HomeFeaturedFocusCopiii si dispozitivele mobile: 5900 dolari cheltuiti intr-un joc

Copiii si dispozitivele mobile: 5900 dolari cheltuiti intr-un joc

O discuție mai veche despre obiceiul total nesănătos de a lăsa copii nesupravegheați cu dispozitivele mobile ale părinților este readusă în actualitate de o întâmplare despre care am citit recent. Un copil de 7 ani care a memorat parola de Apple ID a tatălui său a reușit performanța de a cheltui în doar cinci zile suma de 5.900 dolari pe achiziții în jocul Jurassic World, pe un iPad, acolo unde, folosind moneda internă a jocului și-a făcut upgrade la dinozauri, sau așa ceva. Nu știu jocul și modul în care se joacă. Cert este că tatăl său a descoperit gaura în momentul în care a încercat să achite o factură către un furnizor pentru business-ul său cu covoare.

Acum discuția este pe marginea părții care are cea mai mare vină în această situație, una care cred că este destul de des întâlnită. Omul arată cu degetul înspre Apple și acuză faptul că nu a primit niciun fel de notificare legată de frecvența și dimensiunea acestor plăți repetate către Apple. Tind să cred că are și el partea lui de dreptate, iar faptul că Apple i-a returnat toți banii este o dovadă destul de clară că cei din Cupertino și-au recunoscut fair partea lor de vină. Frumos ar fi dacă ar veni și cu o măsură generală pentru astfel de situații, care, încă odată o spun, cred că sunt departe de a fi accidentale.

Însă normal ar fi ca și tatăl respectivului copil să își asume partea sa de vină. Obiceiul de a lăsa copiii nesupravegheați cu dispozitivele mobile cu conectare la net este unul extrem de nesănătos, chiar dacă asigură o oarecare liniște. Faptul că s-au chetuit niște bani, o sumă destul de mare (dar care a fost recurperată) nu este nici pe departe cel mai negru scenariu care se poate întâmpla în situația descrisă mai sus. Riscurile sunt foarte mari și părinții ar trebui să le conștientizeze și să intervină asupra acestui obicei dăunător.

via PCMag

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep