HomeFeaturedFocusReview HTC One M8: metalic, mai rapid, mai bun. The ONE!

Review HTC One M8: metalic, mai rapid, mai bun. The ONE!

DSC_5239

Anul trecut spuneam despre primul model HTC One că este cel mai bun smartphone Android din 2013. Îmi păstrez părerea și acum îndrăznesc să spun că odată cu lansarea noului HTC One M8, HTC a făcut-o din nou: am avut în mână cel mai bun Android al anului 2014, acel smartphone care are puterea să mă facă să revin în lumea Android. Nu e complicat deloc să vă spun și de ce: arată excepțional (îți dai seama de asta doar după ce îl vezi în realitate, pozele nefiind în stare să transmită cu adevărat design-ul deosebit), e rapid și are o autonomie mai bună, carcasa metalică îl face deosebit și dincolo de asta, software-ul HTC este diferențiatorul net în fața produselor similare (ca de obicei aș completa eu).

HTC One M8 22

De prin 2003 cunosc și testez cu regularitate produsele HTC (QTEK), de pe vremea când doar foarte puțini știau că există o companie taiwaneză ce știe să facă smartphone-uri adevărate. Tot atunci a fost și momentul în care am renunțat la Nokia pentru un produs QTEK (așa se numeau pe atunci smartphone-urile produse de HTC) și am început să vorbesc despre ele în revista CHIP. Au trecut ceva ani de atunci și iata-mă din nou în postura în care posesor de două aparate Nokia Lumia (920 și 925) sunt aproape să mă reîntorc la HTC după ce ani buni am fost utilizator exclusiv de aparate QTEK/HTC cu Windows și Android.

DSC_5215

”De vină” este noul HTC One M8, un smartphone Android cu display Full HD de 5 inci, care măsoară 146.36 x 70.6 x 9.35 mm și are o greutate (respectabilă) de 160g. Nu e deloc un aparat ușor, însă arată excepțional în carcasa de metal. Față de modelul precedent este cu 0,9 mm mai lung, cu 2,4 mm mai lat și cu doar 0,5 mm mai înalt. Cu toate astea depășește lejer modelul precedent la mai toate capitolele.

Design

După un 2013 în care HTC a trecut prin niște schimbări importante, cu plecări masive în zona conducerii, mulți au fost sceptici că taiwanezii vor avea resursele necesare să continue schimbarea din 2013 și să vină pe piață cu un produs mai bun, în care minusurile primului model să fie remediate și în același timp să îl facă și mai atractiv.

HTC One M8 14

HTC a reușit asta. Îmbrăcând HTC One într-un înveliș metalic unibody, dându-i un finisaj de excepție și schimbând interiorul exact acolo unde trebuie (ok, au rămas niște zone ce ar mai trebui îmbunătățite), taiwanezii au în mână un concurent redutabil pentru Samsung Galaxy S5. Și au avantajul că nu e nevoie de prea mult marketing pentru a-l promova, simplul contact fizic cu acesta fiind în măsură să stabilească aproape instant decizia de cumpărare.

Puteti vedea galeria de imagini:

[nggallery id=38]

HTC One M8 păstrează aceiași formă rotunjită a primului model, cu un spate puțin curbat, de data asta realizat complet din metal. Treaba asta cu metalul în construcția unui smartphone are mai multe fațete. Prima ar fi că îl face mai compact, lucru pe care îl vezi imediat în HTC One M8: îl poți strânge în mână fără teama ca s-ar putea sparge. Îl poți purta în buzunar și nu te vei speria că marginea se va putea crăpa din cauza presiunii.

HTC One M8 8

Îmi place foarte mult cum e finisată bordura laterală a lui HTC One M8. Ar fi fost și mai bine dacă cele două ușițe de pe lateral ar fi fost la fel de bine dimensionate ca să fie exact în linie cu bordura. Acolo unde poate ieși puțin în evidență (adică pe laterala din dreapta, pentru protecția slot-ului microSD) va lăsa senzația unei mici lame. Tot aici, cele două butoane de volum ies și ele puțin peste suprafața carcasei, treabă ce la începutul folosirii aparatului se va lăsa cu schimbarea involuntară a nivelului volumului audio ca urmare a faptului că atunci când smartphone-ul este prins cu mâna, degetele ajung direct peste volum.

HTC One M8 15

E un neajuns pe care vei ajunge să îl poți ocoli destul de ușor.

În partea din față nu mai avem niciun fel de volum pe HTC One M8: display-ul se întinde de la o margine la alta, acoperind aproape complet fața aparatului. Sus și jos este flancat de fantele pentru difuzoarele stereo, necesare oferirii unei experiențe audio BoomSound, foarte bune în comparație cu alte smartphone-uri Android.

HTC One M8 23

Butoanele de control sunt acum touch, integrate în zona inferioară a display-ului.  Pe partea superioară a ecranului , lângă difuzor avem și slot-ul pentru camera frontală.

Uitându-vă la poza de mai sus vedeți foarte ușor că bordura ce prinde display-ului lui HTC One M8 depășește cu foarte puțin nivelul display-ului și aproape că nu există spațiu între ea și sticlă.

Pe spate, carcasa metalică este ușor curbată și acest lucru permite o prindere mai bună. Metalul este dominat de două fante pentru camerele foto UltraPixel (da, sunt două, sincronizate să facă poză în același timp) și LED-ul Flash. Între ele există o bandă subțire în care și-a găsit loc microfonul de fond.

HTC One M8 10

Aceiași bandă este replicată în și partea înferioară. Pe mijlocul părții din spate a carcasei se tronează logo-ul HTC, scris în relief.

La primul model HTC One se regăsea pe spate și sigla Beats, pusă cu culoarea roșie. În timp ea s-a deteriorat pentru mai toți utilizatorii de HTC One. Treaba asta nu mai e în pericol să se întâmple pentru One M8 datorită faptului ca pe spate nu mai este prezent niciun alt logo.

HTC One M8 12

În partea superioară HTC One M8 are un capac de plastic în care este disimulat și butonul de pornire/oprire, care la rândul său conține și receptorul pentru senzorul IR. S-ar putea să nu îl folosiți prea mult pentru că HTC a ”împrumutat” de la LG ideea de scoatere a aparatului din standby prin simpla apăsare pe ecranul smrtphone-ului, funcție denumită ”Motion launch”.

HTC One M8 5

Jos avem slot-ul pentru conectorul microUSB și jack-ul audio.

Toate acestea definesc o construcție unitară pentru o carcasă unibody bine desenată și realizată.

Dacă vă puneți problema că e cazul să vă protejați viitoarea achiziție, există opțiuni destule. Am primit spre testare trei modele de huse pentru HTC One M8 de la Mobile Direct, pentru trei tipuri de utilizatori. Conservatorii au la dispoziție o husă modernă, rezistentă, entuziaștii pot folosi una cauciucată, cu model texturat ieșit în relief, iar cei ce vor să se individualizeze pot apela la o husă HTC cu capete interschimbabile, în diferite culori.

DSC_5255DSC_5257DSC_5259DSC_5263DSC_5254DSC_5258DSC_5260

Modelele de mai sus se găsesc în oferta MobileDirect alături de multe altele.

Display

HTC One M8 24HTC One M8 29

Era o vreme în care diferența dintre un display Super AMOLED și oricare altul era vizibilă în orice moment și în aproape orice condiții de iluminare. Acum, când Super LCD3 e pe piață, diferențele nu mai sunt așa de mari. Da, în continuare Super AMOLED permite niște culori mai vii și mai multe niveluri de luminozitate, însă nici Super LCD3 nu e departe. HTC One M8 beneficiază de un astfel de display Super LCD3, cu o rezoluție de 1080 x 1920 pixeli (adică 1080p) și o densitate de 441 pixeli, încadrată în categoria excelentă pentru acest tip de display. Puțin mai slabă decât pe modelul precedent de One din cauza creșterii diagonalei de la 4,7 inci la 5, dar încă foarte bună.

Unghiurile de vizibilitate și nivelul de iluminare sunt foarte bune pe One M8. După cum am mai spus, nivelul minim de iluminare a al ecranului este ceva mai mare decât cel permis de Galaxy S5 pe al său Super AMOLED. Singura problemă pe care One M8 o are cu adevărat este modul în care informația de pe ecran poate să fie citită în soare puternic, direct pe display. Aș zice că dacă Nokia poate să introducă o tehnologie capabilă să facă informația lizibilă în soare direct și ceilalți producători ar trebui să îi urmeze exemplul. E păcat pentru că ori de câte ori am avut nevoie să folosesc HTC One M8 în soare puternic, cu nivelul de luminozitate setat automat, am avut dificultăți evidente.

HTC One M8 28

Legat de touch, ecranul de pe HTC One M8 răspunde excelent la comenzi.

Hardware

HTC One M8 4

Înăuntrul carcasei metalice, într-un înveliș unibody HTC  a introdus tot ceea ce e mai bun pentru un smartphone de TOP din 2014. Un procesor quad-core Krait la 2.3GHz pe un cipset Snapdragon 801 (MSM8974AB), care în unele țări ar putea ajunge și la 2,5 GHz ca să rivalizeze direct cu oferta Samsung din Galaxy S5. 2GB DDR2 RAM, 16 sau 32 GB pentru stocare, slot microSD (cu capacitate de până la 128 GB).

Pentru internet HTC One M8 are conexiune LTE, WiFI 802.11 a/b/g/n/ac, WiFi direct (excelent pentru transmiterea instant a conținutului de ecran pe un display compatibil), Bluetooth 4.0, NFC, port IR pentru transformarea telefonului în telecomandă, receptor FM, receptor GPS cu A-GPS și Glonass plus clasicele accelerometru, giroscop, senzor de proximitate, de lumină, barometru, compas.

Pe One M8 HTC a pus trei camere foto: două de 4MP cu UltraPixel și una de 5 MP, frontală, capabilă și ea de HDR. E cumva un început de testare a unei piețe de aparate create special pentru pasionații de selfie-uri.

Alături de toate acestea avem boxele stereo, pregătite pentru a produce sunet-ul BoomSound, de o calitate superioară față de ceea ce pot produce alte aparate, iPhone 5s fiind și el inclus aici. Cu toate că nivelul maxim al volumului este mai mic decât ceea ce probabil așteaptă multă lume, BoomSound face o figură foarte bună și mai mult ca sigur vă veți bucura să aveți așa ceva la purtător. Comparat cu primul model de One, One M8 cu BoomSound poate produce un nivel mai mare de sunet, aproape cu 25% după cum spune HTC.

Camera foto

Pe One M8 HTC a introdus un sistem de fotografiere/filmare care folosește imaginile preluate și sincronizate de la două camera cu tehnologie Ultra Pixel.

HTC One M8 21

Măcar pentru zona de fotografiere, combinația de imagini preluate simultan de la cele două camere se soldează cu obținerea unei poze cu un pronunțat efect tridimensional mai ales dacă se activează funcția UFocus prin care se poate schimba manual focusul imaginii pe camera din față sau pe cea din spate. Când se merge pe prima variantă se poate obține un fundal difuz, similar cu cel obținut de pe DSLR-uri. Teoretic merge. Practic, trebuie să înveți să faci poze în așa fel încât să te poți bucura de această facilitate.

Priviți imaginile de mai jos ca să înțelegeți despre ce vorbesc.

1617

Recunosc că nu am depus efort deosebit ca să pot beneficia la maxim de efectele UFocus, urmarea fiind că niciuna din fotografiile pe care le-am făcut nu au ieșit cum trebuie. Cum am mai spus, e nevoie de puțin antrenament – promit să reintru în posesia unui One M8 și să vă arăt cum să faceți să obțineți imagini de calitate: toată șmecheria este să încercați să izolați în jumătatea din partea dreaptă subiectul ce va trebui să iasă în evidență.

18

Software-ul de management al camerei foto de pe One M8 este destul de complex, setările automate făcându-și treaba destul de bine. Orice fel de utilizator are ocazia să facă niște poze reușite fără să fie nevoit să între adânc în setări – treaba asta va veni cu timpul.

5

Remarc două elemente: Zoe camera și Selfie. Primul, reprezintă facilitatea de înregistrare a unui set de imagini (să zicem un miniclip) din care ulterior să se extragă informațiile relevante. Recomandarea HTC și a mea este să folosiți modul Zoe atunci când vreți neapărat să prindeți o imagine relevantă atunci când se întâmplă un eveniment – să zicem pentru momentul în care un cunoscut suflă în tort.

În modul de lucru Zoe camera, dacă apăsați pe butonul touch de înregistrare veți reuși să capturați o singură imagine. Dacă mențineți apăsarea se va înregistra un material video de aproape 5 secunde din care ulterior puteți extrage niște cadre mai reușite.

6

Altă treabă interesantă este modul dedicat pentru Selfie-uri. Suntem abia la începutul lui 2014 dar sunt sigur că trendul e deja maxim și mai toată lumea abuzează de el. Cu HTC One M8 lucrurile devin mai simple.

În mare calitatea imaginilor obținute cu sistemul dual de camere de pe HTC One M8 e mulțumitoare. O rezoluție de 2688 x 1520 și lumină suficientă sunt factori ce vor face fericiți mulți utilizatori.

Câteva din pozele pe care le-am făcut cu HTC One M8, folosind setările automate au ieșit chiar bine. Priviți mai jos un set de imagini ce cuprind poză macro, una la distanță normală, poză în lumină ambientală slabă și una pe condiții normale:

IMAG0037IMAG0052IMAG0023

Din nou nu m-a convins modul în care sistemul Ultra Pixel merge pe lumină difuză. Rezultatul nu e rău, departe însă de ceea ce m-aș fi așteptat să reușesc cu setări automate.

IMAG0074

Așa ceva am obținut fotografiind niște surse de lumină ambientală:

IMAG0078

Cu tot tam-tam-ul din jurul sistemului dual de fotografiere cu tehnologie Ultra Pixel pe senzori de 4MP, rezultatele pe care utilizatorul obișnuit le va obține pe setări automate s-ar putea să nu se ridice mereu la nivelul așteptărilor.

În ceea ce privește înregistrarea video, lucrurile sunt similare:

Aș mai zice că HTC a preluat de la Nokia ideea că utilizatorii vor să activeze rapid camera foto și pentru asta a introdus o funcție specială: dacă țineți aparatul orientat landscape și țineți apăsat pe butonul de volum, aplicația de management al camerei foto pornește automat și se pot face poze rapid.

Software

Mereu am susținut că dacă cineva vrea să aleagă un smartphone ar trebui să privească produsul complet și nu doar pe bucăți, software-ul e inclus și el. Cine a urmărit de la începuturi zona Android știe că aproape tot ceea ce acum are Samsung și LG în produsele proprii a fost făcut prima dată de HTC și că ideea inițială din HTC Sense de a agrega în mod inteligent informații despre utilizatori – adică email, poze, social media, apeluri – a fost preluată de Microsoft în Windows Phone.

În continuare spun că la nivel de software proprietar pe Android HTC dă clasă tuturor celorlalte branduri din punct de vedere atât funcțional cât și al design-ului.

2421

Pe HTC One M8 sistemul de operare este un Android 4.4.2 KitKat peste care regăsim HTC Sense 6.0, o continuare mai finisată a versiunilor anterioare.

Ecranul principal de pe HTC One cu Sense 6 e ușor configurabil și cu multe widget-uri proprietare HTC, în opinia mea mult mai bine desenate decât orice altceva veți găsi în Google Play. Am în vedere widget-ul de Calendar, cele de ceas/prognoză meteo și cel din care se pot apela rapid contactele cele mai folosite.

12

BlinkFeed, widget-ul care aduce pe ecranul telefonului informațiile relevante pentru utilizator (în urma setărilor pe care fiecare și le face) este pentru mine de departe cea mai utilă funcție a momentului: dacă îți configurezi bine canalele de pe care să fie trasă informația (știri, social media, calendar etc.) poți vedea ce  te interesează dintr-o singură privire. Deschizi ecranul smartphone-ului și ești rapid la curent cu informațiile importante.

Prezentarea lor e similară cu ceea ce propune clientul de știri Flipboard. De menționat și că pe HTC Sense 6.0 ecranul virtual în care e găzduit BlinkFeed poate fi eliminat. Pe parcursul testării am observat și că există canal de știri personalizat și pentru România.

83

Alt lucru bine implementat în HTC Sense 6.0 este personalizarea zonei de notificări din Android, folosită în mod dual: odată pentru afișarea notificărilor (vedeți mai sus) și a doua oară pentru oferirea unei căi de acces rapid la cele mai importante setări de pe Android.

49

Alte lucruri interesante ce merită menționate sunt legate de zona Tips & Help de unde utilizator poate descărca materiale video prin care să vadă ce mai poate să facă smartphone-ul propriu.

1011

Și dacă tot vorbeam de lucruri extra ar fi bine de amintit modul de funcționare Motion Launch. Oarecum similar cu ceea ce are LG pe aparatele sale de nouă generație, HTC propune un set de cinci acțiuni ce pot fi efectuate în momentul în care ecranul telefonului e pornit: cel mai important, dacă se apasă de două ori pe ecranm acesta se va deschide. Swype dreapta sau stânga aduce în prim plan ecranul principal de pe Android sau zona BlinkFeed. Swype în sus are ca efect deblocarea telefonului, swype în jos activează modul de apelare prin comenzi vocale.

Toate astea devin disponibile de îndată ce aparatul este scos din standby prin dubla apăsare pe ecran, așa cum am mai spus.

1213

Alt lucru ce merită știut este că lockscreen-ul Android, la fel ca și skin-urile și ecranul principal pot să fie personalizate extrem de simplu din punct de vedere culori/imagini cât și shortcut-uri sau widget-uri.

Și să nu uit: și pe HTC One M8, la fel ca pe Samsung Galaxy S5 sau LG G2 există un modul software care e legat de senzorul IR și transformă aparatul în telecomandă pentru televizor. Și merge pentru majoritatea smarttv-urilor moderne.

Dincolo de toate acestea, tot ceea ce HTC aducea și până acum pe modelele anterioare va putea fi regăsit și pe HTC One M8 din punct de vedere software.

Extra

Să discutăm puțin despre zona extra: HTC One M8 beneficiază de un număr mare de funcții care vor face utilizarea mai plăcută. Mă gândesc că merită să le trec în revistă ca să știți la ce să vă așteptați.

Din categoria ȘTIAȚI CĂ avem:

– puteți răspunde la telefon prin simpla ridicare a lui și ducerea la ureche?

– dacă aveți o husă Dot View ecranul telefonului e capabil să afișeze informații personalizate care să se vadă prin găurelele husei?

– bootloader-ul de pe HTC One M8 poate să fie deblocat relativ simplu și așa să se poată instala ROM-uri terțe – adică versiuni de Android personalizate de entuziaști?

Performanță

Cum funcționează HTC One M8? Foarte bine pentru o utilizare normală, pe post de smartphone și aparat de jocuri și/sau mini laptop. Cam asta e important de știut la nivel general.

Din punct de vedere al specificațiilor hardware, HTC One M8 diferă de Samsung Galaxy S5 având un procesor care funcționează la o frecvență mai joasă – adică la 2,3 GHz în loc de 2,5 GHz. De aici apar și niște diferențe de performanță între cele două, vizibile doar în testele dedicate, foarte puțin în utilizarea normală. Ambele produse merg pe o platformă Qualcomm Snapdragon 801, cu procesor quad-core Krait 400 și 2GB RAM, plus un GPU Adreno 330.

HTC One M8 16

Dacă e să comparăm direct puterea de procesare pură, HTC One M8 reușește în benchmark-ul de calcul al numărului PI un timp de 189 ms, față de 162 ms în cazul lui Galaxy S5. Cu cât e mai mic, cu atât e mai bun. Credeți că puteți face diferența între cele 20 ms?

Mai departe, în testul Qudrant Standard avem următoarele rezultate:

Smartphone Quadrant – puncte (mai mare, mai bun)
HTC One M8 23924
Samsung Galaxy S5 25512
LG G Flex 20496
LG G2 20084
Samsung Galaxy Note 3 22120

Relevant mi se pare un test destul de real pentru browsing, această operație fiind realizată predominant de un utilizator de smartphone. Am folosit pentru comparație testul Browsermark 2 pe cea mai recentă versiune de Chrome.

Smartphone Browsermark 2 – puncte (mai mare, mai bine)
HTC One M8 3089
Samsung Galaxy S5 3062
LG G Flex 2799
LG G2 2900
Samsung Galaxy Note 3 2914

Observați din nou că diferența dintre HTC One M8 și Galaxy S5 nu e semnificativă.

O analiză mai complexă poate fi făcută pe baza informațiilor adunate în urma testului AntuTu Benchmark, unul ce stresează destul de bine aparatul. Iarăși diferențele de performanță obținute în urma măsurătorilor sunt foarte mici.

Smartphone AntuTu Benchmark – puncte (mai mare, mai bine)
HTC One M8 34439
Samsung Galaxy S5 35465
LG G Flex 36070
LG G2 32121
Samsung Galaxy Note 3 35934

De obicei mai folosesc pentru comparație și rezultatele date de 3DMark. Nu le public pentru că HTC One M8 a fost descalificat ca urmare a faptului că s-a descoperit că taiwanezii au trișat în rularea testului.

În concluzie, din punct de vedere al performanței HTC One M8 se prezintă foarte bine chiar dacă procesorul rulează la o frecvență mai mică decât cea al celui de pe Samsung Galaxy S5. Orice veți rula va merge extrem de bine, diferențele față de alte aparate sunt minore și fără niciun fel de impact în viața de zi cu zi.

O altă idee importantă ce trebuie desprinsă în urma testelor are legătură cu stabilitatea: nu am avut probleme de blocare sau încălzire extremă aparatului așa cum se întâmpla cu modelele mai vechi de HTC.

Tot legat de performanță mai avem un aspect foarte important: AUTONOMIA. HTC One M8 vine cu o baterie de 2600 mAh, cu 300 mAh mai mare decât cea de pe primul model de One și cu 200 mAh mai mică decât cea de pe Samsung Galaxy S5. La lansarea oficială a lui One M8 HTC a ținut să precizeze că autonomia este mult îmbunătățită.

În urma testării pot să confirm acest lucru: în mare există o îmbunătățire de aproape 20%, cu variații destul de mari în funcție de tipul de operație consumatoare de resurse. Așa cum v-am obișnuit testez autonomia unui smartphone în trei scenarii: o utilizare normală în timpul unei zile, un test în care se rulează în buclă un film și unul în care este redat un stream audio de pe internet pe WiFi/4G, toate scenariile având opțiunile de power management active, luminozitatea la minim și ecranul setat să fie permanent deschis în cazul ultimelor două teste.

2223

Am obținut așa: pe redarea în buclă a unui film HTC One M8 a rezistat 16 ore și 23 de minute, față de 11 ore și 24 de minute pentru primul HTC One sau 17:00 pentru Galaxy S5.

În cazul testului de redare a unui stream audio via TuneIn Radio, HTC One M8 a mers 11 ore și 31 de minute, cu doar o oră mai mult decât HTC One, dar aproape dublu decât a reușit Samsung Galaxy S5 în același test.

Din punctul meu de vedere adevărata valoare o are însă utilizarea de zi cu zi: în cazul meu este una intensă, cu trei conturi de email setate pe push, 4G (de la Vodafone) activ mereu, social media consultat constant, browsing, știri și cam 30 de minute de apeluri de voce. În aceste condiții, cu telefonul plecat de la 100% dimineața la ora 08:00, seara la 23:00 mai aveam peste 30% din baterie.

Cu experiența modelelor similare, zic că e o performanță importantă reușită de HTC. În minte cu ceea ce mi-aș dori zic că se poate mult mai bune.

Mai vreau să amintesc și că rezultatul de mai sus a fost posibil cu modul Power Saver activ pe HTC One M8. Mi-ar fi plăcut să am la dispoziție timpul necesar să repet experimentele cu modul EXTREME POWER SAVING  pus la dispoziție pe M8, însă nu am avut șansa.

Ce se întâmplă în acest din urmă caz este că se închid toate conexiunile, doar cele de voce și SMS rămânând active. Utilizatorul poate să iasă din interfața EXTREME POWER SAVING ori de câte ori dorește și să revină la o utilizare normală. HTC a introdus facilitatea pentru cei ce vor fi nevoiți în anumite situații să stoarcă și ultima picătură de energie din smartphone.

Concluzie

HTC One M8 este în momentul de față cel mai arătos smartphone Android de pe piață. Design-ul interesant și carcasa metalică îl fac deosebit, nu cred că mai există niciun dubiu în privința asta. Dacă nu sunteți convinși, dați o raită prin magazinul unui operator de telefonie și jucați-vă cu HTC One M8 și veți ajunge singuri la aceiași concluzie.

Aproape toți cei care m-au văzut cu HTC One M8 în mână au concluzionat că noul smartphone HTC e un mare pas înainte, cel puțin la nivel de aspect. Iar eu nu neg asta, cu toate că inițial eram sceptic.

HTC One M8 9

Pe lângă aspect, HTC One M8 vine și cu o pleiadă de lucruri noi la nivel software, servicii și senzori care au rolul să facă telefonul mai util. Asta nu înseamnă neapărat mai bun din toate punctele de vedere.

Eu unul apreciez interfața HTC Sense 6.0, BlinFeed și BoomSound, Motion Launch, faptul că se mișcă extrem de bine și că nu am avut parte de blocări. Toate lucrurile acestea diferențiază clar HTC One M8 de celelalte flagship-uri Android.

Și din punctul meu de vedere definesc un produs (aproape) complet, a cărui folosire e o plăcere. HTC One M8 mai poate fi îmbunătățit și sigur nu e cel mai bun din toate punctele de vedere. E depășit de Galaxy S5 sau LG G2 în anumite direcții, însă pe ansamblu reușește să treacă în fața lor.

În zona lucrurilor care ar fi putut să fie mai bune pun greutatea – îl simți bine de tot în buzunar, iar dimensiunea nu este tocmai un atu atunci când vine vorba de purtat vara, prin buzunare. La fel și modul în care fotografiază: sunt obișnuit cu Lumia 925 și 1020, am văzut cum merge Galaxy S5 și din cauza asta mi-ar fi plăcut ca modul dual Ultra Pixel să fie ceva mai bun și să dea rezultate bune pe modul automat de folosire. Nu se întâmplă mereu asta.

Alt lucru negativ: vizibilitatea ecranului în condiții de lumină ambientală puternică. HTC ar fi putut să învețe de la Nokia cum să facă ceva în direcția asta.

Trăgând linie pot să spun că HTC One M8 e din nou cel mai bun Android din 2014 în opinia mea, într-o analiză de ansamblu. Mă hazardez să spun că va fi greu ca flaghip-ul Oppo, sau cel Sony să îl depășească.

Dacă vreți un cel mai bun/elegant/performant Android atunci HTC One M8 e ceea ce trebuie să urmăriți în 2014.

 

Informații: HTC

Preț: de la 99 EUR cu abonament la Vodafone

PRO CONTRA
+ excelent design
+ carcasă metalică frumos finisată
+ performanță
+ autonomie
+ HTC Sense 6
+ microSD
– display-ul are ceva probleme in soare puternic
– carcasa metalica nu are o priză foarte bună
– tehnologia Ultra Pixel nu ține pasul cu concurența
– destul de greu

 

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

2 COMENTARII

  1. Foarte bine punctate lucrurile bune si cele rele. E ceva ce nu ai spus: cum e pe zona de receptive semnal? Si cat de tare frige cand nu ai semnal bun pe zona 4G?

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep