnice ale acestui telefon, o zonă în care comparația cu concurența este mult mai ușor de cuantificat. Și mult mai puțin importantă în fața experienței de utilizare, aș îndrăzni eu să adaug.

Așadar, specificațiile tehnice complete ale lui Huawei P9:

  • Display: IPS NEO, 5,2 inchi, Gorilla Glass 4
  • Rezoluție: full HD (1920 x 1080 pixeli)
  • Densitate: 423 ppi
  • Chipset: HiSilicon Kirin 955
  • Procesor: octa-core (4 x 2,5 GHz Cortex-A72, 4 x 1,8 GHz Cortex-A53)
  • GPU: Mali-T880 MP4
  • Memorie RAM: 3 GB
  • Stocare internă: 32 GB
  • Slot microSD: da
  • Cameră foto principală: dual camera 2 x 12 megapixeli (RGB + monocrom), f/2.2, 27 mm, lentile Leica
  • Cameră foto frontală: 8 megapixeli
  • Acumulator: 3000 mAh, Li-Ion
  • Sistem de operare: Android 6.0 Marshmallow cu EMUI UI 4.1
  • Altele: LTE, senzor pentru citirea amprentei digitale, USB Type-C
  • Dimensiuni: 145 x 70,9 x 7 milimetri
  • Greutate: 144 grame

O configurație de top, în care Huawei a mizat, ca la toate flagship-urile sale, pe propriul chipset, dezvoltat in house. O configurație care, pentru Europa, vine cu doar 3 GB de RAM, spre deosebire de majoritatea purtătorilor de stindard de la ceilalți mari producători. O configurație care, aș spune eu, își cam face treaba fără cusur. Și mai ales care se regăsește și la nivel de preț. Huawei P9 costă 2399 de lei la eMag.ro, un preț sensibil mai mic decât ceea ce propun ceilalți producători consacrați la nivel de vârf de gamă.

IMAG1824

Dacă adăugăm aici și relația bună pe care Huawei pare a o avea cu operatorii locali, care se transpune în subvenții destul de generoase în momentul împachetării cu câte un abonament, P9 ia puțin fața concurenței la nivel de ofertă comercială. Este oare suficient? Să vedem!

Performanțele

La nivel de performanțe pe parcursul utilizării, Huawei P9 nu pare a trăda micile minusuri ale resurselor hardware. Telefonul rulează cursiv majoritatea aplicațiilor, nu dă semne de oboseală nici atunci când este mai solicitat (evident, la partea de gaming) și, poate cel mai important pentru o construcție metalică unibody, nu se încinge. Sau, mai corect spus, nu se încinge excesiv! Pentru că o încălzire a sa este sesizabilă în momentele în care este pus la treabă. Eu l-am testat cu navigația, pentru că mi-a fost alături pe perioada concediului și aici s-a cam încins. E drept, nu la fel de deranjant ca HTC One M9 în aceleași condiții, însă sesizabil.

IMAG1796

Tot la nivel de performanță aș încadra și rapiditatea cu care se debloca folosind amprenta digitală. Destul de rapid, poate nu la fel de rapid ca la LG G5 (încerc să dau exemple de terminale cu care am interacționat recent), însă, lucru important, nu s-a blocat niciodată. Chiar dacă nu din prima încercare, Huawei P9 s-a deblocat de fiecare dată folosind identificarea amprentei. Nu a fost nevoie să introduc codul secundar pentru deblocare.

Privite din perspectiva opusă, cea a programelor de tip benchmark, performanțele etalate de Huawei P9 sunt discutabile. Mie nu îmi plac comparațiile de cifre, cred că am spus-o de atâtea ori, ele nu reflectă în mod obligatoriu realitatea (cea care, până la urmă, contează cu adevărat). Cu toate acestea, am rulat un AnTuTu Benchmark, pentru cei dornici de clasamente și dueluri indirecte între telefoane. Vedeți mai jos ce a ieșit.

antutu 1

antutu 2

Una peste alta, eu aș trece performanțele acestui telefon, așa cum reies ele din experiența de utilizare și nu din aplicații benchmark, în dreptul aspectelor pozitive ale lui Huawei P9.

Construcție

Huawei P9 etalează o construcție metalică de tip unibody care aduce destul de mult cu cea a unui iPhone 6. Nu am avut un terminal Apple pentru comparație, dar am folosit un HTC One A9, cel pe care la momentul apariției sale oficiale, mulți răutăcioși l-au numit iPhone cu Android. Asemănările sunt evidente!

IMAG1816

IMAG1810

Huawei P9 este, deși sună ciudat, o combinație de fragilitate și forță. Telefonul are linii foarte delicate și un profil destul de subțire (doar 7 milimetri), dar reușește să lase și o notă de soliditate, de lucru bine închegat. Poate tocmai datorită metalului și construcției dintr-o singură bucată. Nu scârțâie deloc atunci când exerciți puțină forță pe el și lasă impresia că ar rezista la destulde chinuri. Evident, nu mi-am permis să încerc nimic extrem.

Îmi place de asemenea modul în care au fost integrate cele două camere foto de pe partea din spate, într-o dungă dedicată, care mai cuprinde și flash-ul. O tușă personală, pe care Huawei a mai folosit-o la Nexus 6P.

IMAG1771

Până aici, toate bune și frumoase, aspectul telefonului merge în urna cu bile albe. Însă trebuie să remarc, oarecum la polul opus, al dezavantajelor, acea senzație de alunecare pe care au experimentat-o și alți cunoscuți care au vrut să interacționeze cu telefonul. Nu este o problemă majoră până la urmă și se poate corecta destul de repede.

Eu am folosit niște huse de la MobileDirect.ro, partenerii care ne trimit la fiecare solicitare accesoriile de care avem nevoie. Au în ofertă destul de multe accesorii pentru Huawei P9, așa că găsirea unor huse dedicate nu a fost o mare problemă.

IMAG1778

Mi-a plăcut cel mai mult o husă finuță, din silicon transparent, care elimina efectul de alunecare, dar lăsa la iveală formele atractive ale terminalului.

IMAG1775

IMAG1776

Pentru cei mai business-oriented, am găsit chiar și o carcasă de tip cover, din piele naturală, cu buzunare și pentru carduri, care arăta destul de bine pe telefon.

IMAG1782

În fotografii mai vedeți doua modele, tot cover, realizate din material plastic, care se pot dovedi și ele practice în anumite situații.

IMAG1787

IMAG1790

Oferta este variată, așa că atunci când este nevoie, aveți de unde alege.

Ecranul

Un alt aspect interesant, pozitiv, cu care Huawei P9 se remarcă este display-ul. În primă fază am crezut că este OLED. Luminozitatea crescută, culorile foarte vii și contrastul puternic îmi dădeau această impresie. Este totuși doar un IPS cu tehnologie NEO, proprietară producătorului JDI, care pare o găselniță foarte interesantă. Una peste alta, un plus clar, care ajută acest terminal să țină pasul cu competitori mai galonați precum HTC 10 sau LG G5.

IMAG1823

E drept, dacă ne uităm în dreptul rezoluției, acest avantaj se pierde brusc, P9 fiind singurul dintre aceste flagship-uri care vine doar cu rezoluție full HD. Este suficientă pentru această dimensiune și pentru puterea de percepție a ochiului uman, este mai degrabă un dezavantaj de natură morală.

Camera

Am păstrat pentru finalul listei cu avantaje camera foto, elementul în jurul căruia pare contruit acest smartphone. Sunt de fapt două camere foto, combinate într-un sistem dual-camera, ambele cu senzori de 12 megapixeli, unul RGB și unul monocrom. Sistemul este realizat în parteneriat cu Leica și, după ce îl vezi pe Huawei P9 la treabă în zona de fotografie, îți dai seama destul de repede că acest parteneriat merge mult mai departe decât impactul de imagine. Este evident și acesta, un producător chinez, perceput ca atare de majoritatea utilizatorilor, trebuie să lupte cu toate armele pentru a schimba această percepție, iar alianța cu Leica este o astfel de armă. Una chiar puternică. Mai ales că rezultatele ei se văd destul de repede.

Cele două camere oferă o mulțime de setări software atunci când este activat modul PRO, care le permit celor pasionați de fotografie să se joace destul de mult. Nu o să intru în detalii, pentru că recunosc că am utilizat camera in modul AUTO cel mai frecvent. Am avut telefonul cu mine în concediu și am imortalizat destul de multe peisaje. Chiar și pe acest mod, fotografiilor realizate le pot fi reproșate puține lucruri. E drept, au ajutat mult și peisajele Greciei care îți taie respirația. M-aș umfla în pene și aș spune că este important și fotograful, dar nu este cazul, cel puțin în situația mea. Ceea ce a ieșit vedeți mai jos.

IMG_20160719_105213

IMG_20160719_190642

IMG_20160719_192924

IMG_20160719_191430

IMG_20160702_193833

IMG_20160703_194143

Nu am apucat să fac fotografii și în lumină artificială sau în condiții de luminozitate scăzută, aici rămân dator cu o opinie ulterioară. Am scuza că am avut atâtea lucruri de fotografiat afară, că ar fi fost păcat să petrec vremea în interiorul vreunei încăperi.

Cred că imaginile sunt suficiente pentru a declara că și din punctul devedere al camerei foto, Huawei P9 este cu mult peste medie și merită și aici o mare bilă albă.

Autonomia

Ajungem pe terenul reproșurilor. Cel mai mic este adresat autonomiei. Bateria de 3000 mAh duce o zi, ceea ce înseamnă că trece clasa. Însă există ceva acolo, care o seacă de energie. Și nu înțeleg ce. Un LG G5, care are o capacitate mai mică a acumulatorului și vine cu un display QHD, mi-a oferit o autonomie mai mare, în același regim de utilizare. Este un aspect care contează și pe care nu puteam să nu îl remarc.

IMAG1770

În combinație cu această autonomie oarecum scăzută, tot ca și reproș aș putea să adaug lipsa încărcării rapide, un feature care ar fi rezolvat în mare parte această problemă. Până se va impune mai puternic, USB-ul Type-C este și el o problemă, nu te mai poți baza pe încărcătoarele prietenilor sau ale colegilor și trebuie să ai grija propriului cablu.

Software

Este vizibil efortul făcut de Huawei în a curăța cât mai mult interfața software și încercările de a scăpa de obiceiurile vechi, legate de țara de proveniență, în ceea ce privește bloatware-ul. Progresele față de terminale ceva mai vechi sunt evidente. Dar, pentru un telefon internațional, care se bate la vârful topului global, nu sunt suficiente. Încă mai găsim aplicații preinstalate care sunt alternative la cele ale Google/Android, avem acea temă care schimbă icoanele și care mie îmi aduce cumva aminte de iOS (probabil că ăsta este motivul pentru care nu îmi place).

Puțini sunt producătorii care au reușit o interfață grafică proprie OK, mie îmi vine în minte doar HTC-ul. Iar atunci când nu îți iese, poate că un Android cât mai stock este o soluție mult mai fericită.

În loc de concluzii

Privit în ansamblu, Huawei P9 este un flagship demn de luat în calcul atunci când îți achiziționeze un smartphone nou și vrei ceva de top. Mai ales dacă ești genul atent și cu bugetul alocat și orice economie este importantă. Concesiile pe care le faci pentru un preț mai mic chiar merită, nu este nimic major.

Își face foarte bine treaba, nu dă rateuri și are un aspect finuț și atractiv. Mă rog, aici este o chestie de gusturi, nu pot să fiu obiectiv. Mie îmi place cum arată.

IMAG1804

Tot pentru mine, contează foarte mult la un telefon camera foto, iar faptul că producătorul chinez l-a targetat ca fiind un smartphone pentru fotografi s-a făcut cu un suport foarte sănătos. Un utilizator care se bazează exclusiv pe camera foto a telefonului, va aprecia cu siguranță ceea ce poate face P9.

Huawei P9 este un mare pas în față pentru chinezi. Cred că am mai spus-o, dar mă văd nevoit să o repet. A venit cu o moștenire destul de mare în spate, modelul anterior fiind unul care a tras ca o locomotivă la creșterea Huawei. Iar P9 nu se face deloc de râs. Sunt convins că Huawei este pe drumul cel bun și că viitoarea generație de flagship-uri va fi și mai aproape de numele mari din industrie. Până la urmă vorbim despre un jucător din top 3, unul cu o creștere explozivă, care țintește destul de sus.

2 COMENTARII

  1. Esti sigur ca tu ai testat produsul asta si nu doar il lauzi, probabil la schimb ca te-ai plimbat cu el in vacanta o luna de zile, asa cum au facut si alti colegi de ai tai?
    Camera este mediocra, dincolo de logo-ul ala Leica, care nu are nicio legatura cu Leica fiind de fapt vorba de o licentiere printr-un tert certificat, nu are nimic special – uite aici, ca sa te lamuresti http://www.dxomark.com/Mobiles/Huawei-P9-vs.-P8-Mobile-review-Good-improvement-for-the-latest-device

    Ma intreb si de ce ai uitat sa spui ca software-ul e o clona mizerabila de iOS, de la icon-uri si pana la lock screen.
    Ati inceput si voi sa aplaudati Huawei!

    • Tu ai citit articolul? Serios? Arunci cu rahat doar de dragul balciului… Exact ce imi reprosezi tu ca nu am spus, am spus! Si am si subliniat ca nu imi place faptul asta, ca toata interfata e copiata de la iOS… Dar e mai simplu sa sari repede la scandal…

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep