HomeFeaturedFocusXiaomi Mi 4c a fost lansat oficial

Xiaomi Mi 4c a fost lansat oficial

S-au cam respectat informațiile pe care le aveam ieri despre acest terminal destul de popular în ultima perioadă la bursa zvonurilor, inclusiv cele legate de preț au fost uimitor de corecte. Versiunea de jos, cea cu 2 GB de memorie RAM și 16 GB pentru stocare internă va costa echivalentul a 200 de dolari pe piața din China, în timp ce cea mai performantă, cu 3 GB de RAM și 32 de ROM va mai adăuga 35 de dolari la acest preț. Rețeta Xiaomi în cel mai clasic mod: un smartphone cu specificații extrem de interesante, la un preț de-a dreptul atractiv, pentru piața din China (din păcate). Încă mai trag nădejde că se vor deștepta și vor ieși oficial (nu pe canale gri spre negru) înspre Europa.

Mi 4c propune, așa cum spuneam ieri un display de 5 inchi și rezoluție fullHD (1080 x 1920 pixeli), un chipset Qualcomm Snapdragon 808 (hexa-core de 1,8 GHz) și camere foto de 13 și de 5 megapixeli, un acumulator de 3080 mAh și câteva feature-uri interesante, ca Edge Tap, care permite unele acțiuni prin apăsarea marginii telefonului, încărcare rapidă prin Qualcomm Quick Charge 2.0, abilități dual-SIM și USB Type-C. Acesta din urmă dă una dintre puținele diferențe exterioare între Mi 4c și fratele său indian Xiaomi Mi 4i.

Ar mai fi o diferență importantă, nu de aspect! Cred totuși că este mai simplu să faci rost de un terminal care se comercializează în China, decât de unul disponibil doar în India. Dar ăstea sunt povești, la modul oficial încă mai așteptăm un zvâc din partea chinezilor.

via Android Authority

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep