HomeFeaturedFocusEditia de print a revistei CHIP se inchide!

Editia de print a revistei CHIP se inchide!

Este un subiect extrem de delicat şi am stat destul de mult pe gânduri până m-am încumetat să pun pe hârtie (digitală) materialul următor. Dar m-am decis să o fac pentru simplu motiv că astfel o să le tai din elan celor care se vor înghesui să proclame că „CHIP-ul a murit!”

Da domnilor, dar până acolo, revista CHIP a trăit cel mai mult! Şi are marele merit de a fi deschis o nouă piaţă în România. În 1991, atunci când puţini se gândeau la aşa ceva. Şi i se poate atribui pionieratul în multe domenii, de la introducerea unui CD într-o revista şi până la lansarea primului site web al unei publicaţii din print-ul de IT. Şi dacă tot am vorbit de online, sper, la modul cel mai sincer, că numele de CHIP va merge mai departe în online, chiar dacă, prin prisma proiectului Mobzine.RO, vom fi concurenţi. Cu un suflu nou, reflectat şi în management, dar mai ales în mentalitatea celui din spatele business-ului, CHIP-ul mai are multe de spus în IT-ul românesc.

Până acolo însă, CHIP se reflectă în continuare în IT-ul autohton prin prisma oamenilor pe care i-a format şi i-a dat acestei pieţe. De la noi, cei din spatele Mobzine.RO, la Claudiu de la Games Arena, Cristina de la PHOTOgraphia, la Radu Neagu şi Alex Puiu, acum la Playtech, la colegii care activează în agenţii de PR sau în companiile mari din IT-ul de pe la noi şi pe care nu o să îi mai înşir acum.

Aşa cum am spus în titlu, ediţia de print a revistei CHIP se închide. Şi din păcate, odată cu ea, pică şi LEVEL, publicaţia la care mi-am făcut debutul în presa de IT, şi Foto-Video. Oamenii de acolo, care îmi sunt foarte dragi (cu excepţiile de rigoare), sunt într-un soi de preaviz. Decizia a fost comunicată angajaţilor în stilul abrupt şi tipic, în prag de sărbători (o perioadă des aleasă pentru decizii cu impact negativ pentru angajaţi), deşi este rumegată probabil de multă vreme. Cam de pe vremea în care începeau jongleriile cu intrarea în insolvenţă şi învârtirea banilor prin încă trei SRL-uri, în detrimentul plăţilor către tipografie şi alţi furnizori, dar mai ales în detrimentul angajaţilor.

Şi am ales să spun asta şi mi-o asum, pentru că cred sincer că, supravieţuind crizei sau ţepelor de tip Rodipet, CHIP-ul s-a scufundat în primul rând din cauza nepăsării conştiente, a lipsei de viziune şi a dorinţei de câştig rapid şi cu orice preţ a proprietarului. Nici nu am chef să îi rostesc numele. Atât de tare cred chestia asta, încât nici nu o să pomenesc maniera de management, defectuoasă de altfel. Vina majoră este undeva mai sus!

Este târziu, Steaua a bătut şi mi-am deschis o bere. E amară rău de tot. Sau poate este gustul pe care îl simt de cînd am aflat de închiderea editurii. Nu mă aşteptam sincer să simt chiar atâta tristeţe! Sper să îi văd cât mai repede activi şi pe foştii mei colegi pe care situaţia de faţă i-a prins acolo!

PS. Dacă doriţi să avem un dialog pe marginea acestui subiect, vă rog mult de tot să fie unul civilizat, să nu apelaţi la injurii şi, pe cât posibil, să folosiţi numele reale. Nu am dispoziţia necesară moderării tuturor bălăriilor.

33 COMENTARII

  1. Buna ziua,
    Varsta mea este de 17 ani aproape 18, fiind foarte pasionat de IT si citind revista CHIP frecvent (cand exista).
    Am observat ca, din pacate s-a inchis. Nu cred ca este posibil dar ma simt neimplinit daca nu intreb. Eu si cativa prieteni suntem foarte pasionati de IT si as dori sa initiez un proect prin care sa relansez revista CHIP in mediul online. Cu cine as putea lua legatura pentru a putea obtine mai multe informatii? Multumesc o seara excelenta.

  2. Sunt socat! Acum, 7 aprilie 2014, descopar pe forum la Softpedia vestea si dau click rapid aici!! Nu-mi vine sa cred ca atat i-a dus mintea pe sefi, sa inchida printul. Tot asteptam pe la chioscuri, ma gandeam la probl. cu distributia, etc, dar nu m-as fi gandit nici o secunda ca s-a dus. Da, simt ca mi-a murit un prieten, asa cum zicea cineva mai sus. Si de ce RIP? Chiar nu se face nimic pentru a o readuce la viata? Eu unul sunt satul de stiri online! Mai am nevoie de articole scrise incet, gandite, de analize, nu doar de copy/pasteuri modificate pe ici-colo sa fie “stire” si sa primesc 50 de astea pe ora! Uneori imi decupam (cu regret, de parca taiam din mine!) unele foi si le puneam la dosare – pe foto, pe hardware, etc. Mi-au placut la maxim articolele despre bateriile viitorului, despre grafen, modul cum a fost explicat SLI-ul, etc. Toate erau din 2013, recente si utile. Oof, sigur se poate face ceva sa revina, poate si sub alt nume.

  3. Cumpar si citesc revista CHIP de prin 1993… Am invatat foarte multe si m-a scos dintr-o groaza de impasuri. Mare pacat… Nu cred ca Romania a avut o revista mai valabila…

  4. Abia acum cateva zile, intrigat de faptul ca revista CHIP nu mai apare odata, am intrat pe site si am aflat ca nu mai este. Eu sunt acel cititor care in 1999, intr-o negociere cu un dealer de PC-uri am pus mana pe telefon, am sunat la redactia Chip si am fost lamurit in 3 cuvinte ca eram mintit. De atunci am fost respectat ca si client si revista Chip ca referent impartial si competent. Imi pare foarte rau acum ca nu mai este, am aproape toate numerele, de cand cu criza in constructii, criza din capetele patronilor romani ca alta nu este, m-am intors catre PC si evident am inceput sa rasfoiesc prin revista CHIP mai des. Voi cauta alta revista, sper sa gasesc in ea ce era in Chip la inceput: PC, soft, gadget-uri si jocuri prezentate.

    • Da, imi aduc aminte cat de impartiali au fost cand au publicat un benchmark cu placi grafice de unde rezulta ca TNT2-urile erau mai bune decat noua generatie GeForce, ca sa isi vanda amicii lor (de la Flamingo, daca nu ma insel) stocul de TNT2-uri. Halal profesionisti.

  5. Vad ca nici site-ul chiparilor nu mai e activ. Dupa ce au tras apa au deconectat si serverele. S-a ales praful de o afacere de succes.

  6. O veste foarte proasta.
    Cunosc revista de prin 2000 pe cand cumparam si PCWorld, Xtrempc si PCMagazine.
    Mi-au placut articolele tehnice, mi-au placut discurile atunci cand internetul era putin raspandit.
    Trebuie sa recunosc faptul ca revista tiparita mi-a atras mai mult interesul decat ceea ce gaseam pe net, imi induce un sentiment de old school. Asa mi-am inceput pasiunea pt IT.
    Nu cunosc managementul si sincer nu pot sa spun ca m-ar interesa, dar tot respectul pt tipii din redactie care au scris atatea articole.

  7. Mai cunosc o revista ce s-a inchis din cauza mangementului prost al proprietarului: PC Games acum 4 ani. La fel, decizia a fost comunicata redactiei in pragul Craciunului…

  8. As dori sa imi comand revista Chip pe anul 2013, dar la telefon intra doar fax-ul de cateva zile pe orice numar am incercat.Cum as putea lua legatura cu cineva de acolo prin telefon sau web? Multumesc astept un raspuns daca e posibil la 0786128816 sau la adresa de email.

  9. Ufff!!! Imi pare atat de rau, nu-mi vine sa cred!!! Nu o preia nimeni din bransa?
    Am crescut cu aceasta revista, am fost abonat de cand a aparut . . . pacat!

  10. Mi-as dori o arhiva PDF cu toate subiectele tehnice explicate! As plati un pret modic pentru ea.
    E pacat ca atata munca sa se duca fizic la gunoi si ar fi destui fani care ar aprecia-o.

  11. Chip mi-a schimbat viata!!!
    Chip a influentat viata multor romani …
    Chip va ramane intotdeauna in sufletul nostru … si sunt cat se poate de sincer cand spun asta!!

  12. Trist. Al dracului de trist, mai ales pentru oamenii care lucrau acolo. Din mai 2000 si pana in prezent am cumparat Level in fiecare luna. N-a contat ca am avut acces la net si puteam sa iau informatiile despre jocuri din alta parte, pur si simplu oamenii aia stiau sa scrie si sa surprinda esenta unui joc exact cum trebuie.
    Mare, mare pacat.

  13. Au fost multi ani cand am cumparat revista CHIP si mi-a placut foarte mult.
    Mi-ar placea daca vor fi disponibile online arhive cu revistele CHIP scanate.

  14. Trist…la fel de trist ca momentul in care am aflat ca GameOver se inchide… Din pacate nu este de ajuns sa te “muti” online, trebuie sa ai si articole bune. RIP Level

  15. Cu tot respectul, este o evoluție normală. Pădurile sunt tot mai puține, oamenii citesc tot mai puține cărți tot mai multe e-cărți, în metro numărul celor din a doua categorie crește în fiecare zi. Doar fi-mea, săraca, cară zilnic 4-5 kile de cărți când merge la școală, în loc de o singură tabletă de 400–500 de grame. Fraților, ăsta e trendul, adaptați-vă. Scrieți și ministrului educației să nu mai distribuie gratuit kilograme de cărți, să le dea copiilor o tabletă cu manualele școlare. Ajutați și copiii cu ocazia asta. Fruntea sus, băieți, lumea e în schimbare. Eu am 57 de ani, voi?

  16. Se întâmplă lucruri ciudate când nu-ți place grădinăritul. De exemplu, nu poți să te aștepți să înflorească și dă dea roade plante pe care le ții acoperite și le stropești din întâmplare, o dată la câteva luni. Nu mai vorbim de întreținere. Și te trezești că într-o zi, din ditamai floarea, când ridici pătura care o sufocă, găsești o mătrăgună. Adaptată la neglijență, puțină lumină, inertă în relație cu tine. Și zici că merge și-așa.

    Acum că s-a produs inevitabilul, rămâne de văzut ce se alege de semințe 😉

  17. Propunea cineva o intalnire la un vin fiert… Zic sa incepem deja sa cautam loc/data.
    Loc: Bv sau Bucuresti? Sunt in Bucuresti, dar as veni oricand pana la Bv.
    Data: probabil prea multi ar fi acum prinsi cu sarbatorile, dar banuiesc ca dupa Rev ar fi multi in pseudo-pauza, fara mare lucru de facut. Asadar, primul we sau al doilea din an? 11ian ar fi inca cu “mahmureala”? Sau o lasam pe 18ian?
    M-as baga la mentinerea numelui online, macar.

  18. Era normal sa moara la un moment dat. Ce a cladit Razvan nu a putut fi tinut in picioare de pseudoredactoriisefi pusi sa conduca in locul lui. S-au mai zbatut unii sa mai faca ceva bun, nu le-a iesit.

    Eu citeam cu placere ce scrie Razvan, Decebal, Toshy si bineinteles Ionut. Nu m-a interesat niciodata unde scriu – puteau sa o faca si in Playboy, tot ii citeam. M-am bucurat ca Ionut a pornit mobzine.ro, dupa mine sursa numarul de informatii pe domeniul smart din Romania. Am incredere in ce zice el.

    RIP CHIP. Voi faceti bine si tineti in picioare mobzine.ro ca imi place.

  19. Mda… ce sa zic … doar ca imi pare tare rau!
    De prin ’93 cred ca am inceput sa o citesc, cred ca vreo 10 ani am avut abonament… apoi.. o mai cumparam din cand in cand… sau cand aparea cu vreo carte interesanta.
    In ultimii ani o citeam mai mult pentru articolele lui Ionut 🙂 … rar mai gaseam unele interesante (poate si din cauza “dezvoltarii” internetului asa cum putine tari au avut) – unele articolele erau deja vechi de 1-2 luni…

    Oricum, a fost revista mea preferata, o revista poate ce mi-a influentat (in bine) chiar si cariera!
    Sper sa isi revina, chiar daca trece in online – are destule exemple bune de urmat;
    La multi ani Chip!
    La multi ani Mobzine!

  20. @Postolachi Dumitru: La Tg. Mures erau cei de la PC Magazine. Si cred ca mai sunt, cel putin in online.
    @Zsolt: Pai vezi bai Zsolt, acolo s-a vazut prima data lipsa de viziune! Daca era sustinut online-ul inca de atunci, acum erau sus de tot! Nu-ti mai spun, ca stii si tu!

    • @Cristian Pop: atunci despre PC Magazine era vorba, stiu ca aveau probleme de informatica si ne tot batea la cap proful de informatica sa le rezolvam si sa le trimitem pe adresa redactiei… a trecut mult timp de-atunci… asa ca e posibil sa se fi amestecat in capul meu denumirile…

  21. Pretutindeni erau semne ca print-ul va intra intr-un declin din ce in ce mai pronuntat. Pacat ca doar angajatii au vazut asta si au sustinut orientarea si dezvoltarea pe online, nu si cei din management. Dupa cum zice si Injineru, ma mir ca au mai rezistat atat !
    P.S. Dragi fosti colegi, ne intalnim la un vin fiert ?

  22. Trist moment. Dar pana la urma e o evolutie fireasca. Si in Germania, unde exista traditia cititului si lantul de distributie nu da tepele de rigoare, tirajul revistei a scazut la o zecime. S-au inchis publicatii mai vechi si mai importante. Asa ca nu ai ce face.
    Dar trebuie sa te corectez: nu noi am avut primul site al unei reviste IT. Primul http://www.chip.ro a aparut de abia prin anul 2000. Cei de la Agora aveau site deja de vreo 2 ani la acel moment. Poate si cei de la PCW, dar nu imi amintesc exact.
    In rest, sper ca brandul sa nu dispara de pe piata noastra. Si sper ca acei oameni care inca lucreaza acolo sa isi gaseasca repede alt job si sa treaca cat mai usor peste situatie.

  23. Fara sa sune aiurea ma mir ca a rezistat pana acum. Au plecat multi oameni intr-un timp destul de scurt. Pentru ei ma bucur ca “au scapat”. De restul (unii dintre ei) imi pare rau pentru ca stiu ca le va fi greu sa-si gaseasca ceva si, cu toate astea, le doresc numai bine. Nu pot spune acelasi lucru inspre capetelor “luminate” de la conducere.

  24. Eu am crescut mancand pe paine (la figurat vorbind) Chip si PC World (asta parca era editata la Targu Mures) inca de la primele numere si tin minte ca in urma cu 10 ani daca nu erai pe faza in ziua cand aparea (la Chip ma refer) a doua zi nu o mai gaseai.

    De cand cu internetul m-am departat de tot ceea ce inseamna print dar chiar si asa mi-ar parea rau sa stiu ca Chip dispare de tot.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep