HomeFeaturedFocusTelefon Huawei cu ecran de 6.1 inchi

Telefon Huawei cu ecran de 6.1 inchi

huawei

A mai fost scăpat pe piaţă un material de teasing de către cei de la Huawei, prin care se face puţină vâlvă despre telefonul lor gigant, cu ecran de 6.1 inchi. Nu este prima scăpare de acest gen şi, deşi nu este o poziţie oficială a companiei producătoare, este clar că omul care apare în materialul filmat este Richard Yu, director executiv al Huawei.

Numele de cod al aparatului este, cel puţin până în acest moment, Ascend Mate. În noul material nu apar nici un fel de specificaţii tehnice (cum se întâmplase în cazul teasingurilor precedente), dar se stie cu siguranţă că este vorba despre un ecran de 6.1 inchi cu o rezoluţie de 1080p. Alte date tehnice, scăpate cu ocazia precedentelor teasinguri, cum ar fi memoria RAM de 2GB sau preocesorul quad-core de 1.8 GHz (fabricat de către compania HiSilicon, care aparţine grupului Huawei), se pot schimba, conform aceluiaşi Richard Yu. Care mai promite că până la CES fanii vor primi mai multe informaţii, pe canale oficiale de această dată.

Cum si cei de la Samsug au anunţat că lucrează la un succesor pentru Note II, cu un ecran de 6.3 inchi, se pare că evoluţia smartphone-urilor se îndreaptă într-o direcţie în care diferenţele între acestea si tabletele mici se vor estompa. Dacă este o decizie fericită a fabricanţilor sau nu, rămâne de văzut. Personal, dimensiunea smartphone-ului cred ca trebuie să rămână în limite decente şi nu îmbrăţişez această tendinţă, dar folosirea telefonului în cât mai multe domenii şi cu un număr tot mai mare de aplicaţii, s-ar putea să o justifice.

Materialul video este disponibil aici.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep