HomeFeaturedFocusSe lucrează la Payday 2

Se lucrează la Payday 2

payday

Studioul Overkill și noul său proprietar, Starbreeze, au dezvăluit detalii despre următorul lor joc, o continuare pentru Payday The Heist, ce contrar marii majorități a continuărilor din ultima vreme, chiar are o cifră în coadă. Payday 2 va include în jur de 30 de misiuni, unele dintre ele înlănțuite în așa fel încât o anumită acțiune dintr-o fază va avea repercursiuni negative sau pozitive în următoarea fază. Numărul lor nu va fi singurul lucru ce va spori diversitatea, deoarece vor fi incluse numeroase elemente generate aleator, precum poziția unor obiective, inamici, cărări, detectoare de metale, și așa mai departe,

Vei putea parcurge aceste misiuni folosind un personaj persistent, ce evoluează cu timpul, pe măsură ce acumulează experiență, bani și echipament. Există arbore de talente, ce permit specializarea în clase, precum un tehnician mai iscusit la spart seifuri, un expert în furișat ce poate dezactiva camere, un bătăuș orientat în principal pe omorât lucruri și rezistat la gloanțe, iar în cele din urmă, un geniu criminal capabil să convingă civilii să îl învie dacă pică, și chiar să forțeze un sindrom Stockholm dus la extrem, obligând paznicii să lupte de partea lui.

A fost promisă și posibilitatea de a parcurge misiuni pe neobservate, ceva ce era posibil la o singură misiune din cele șase ale primului Payday, folosindu-se furișat, subterfugii și diverse ajutoare care pot fi achiziționate înainte de începerea unei operațiuni, precum coduri pentru uși.

Payday 2 va fi lansat în vara acestui an.

Material preluat de pe www.games-arena.ro

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep