HomeCloud & MobilityRecomandare: traininguri gratuite „Azure Skills” pentru platforma cloud Azure

Recomandare: traininguri gratuite „Azure Skills” pentru platforma cloud Azure

azureskilss

O informație de care merită să țineți cont: Microsoft lansează o serie de traininguri gratuite pentru platforma Azure prin intermediul programului Massive Open Online Courses (MOOCs), venind astfel în sprijinul companiilor care îşi doresc să beneficieze la maxim de potenţialul acestor soluţii.

Ca parte a programului MOOC, seria de traininguri pentru platforma Azure include atât sesiuni introductive ce creează o bază solidă de aptitudini legate de Azure, cât și sesiuni de training avansate, necesare acelor companii care îşi doresc să se diferențieze de competiție.

Conform predicţiilor Gartner, „până în 2020, companiile care nu vor utiliza o platformă de cloud vor fi la fel de rare precum sunt astăzi companiile care nu utilizează internetul” (David Mitchell Smith, Vice President & Gartner Fellow). Cloud-ul este deja un etalon, 80% dintre companiile din întreaga lume fiind în procesul de implementare sau chiar finalizând adoptarea unei astfel de tehnologii. Printre acestea, 85% dintre companiile din Fortune 500 utilizează platforma de cloud Microsoft pentru volumele de muncă și operațiunile în cloud. Impactul este unul masiv, iar predicțiile IDC arată că investiţiile în platformele de cloud vor depăși 500 miliarde $ până în 2020, 191 miliarde $ cuprinzând doar piața de cloud public.

Aceste date sunt în concordanţă şi cu cele generate de studiul Gartner, „CIO Agenda Report”, realizat în 2016, care arată că se prognozează ca veniturile generate de digital să crească de la 16% la 37% în următorii 5 ani. Cu toate acestea, într-o lume în care digitalul are o prevalenţă tot mai mare, oamenii, nu tehnologia, sunt cei care vor provoca schimbarea. Cei ce au răspuns la întrebările din cadrul acestui studiu au indicat faptul că cea mai mare barieră este lipsa competenţelor adecvate, cele identificate ca fiind cele mai importante sunt cele legate de big data, metode de analiză sau administrarea informaţiei. Mai îngrijorător este faptul că şi acum patru ani se citau aceleaşi lucruri.

De ce?

Pe măsură ce transformarea digitală determină schimbări rapide şi în interiorul sectorului de IT, pentru a putea ține pasul, companiile trebuie să continue să investească în resursele lor cele mai valoroase: angajații. Companiile care investesc în angajați au o retenție mai bună de personal, o forță de muncă mai eficientă și mai productivă, cu risc redus, o agilitate crescută a întregii afaceri și sunt, în general, mai pregătite pentru a beneficia de noi tehnologii și inovații.

Studiile arătă că 65% dintre companiile analizate în anul 2016 folosesc software open source, față de 60% în 2015. De altfel, aproape una din trei mașini virtuale din Azure este Linux și mai mult de 60% dintre imaginile din Azure Marketplace sunt bazate pe Linux. În contextul recentului angajament Microsoft față de open source, seria de cursuri în Azure își afirmă utilitatea nu numai pentru companiile care utilizează soluțiile Microsoft cloud, ci și pentru cele care folosesc software open source, Azure având cea mai largă ofertă de sisteme de operare, limbaje de programare, framework-uri, instrumente, baze de date și dispozitive.

Observăm că ritmul alert în care avansează tehnologiile cloud în ultimii ani nu este urmat şi de reorientarea specialiştilor IT/Dev. La nivel local, mai puţin de 20% dintre profesioniştii cu certificări tradiţionale Microsoft au obţinut o nouă certificare cloud. Astfel, prin noua platformă de Azure training, susţinem retehnologizarea [modernizare aptitudinilor] acestor specialişti, dar şi pregătirea noii generaţii pentru o carieră în companii digitale sau antreprenoriat”, declară Ionuţ Gaotă, Partner Strategy Lead la Microsoft România.

Detalii mai multe despre Azure Skills găsiți aici: https://partner.microsoft.com/en-US/azureskills

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep