HomeChestii Verzi80edays trece prin Romania. 11 vehicule electrice in jurul lumii

80edays trece prin Romania. 11 vehicule electrice in jurul lumii

all cars

Una dintre cele mai importante curse destinate vehiculelor cu motorizare integral electrică pune România pe această hartă. În data de 16 iunie 2016, 11 echipe au pornit din Barcelona pentru a stabili un record mondial: înconjurul lumii cu vehicule 100% electrice în 80 de zile sau mai puțin. 50 de zile mai târziu echipele iși fac drum prin Rusia, înaintând cu viteză către Kiev, în Ucraina. Urmează România, țară pe teritoriul căreia caravana va parcurge 1.100 kilometri.

Cifrele acestui eveniment sunt impresionante. Pentru cele 11 echipe care au pornit din Barcelona, provocarea este una uriașă: 25.000 de kilometri în 80 de zile (sau mai puțin), 20 de țări de pe trei continente parcurse, totul pentru a arăta întregii lumi că vehiculele electrice sunt o modalitate sustenabilă de a parcurge distanțe mari, fără a polua. Pentru a sublinia și mai mult acest scop, echipele plantează pe traseu copaci, pentru a marca punctele prin care au trecut. O inițiativă lăudabilă, care, încă odată trebuie să o spunem, pune și țara noastră pe harta acestui eveniment.

all cars 2

Participanții la această ediție a 80edays provin din Germania, Spania, Elveția, Italia, Cehia, Ungaria, Austria, China și SUA. Ei conduc masini Tesla Model S, Tesla Roadster, Denza (echipa din China), iar echipa maghiară participă cu un autobuz electric, fabricație proprie, numit Modulo Bus.

Conform planificării evenimentului, în data de 13 august cele 11 echipe ar trebui sa intre în România pe la vama Siret, dinspre Ucraina.

Găsiți detalii pe EVmagazine.ro.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep