HomeFeaturedFocusO tableta Nokia misterioasa apare in GFXBench

O tableta Nokia misterioasa apare in GFXBench

Este în mod clar ziua aparițiilor neoficiale de produse, fie ele în bazele de date ale diferitelor aplicații de benchmark, fie cu ocazia certificărilor pe la instituțiile acreditate să facă așa ceva. Și printre atâtea telefoane ieșite la iveală, iată că s-a strecurat și o misterioasă tabletă Nokia, o apariție destul de ciudată prin câteva caracteristici tehnice ușor atipice. În primul rând este vorba despre ecranul de 18,4 inchi și rezoluție 2560 x 1440 pixeli, care o plasează pe o nișă destul de subțirică de produse.

Însă, pe de altă parte, dacă îi alăturăm și restul informațiilor tehnice pe care le știm până acum, s-ar putea să nu sune deloc rău. Un chipset Qualcomm Snapdragon 835 cu procesor octa-core de 2,2 GHz și GPU Adreno 540, o memorie RAM de 4 GB, o capacitate internă de stocare de 64 GB, un cuplu de camere foto cu senzori de 12 megapixeli, atât cea de pe spate, cât și cea frontală, conectivitate LTE și un Android 7.0 Nougat, fac din acest produs o apariție chiar interesantă.

Aș păstra totuși enuziasmul pentru momentul unei confirmări oficiale a existenței unei astfel de tablete în planurile de viitor ale Nokia. Parcă vine prea repede după debutul HMD pe piața de smartphone cu Nokia 6. Însă, pe de altă parte, poate că intențiile companiei sunt de a plasa brandul Nokia lângă cele de top de pe piața globală a dispozitivelor mobile (Apple, Samsung, Microsoft, Huawei și alții), motiv pentru care au nevoie de apariții pe toate segmentele de piață. Cine știe!

via NokiaPowerUser

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep