HomeFeaturedFocusO comparatie Android (LG G5) vs iOS (iPhone 6) prin ochii unui...

O comparatie Android (LG G5) vs iOS (iPhone 6) prin ochii unui fanboy

20160715_200619

 

Sunteți curioși să știți cum vede un fanboy interacțiunea cu Android? Ei bine, lăsați-mă să vă spun, că doar promisiunea-i promisiune!

Acum mai bine de 3 săptămâni am trecut la Android, după ce am folosit iOS vreo 6 ani, bucurându-mă de compania unui LG G5 oferit de LG România, iar acum a venit momentul să va împărtășesc opiniile adunate pe parcursul acestui experiment.

Hardware: LG G5

Cum deja am amintit, smartphone-ul folosit pentru explorarea lumii Android a fost un LG G5. Este un telefon pe care îl consider extrem de reușit, cu un hardware foarte bun, un aspect la care iPhone-ul meu de doi ani a fost surclasat destul de categoric. Evident, o să am și câteva obiecții care nu cântăresc însă foarte mult, puse în balanță cu plusurile lui G5 în fața competitorului de la Apple.

Camerele foto de pe LG G5 sunt foarte bune, mult superioare față de camerele de pe iPhone-ul meu 6, iar din câte am vazut, mult superioare și față de iPhone 6s. G5-ul vine cu două camere pe spate una wide de 16 MP si una de 8MP. Iar în față avem o cameră de selfie de 8MP. Pozele facute cu aceste camere sunt absolut superbe. Nu intru în mai multe detalii pentru că au facut acest lucru colegii mei.

Telefonul se miscă superb, nu s-a blocat niciodată și răspunde foarte rapid la comenzi. Din nou, se vede faptul că iPhone-ul meu are deja aproape 2 ani vechime.

Durata de viață a bateriei este un punct sensibil al lui LG G5, care ține exemplar dacă folosești mult telefonul pe wi-fi sau 3G. Când îl treci pe 4G bateria se descarcă destul de rapid (pe mine nu m-a ținut mereu de dimineață până seara), dar aici mai intervine o necunoscută și anume calitatea rețelei mobile pe 4G, care, din câte am auzit de la prieteni, nu este foarte bună în Brașov și astfel se poate explica relativ ușor autonomia nu tocmai bună.
În zilele în care am fost mai mult pe WiFi (acasă și la muncă) autonomia a fost foarte bună, ajungând acasă cu cel puțin 20% după 10-12 ore de utilizare normală. Cand zic utilizare normală mă refer aici la: WiFi conectat permanent, Bluetooth și datele mobile active la rândul lor. Modul în care LG a încercat să repare acest inconvenient e simplu și extrem de util: G5 vine cu un încărcător Fast Charge care te poate ajuta atunci când nu mai ai baterie – practic dacă pui telefonul la încărcat 30-40 de minute (să zicem cât ieși în pauza de masă) ai liniștit autonomie până la finalul zilei.

Senzorul de amprentă este poziționat pe spatele aparatului, lucru care îl face foarte accesibil când scoți telefonul din buzunar să îl folosești. Senzorul citește rapid amprentele. Am avut totuși câteva situații în care nu am reușit să deblochez telefonul cu ajutorul amprentei și am fost nevoit să folosesc patternul setat.

Mai jos aveti un exemplu de fotografie realizată cu LG G5. Sistemul dual-camera de pe acest smartphone este foarte reușit din punctul meu de vedere.

20160715_192613_HDR

Si LG G Watch R

Pentru că în ecosistemul Apple am și un Apple Watch, atunci când am trecut pe Android am împrumutat și un ceas LG G watch R pentru a putea testa și starea smartwatch-urilor în așa fel încât replica Android la iOS să fie completă.

Despre ceas nu am foarte multe de zis. Nu mi-a plăcut pentru că este cam mare pentru mâna mea și nu am reușit să mă obișnuiesc cu el. Bateria ține peste o zi dar nu m-a ținut două zile pline, seara trebuia să îl pun la încârcat dacă voiam să mă țină toată ziua a doua zi.
Pentru mine calitatea ecranul la Apple Watch este mai bună (densitate de pixeli mai mare), LG-ul recuperează aici având un display always on, funcționalitate utilă la un ceas.

20160724_174508_HDR

Ce mi-a placut pe Android

Usurinta de a exporta datele din ecosistemul Apple in cel Android.

După cum am văzut împreună, date pe care le avem pe dispozitivele Apple le putem trece destul de ușor pe un Android. În rest, cam toate aplicațiile pe care le folosesc sunt cloud iar când am instalat versiunea de Android datele au fost sincronizate.

Starea aplicatiilor

Majoritatea aplicațiilor pe care le foloseam pe iOS le-am găsit și pe Android.

Excepția cea mai notabilă fiind Due, aplicație pe care eu o foloseam foarte des pe iOS. Due este o mică aplicație care face un singur lucru și îl face foarte bine: reminders. Ca și alternative am încercat funcționalitatea de Reminders din Evernote de care nu am fost foarte mulțumit. Apoi mi-am instalat Google Keep care este o alternativă destul de bună dar nu are snooze (trebuie să editezi din nou nota pentru a schimba reminder-ul). Apoi mi-am instalat Life Reminders care este cel mai aproape de ceea ce era Due pe iOS, mai au totuși de lucrat la interfața care mi se pare foarte incărcată.

Due vs Life Reminders

Evernote, o altă aplicație pe care o folosesc zilnic are o aplicație excelentă de Android, din unele puncte de vedere chiar mai bună decat cea de iOS. Widget-ul versiunii de Android este mult mai util decât pe iOS, din el adaugarea unei note se face aproape instant, pe când pe iOS astepți câteva secunde pentru a intra în aplicație și a putea scrie notița. Ceea ce am observat este că am folosit mult mai mult Evernote pe Android decât pe iOS și clar widget-ul a facut diferența.

Widgets

Mult timp am susținut răspicat că nu imi plac widget-urile. Le consider urâte, vizual vorbind și de cele mai multe ori inutile. Dar trebuie să recunosc că există și widget-uri utile ale aplicațiilor Android care sunt foarte bine realizate. Spre exemplu cel de la Evernote, sau de la Shazam.

Ce nu mi-a placut pe Android:

Sunt un “app junkie”, îmi place să testez noi aplicații sau noi funcționalități ale aplicațiilor pe care le am. Din acest punct de vedere Android are un mare minus: să vă dau două exemple: Facebook Messenger, pe iOS eu aveam deja noul homepage de ceva timp (cel cu mesaje recente, favorites și utilizatori activi), pe Android a venit cu un update după vreo saptămână de utilizare. Un alt exemplu este DropBox care a lansat un scanner de documente (cu optimizări de imagine, imaginile finale arată parcă documentul a fost scanat) pe versiune iOS de cateva săptămâni, pe versiunea de Android încă acest scanner nu este implementat.

Pe ceas nu am găsit cateva aplicații pe care le folosesc destul de des pe Apple Watch, de exemplu Strava nu are versiune de Google Wear, sau cel putin eu nu am reușit să o găsesc. Google Play imi zicea că am aplicația Strava instalată și pe Android Wear dar eu nu o găseam pe ceas (și indicațiile Strava zic că este oferită o oarecare integrare, mai bună cu Motorola 360 pentru HRM). De aceea zic că smartwatch-urile în prezent nu sunt foarte smart, sunt doar niște sateliți ai telefoanelor. Fac anumite lucruri foarte bine – cum ar fi notificările, monitorizare de puls – dar în rest lasă mult de dorit.

Să vorbim un pic si de aplicațiile Google. Toate aplicațiile Google de pe Android au versiuni și de iOS iar eu nu am găsit diferențe majore între cele două versiuni. La fel de bine pot folosi Google Spreadsheet sau Google Docs sau Photos și pe iOS și pe Android. Google Photos este mult superior față de versiunea actuală de Photos care vine instalată default pe iOS. Lucru care nu va mai fi adevărat în toamnă cand iese iOS 10. Dar pană atunci Google Photos câștigă bătălia. Îmi place mult asistentul care creeaza automat albume în funcție de locație și alte infomații din poze. Partea bună este că aplicația Google Photos este disponibilă și pe iOS.

Modul de lucru Android fata de iOS

Sunt multe diferențe între modul în care se interactionează cu device-ul pe iOS și modul în care se interacționează pe Android. Aplicațiile pot fi integrate mult mai adânc în sistem și deci pot crea interacțiuni mai complexe. Vă dau doar un exemplu scurt: faptul că pe Android aplicația whatsapp prezintă o listă cu ultimii prieteni cu care ai vorbit direct în meniul de share, lucru care este imposibil pe iOS.

Cu toate astea, nu cred că vor exista probleme mari de acomodare … nici de la iOS la Android și nici invers.

Ce mi-a plăcut tare mult la Android sunt toate scurtăturile din notification center. Scurtături care pot fi configurate după placul utilizatorului. Lucru încă imposibil pe iOS. Iar pe acele butoane, dacă ții apăsat lung te duc direct la setarile lor din aplicația Settings.

Cand vine vorba de smartwatch-uri, ambele device-uri sunt la fel de bune la notificări și la a prezenta informațiile de pe telefon. Google Wear câștigă un pic aici pentru că aplicațiile se deschid mult mai rapid decat pe Apple Watch (problemă care se rozolvă în viitoare versiune de watchOS). Apple Watch câștigă la dictare și la recunoașterea frazelor în limba română care sunt apoi transformate în text (cand vrei să răspunzi la un SMS de exemplu). Apple Watch mai caștigă și la aplicațiile third party, ele fiind mai bune față de cele de pe Android Wear.

20160715_200619

Că tot veni vorba de dictare, pe iOS folosesc dictarea de ceva timp și merge foarte bine. Pe Android, primul lucru pe care l-am căutat a fost, evindent, să îmi configurez dictarea în limba română. Ei bine acest lucru nu este atât de simplu precum pare. Trebuie să ai instalat keyboard-ul Google care vine cu dictare. Mai apoi trebuie adaugat la keyboard limba română iar mai apoi trebuie să îi zici explicit și la dictare să folosească limba română. Destul de complicat de configurat și nu foarte intuitiv pentru utilizatori. Pe iOS, dacă ai instalată tastatura în limba română ai și dictare în limba română.

Amblele sisteme recunosc destul de bine cuvintele vorbite în română și pot transforma în text fraze destul de complexe. Cu toate astea, pe Android am avut mult mai multe cuvinte recunoscute greșit decât pe iOS.

LG G5 câștigă când vine vorba de tastatură, ea fiind mai ergonomică decât cea de pe iOS. Din câte am observat tastaturile sunt diferite în funcție de producătorul telefonului, eu am testat Google Keyboard și LG Keyboard (cea default cu care a venit LG G5-ul). Îmi place mult mai mult LG keyboard.

Încă un plus fain pentru Android sunt setările în funcție de locație. La birou, de exemplu, l-am setat pe vibrații să nu-mi deranjez colegii cu soneria la telefon.

Ce am observat la aplicațiile pe care mi le-am instalat pe Android este că mult mai multe dintre ele au bannere publicitate decât cele de pe iOS. Un minus destul de mare pentru mine deoarece nu îmi place deloc să văd publicitate în aplicațiile pe care le folosesc.

Google Now este un serviciu foarte fain pe care, din nefericire, nu l-am folosit la capacitatea lui maximă. Vremea și trafic, cam atât. Google Now este un serviciu excelent pentru cei care folosesc Google Calendar pentru gestionarea agendei. Pe langă asta, integrarea cu alte servicii Google face ca serviciul să recunoască rutinele noastre zilnice și să ne dea informații utile. De exemplu, joia după muncă am obiceiul să ies cu bicicleta, dupa vreo 2 săptămâni, google now si-a dat seama de asta și îmi oferea informații despre trafic pe traseul pe care merg de obicei. Un lucru e sigur, cu cât folosești mai mult Google Now cu atât devine mai util.

Concluzie

Și acum momentul de final: iOS vs Android. Care pe care?

Din punctul meu de vedere cele două platforme sunt cam la același nivel pentru un utilizator normal. Android-ul câștigă mult pentru că este mai open și deci multe aplicații se pot integra mult mai bine decât o pot face pe iOS. iOS-ul câștigă când vine vorba de ușurința în utilizare. Aici este vorba și de faptul că pe iOS, ca dezvoltator, ai un guideline foarte clar despre cum trebuie să interacționeze aplicația cu sistemul și cu utilizatorul.

Ambele platforme au plusuri și minusuri, ambele platforme au anumite lipsuri foarte frustrante dar au si anumite funcționalități de care nu poți să te desparți. Ideal ar fi să putem lua ce e mai bun din ambele lumi și să le combinăm să facem cel mai bun telefon. Să iei hardware-ul cu care vine LG G5-ul și să îl combini cu iOS … dar visez …

În 2010, când am făcut ultima oară această încercare am fost foarte ferm în a zice că Android nu este pentru mine. Pe atunci aveai impresia că platforma este un fel de beta cu foarte multe neajunsuri. Multe s-au schimbat de atunci. Platforma s-a maturizat, aplicațiile sunt mult mai stabile iar telefoanele – în speță LG G5-ul pe care am avut plăcerea să îl testez – sunt din ce în ce mai calitative când vine vorba de harware.

Dacă m-ai întreba acum dacă aș trece definitiv pe Android răspunsul meu ar fi un pic diferit. Tot negativ rămâne pentru moment dar deloc ferm și cu o mare probabilitate ca în viitor răspunsul sa fie pozitiv. Pentru moment iOS și tot ecosistemul de aplicații de pe iOS încă au avantaje, dar care nu mai sunt atât de evidente precum erau acum câțiva ani.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep