HomeFeaturedFocusBLU Vivo X lansat oficial, un smartphone cu raport pret/specificatii atractiv

BLU Vivo X lansat oficial, un smartphone cu raport pret/specificatii atractiv

Un nou exemplu de raport preț/specificații extrem de atractiv și-a făcut apariția pe piață. Și iată că se poate întâmpla nu doar în China, ci și pe piața din Statele Unite. Modelul BLU Vivo X este deja disponibil pe Amazon, la un preț de 249 dolari. Fără să emită pretenții foarte mari din punctul de vedere al designului (chiar vine doar în versiune neagră), terminalul propune pentru acești bani o listă de specificații destul de completă și interesantă, fiind destul de atractiv după părerea mea.

Construit în jurul unui display de 6 inchi și rezoluție HD+ (1440 x 720 pixeli), telefonul este echipat cu un chipset MediaTek Helio P25 (procesor octa-core de până la 2,6 GHz). Are un aspect modern, cu margini laterale ale ecranului foarte înguste și cu un aspect alungit. La nivel de memorii, se bazează pe 4 GB de RAM și 64 GB de stocare internă, care se pot extinde prin microSD.

În ceea ce privește abilitățile foto, avem două sisteme dual camera. Cel de pe spatele telefonului, care se învecinează și cu un senzor pentru citirea amprentei digitale, este alcătuit dintr-un senzor de 13 megapixeli și unul de 5 megapixeli. În partea din față, amatorii de selfie-uri se pot bucura de un senzor de 20 de megapixeli și unul de 8 megapixeli, pentru autoportrete digitale cât mai reușite.

Un acumulator de 4010 mAh, abilitățile dual-SIM și un sistem de operare (doar) Android 7.0 Nougat completează lista de specificații tehnice, una care chiar arată bine pusă în balanță cu prețul cerut.

via TechAndroids

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep