HomeFeaturedFocusHTC a prezentat oficial Desire 728

HTC a prezentat oficial Desire 728

Este vorba despre un mid-range pe care taiwanezii l-au prezentat în China. Asta nu înseamnă obligatoriu că el va fi dedicat exclusiv acestei piețe, ba chiar cred cu convingere că va avea parte de o disponibilitate globală, eventual sub un nume alternativ, deși șansele sunt mici. Dacă din punct de vedere hardware, terminalul nu iese în evidență în mod excepțional, prețul mi se pare unul destul de atractiv, mai ales că vorbim totuși de HTC, o companie care are o tradiție în industria de smartphone. Vorbim de 269 dolari, preț la care terminalul este deja disponibil la vânzare în China.

Ce primește un utilizator de acești bani? Păi exact ce a răzbătut deja despre HTC Desire 728 în momentul certificării la TEENA. Un display de 5,5 inchi și 720p rezoluție, lucru care duce densitatea la 267 ppi, un chipset MediaTek MT6753, cu procesor octa-core de 1,3 GHz și cu GPU Mali-T720, o memorie RAM de 2 GB, stocare internă de 16 GB ce poate fi extinsă prin microSD la nevoie, un cuplu de camere de 13 megapixeli (cea principală) și 5 megapixeli (cea dedicată iubitorilor de selfie-uri), un Android 5.1.1 Lollipop, un acumulator de 2800 mAh, abilități dual-SIM și suport pentru rețele LTE.

Destul de cinstită oferta, mai rămâne ca primul contact să fie unul pozitiv. De multe ori alegerea unui telefon este influențată și de aspectul fizic, iar acolo este deja o chestiune de gusturi.

via TalkAndroid

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep