HomeGames ArenaRainbow Six Siege preview

Rainbow Six Siege preview

Cu vreo trei ani în urmă, am făcut o emisiune despre ceea ce urma să fie o revenire a seriei Rainbow Six. Acel joc nu mai există, din două motive, unul adevărat și unul pe care l-am inventat eu. Cel inventat de mine este că Ubisoft și-a dat seama că toată povestea aia cu Occupy Wall Street s-a cam răsuflat, și oricum nu părea tocmai o idee chiar atât de bună să picteze mișcarea protestatarilor ca fiind malefică, și pe bogătanii ce au împins lumea în dezastru ca fiind niște victime sărmane. Motivul oficial este cel că Patriots era un joc făcut pentru consolele din generația anterioară, iar atunci când cele noi se apropiau de lansare, au încercat să îi adauge lucruri care ar da bine pe Xbone și PS4, precum medii destructibile, dar au ajuns la concluzia că nu mai puteau face jocul să meargă pe consolele vechi. Tot tindeau să explodeze. Așa că au abandonat toată ideea și-au reluat totul de la zero, sau aproximativ zero, tot au păstrat progresul făcut cu mediile destructibile.

RainbowSixSiegePrevIMG05

Rezultatul final nu este ceea ce am văzut la E3, iar asta îmi provoacă puțină reținere față de acest joc. Era doar o parte din rezultatul final. O parte superbă. Ubisoft ne-a arătat ceva cu care se descurcă surprinzător de bine de ceva vreme, modul de multiplayer adversarial, sau cum vreți să îi spuneți, inedit. Watch Dogs avea unul bun și Assassin’s Creed avea unul grozav. Adică, ce alt joc de furișat competitiv cunoașteți? Serios, câte jocuri ultra-mainstream au furișat competitiv în multiplayer atât de bine implementat, în loc de împușcături care, pentru cea mai mare parte, mecanic nu s-au schimbat de la Counter-Strike și până în prezent?

RainbowSixSiegePrevIMG06

Faptul că au prezentat mai întâi modul de multiplayer, mă face să cred că au început cu el. Și-ar avea sens. Este practic cel mai ușor de realizat, pentru că nu scriptezi o poveste și nu faci cinematice. Doar lucrezi la mecanica ce apoi va fi refolosită în singleplayer și în modul cooperativ, care vor fi dezvăluite pe parcurs. Sunt șanse ca o parte din munca făcută pentru singleplayer-ul lui Patriots să fie refolosită pentru Siege, doar că nu va lua tocmai o formă pe cât de dirijată părea să fie jocul de-acum câțiva ani. Hărțile vor fi mari, deschise, cu obiective pe care le poți îndeplini cum ești în stare să o faci mai bine, sau așa au spus. Cele din multiplayer sunt ca o mostră din ce au de oferit hărțile din campanie și din modul cooperativ, fiind plasate în locații similare, sau chiar aceleași, dar mai restrânse decât în singleplayer. Nu excesiv de restrânsă. Pe lângă interioare sunt și mici zone externe, pe unde poți mișuna, plănuind, stând pitit la o fereastră alăturat cu o pușcă, sau sorbind un ceai pe verandă în timp ce vine o trupă Rogue Spear și te răpește.

Citiți continuarea pe Games Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep