HomeFeaturedFocusGoogle încurajează licențierea multi-companie a patentelor

Google încurajează licențierea multi-companie a patentelor

uspo

Mi-am exprimat de multe ori dezaprobarea pentru nesfârșita bătălie dată pe marginea drepturilor de proprietate al patentelor, și șirul interminabil de procese la care au condus aceste patente. Așa că nu am putut decât să mă bucur când am aflat prin intermediul celor de la TheVerge că și cei de la Google au aceeași părere despre sistemul de acordare a patentelor din Statele Unite.

Din aceste motive, Google a demarat o acțiune prin care încurajează companiile să își înregistreze patentele la comun, pentru a evita atragerea ulterioară în procese interminabile pe marginea drepturilor asupra respectivelor patente. Acțiunea respectivă a pornit prin lansarea unui website care, recunosc sincer, nu prea m-a lamurit asupra felului în care ajută la eradicarea acestei probleme. Cred că întreg sistemul este destul de greu de înțeles.

Important este că se încearcă și alte metode pașnice de a stinge anumite conflicte care se nasc pe marginea acestui sistem destul de controversat.

Ceea ce mi-a plăcut totuși, a fost descrierea pe care cei de la Google au făcut-o acestui sistem și care afirma că îi răsplătește pe cei care vin cu o idee, taxându-i pe cei care muncesc pentru a o pune în aplicare. Destul de real. Mai mult termenul de “patent troll” brevetat tot de Google, mi se pare genial. Cunoașteți si voi vre-un astfel de “patent troll”?

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep