HomeChestii VerziCateva impresii despre bicicleta electrica Cross Element 27,5 inchi, model 2017

Cateva impresii despre bicicleta electrica Cross Element 27,5 inchi, model 2017

Încă din start vreau să demontez mitul cu bicicletele electrice, despre care unii (chiar și dintre apropiații mei) încă mai cred că funcționează ca o motocicletă sau un scuter, doar că au formă de bicicletă și motorizarea este electrică. Total fals! De fapt denumirea corectă este bicicletă cu asistență electrică și motorul electric cu care aceasta este prevăzută are rolul doar de a te ajuta, de a-ți diminua efortul în momentul în care este cu adevărat nevoie. Însă pentru acest lucru este nevoie să pedalezi! Și în cazul unei ascensiuni, așa cum am testat-o noi, este important să nu te oprești. Da, simți ajutorul și am urcat relativ lejer în comparație cu un ciclist mult mai experimentat (mersi Victor, pentru tot suportul!), care a venit cu o bicicletă clasică, fără ajutor electric, însă efortul depus a fost totuși considerabil, pentru cineva care nu s-a învrednicit să iasă la biciclit anul acesta încă. Iar în cazul unei ascensiuni, așa cum am făcut noi (am urcat din Brașov până sus în Postăvaru, la cabană), trebuie să pedalezi în continuu. Și nu, nu se încarcă bateria în timp ce pedalezi cu motorul oprit! Am răspuns astfel și la a doua întrebare pe care am tot primit-o în legătură cu acest “test-drive”.

Acum că am lămurit acest aspect, trebuie să le mulțumesc și celor de la ProBike, cei care mi-au oferit spre testare modelul electric Cross Element 2017 (o să folosesc de acum încolo denumirea mai scurtă). Și înainte să mă dezlănțui cu opinia mea personală despre această experiență și, implicit, despre produs în sine, cred că este mai corect să trecem rapid în revistă detaliile tehnice ale bicicletei noastre.

Cross Element 2017 este o bicicletă de munte (cred că se vede deja din fotografii) și are un cadru din aluminiu și un motor electric furnizat de Shimano, capabil să dezvolte 250 W și care este conectat la un acumulator cu o putere de 500 Wh. Bicicleta este echipată cu furcă Rock Shox, modelul Recon, iar transmisia 1×11 vine de la Shimano, gama XT.

Citiți continuarea pe EVmagazine.ro.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep