HomeFeaturedFocusAsus Zenfone Max Plus (M1) devine disponibil in mai multe piete europene

Asus Zenfone Max Plus (M1) devine disponibil in mai multe piete europene

Este vorba despre un smartphone care s-a vândut doar în Rusia în primă fază și pe care producătorul taiwanez vrea să îl vândă în cât mai multe piețe europene. Este un telefon care se caracterizează printr-un aspect modern, conferit de ecranul de tip FullView, cu proporție 18:9 și cu margini extrem de subțiri, dar și printr-o autonomie peste medie, dată de acumulatorul său cu o capacitate de 4130 mAh.

Se pare că va avea două variante, ambele cu ecrane de 5,7 inchi, însă cu rezoluții diferite. Unul cu rezoluție HD+ (1440 x 720 pixeli), altul cu rezoluție fullHD+ (2160 x 1080 pixeli). Primul va avea o memorie RAM de 3 GB și o stocare internă de 32 GB, cel de-al doilea va avea 4 GB de RAM și 64 GB memorie internă.

În rest, elementele sunt comune, pornind de la chipset-ul MediaTek cu procesor octa-core, continuând  cu sistemul dual camera de pe spate, compus dintr-un senzor de 16 megapixeli și unul de de 8 megapixeli și până la senzorul pentru citirea amprentei digitale și sistemul de operare Android 7.1 Nougat.

Apar două versiuni de cameră foto frontală, una de 16 megapixeli și una de doar 8 megapixeli. Împreună cu variațiile de memorie și de ecran, fac ca opțiunile să fie destul de diversificate. Tocmai de aceea nu se cunoaște decât un preț orientativ, de aproximativ 300 euro. Nu arată rău acest telefon, însă cred că este nevoie de o detaliere a prețului în funcție de versiune pentru a avea o imagine exactă.

via Asus

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep