HomeFeaturedFocusMinority Report mai aproape de realitate: AI chinezesc identifica criminalii dupa trasaturile...

Minority Report mai aproape de realitate: AI chinezesc identifica criminalii dupa trasaturile fetei

MINORITY REPORT: L-R: Stark Sands and Megan Good in MINORITY REPORT airing Monday, Sep. 21 (9:00-10:00 PM ET/PT) on FOX. CR: Bruce MacCauley / FOX. © 2015 FOX Broadcasting.

Dacă nu ați văzut încă filmul Minority Report cu Tom Cruise sau serialul Minority Report de anul ăsta, vă recomand să o faceți pentru că ne apropiem cu pași repezi de scenariile prezentate acolo. Mai exact de momentul în care un computer va spune despre noi dacă suntem/avem potențialul să devenim criminali doar prin analiza trăsăturilor feței.

Chinezii de joacă cu treaba asta și se pare că au chiar șanse de reușită: o echipă de la universitatea Jiao Tong University din Shanghai a reușit să creeze un algoritm de inteligență artificială care a recunoscut corect în 9 din 10 cazuri infractorii prezentați într-un set de 186 de poze, pe baza analizei ochilor, nasului și gurii.

Mie îmi vine greu să cred că există o astfel de legătură între fizionomie și înclinațiile infracționale, însă chinezii ne spun că se poate. Tot ei sunt și cei care au creat sisteme de analiză a comportamentului online, pe baza cărora să facă o ierarhizare a cetățenilor.

Chiar și pentru unul ca mine, care a prins perioada comunistă din România, astfel de scenarii par fanteziste și par mai degrabă povești propagandiste. Doar că unii investesc timp și bani în treaba asta, iar China e locul perfect pentru așa ceva.

China-facial-recognition-crime

Cei doi cercetători care lucrează la proiectul ăsta – Wu și Xi Zhang – și-au antrenat algoritmul cu fețele a 1670 de bărbați chinezi, din care jumătate erau infractori condamnați, poze luate din actele de identitate. În urma experimentului care se pare că a reușit, chinezii vin să ne spună că toți infractorii au în comun trăsături fizionomice – cel puțin cei din China.

Treaba asta va putea fi adăugată aparatului de monitorizare chinez, care oricum folosește camere web pentru urmărirea populației și algoritmi de detecție și prevenție – ca să vă dați seama ce și cum s-ar materializa așa ceva în practică, urmăriți serialul Minority Report.

De aici încolo scenariile se pot desfășura în voie: oamenii pot să fie arestați pe baza ”predicțiilor”, aparatul militar poate fi trimis și pregătit să intervină atunci când AI-ul va spune că sunt șanse mari să apară incidente.

Părerea mea? E doar o poveste scoasă de chinezi și preluată prea mult de multe site-uri tech. Iar o posibilă punere în practică aduce perspective sumbre rău.

via telegraph

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep