HomeFeaturedFocusCateva detalii despre Huawei P10

Cateva detalii despre Huawei P10

huawei-p9-back

Fără îndoială că unul dintre cele mai așteptate flagship-uri ale începutului de an 2017 este Huawei P10. Sau cum se va numi urmașul lui Huawei P9, un smartphone care, pe lângă cifrele de vânzări destul de mari, a demonstrat că producătorul chinez crește de la an la an, atât ca unități vândute, dar și calitativ și ca inovație pe care o include în terminalele sale. Și am spus-o deja de mult că, dacă P9 nu s-a putut bate în specificații cu vârfurile de gamă ale celorlalți producători mari (dar a compensat printr-un preț mai mic), probabil că la următoarea generație, acest lucru va putea fi posibil.

Ei bine, presupusele specificații ale lui Huawei P10, care au ajuns în atenția opiniei publice prin intermediul GFXBench, acolo unde telefonul se pare că este în baza de date, par să susțină această teorie a mea. Evident, trebuie să lăsăm loc și de îndoieli, poate că nu sunt datele reale, s-a mai întâmplat, însă sunt șanse destul de mari ca P10 să arate pe aproape.

Și o configurație care conține un ecran de 5,5 inchi, cu rezoluție QHD (2560 x 1440 pixeli), un chipset proprietar Kirin 960 cu procesor octa-core de până la 2,3 GHz și GPU Mali G-71, o memorie RAM de 6 GB și o capacitate internă de stocare de 256 GB, arată într-adevăr spectaculos. Dacă adăugăm și un sistem dual-camera (este greu de crezut că se va renunța la el după ce parteneriatul cu Leica a fost reconfirmat) de minim 12 megapixeli pe fiecare senzor și o cameră foto frontală de 8 megapixeli, avem imaginea unui real flagship.

huawei-p10-gfxbench

Evident, va fi esențial și prețul de vânzare. Însă până acolo este drum lung, telefonul nu va fi anunțat decât anul viitor, probabil în jurul sau la MWC. Deși, poate ne face Huawei o surpriză, una demnă de un producător mare.

via GFXBench

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep