HomeMobileAndroidO prima parere despre flagship-ul Samsung Galaxy S7 edge

O prima parere despre flagship-ul Samsung Galaxy S7 edge

DSC_3578

Pentru că fac parte din programul Orange Smartphone Tester am ajuns relativ repede să mă joc cu noul Samsung Galaxy S7 edge și după mai bine de 24 de ore de folosire câteva lucruri îmi sunt deja evidente. Cred că Samsung a adus pe piață cel mai bun/complet smartphone pe care l-au gândit și produs deodată, chiar dacă mai sunt lucruri ce ar fi putut fi gândite, implementate mult mai bine.

Pe 3 martie Samsung prezenta în România noile Samsung Galaxy S7 și S7 Edge pentru ca 4 zile mai târziu acestea să fie deja disponibile în oferta operatorilor, cu livrare chiar în aceiași zi către cei ce făcuseră precomandă. Este o reușită ce m-ar bucura să văd că este urmată și de ceilalți producători importanți de smartphone-uri și care ne dă și nouă sentimentul că facem parte din Europa și că produsele interesante ajung repede și la noi.

Am ezitat să scriu despre Samsung Galaxy S7 edge după ce l-am văzut timp de câteva minute la lansarea oficială din România, de pe 3 martie. Și bine am făcut pentru că acum, avându-l în mână, lucrurile sunt puțin mai clare, diferite aș putea spune.

Dimensiune ideală

În primul rând dimensiunea lui S7 edge (150.9 x 72.6 x 7.7 mm) mi se pare ideală pentru un smartphone dedicat productivității. Și când vă spun asta nu uitați că sunt utilizator de phablet-uri –  Nokia Lumia 1520, Samsung Galaxy S6 edge+ – și a unui HTC One M9. S7 edge se ține perfect în mână și e foarte ușor de purtat prin buzunare, cele 157 de grame aproape că nu se simt.

DSC_3574

Cred că de data asta decizia Samsung a de finisa aspectul lui S6 edge într-un Galaxy S7 edge cu margini rotunjite și pe față și pe spate – cine a folosit S6 edge sau S6 edge+ va aprecia foarte mult ideea de rotunji bordura și pe partea din spate a carcasei. Totodată marginile rotunde îți permit să îl ții mai confortabil în mână.

DSC_3579

Display-ul este excepțional

Nu trebuie să petreci foarte mult timp în compania lui S7 edge ca să îți dai seama că display-ul de 5.5 inci (1440 x 2560 pixeli, cu o densitate de 534 ppi) este unul dintre cele mai bune de pe piață, dacă nu cumva chiar cel mai bun. Culori bine detaliate, strălucire, luminozitate bună.

Din combinația de 5.5 inci și display Super AMOLED iese un phablet pe care aproape că nu mai vrei să îl lași din mână, cam la orice nivel de luminozitate.

DSC_3581

Performanță bună

Așa cum mă așteptam, configurația hardware a lui Samsung Galaxy S7 edge fiind una de top în momentul de față, Android 6 Marshmallow se mișcă foarte bine. Pe sample-ul de test am un cipset Samsung Exynos 8890 cu sistem octa core (Quad-core 2.3 GHz Mongoose + quad-core 1.6 GHz Cortex-A53), un GPU Mali-T880 MP12, 4 GB RAM și 32 GB pentru stocare (din care 7,14 GB folosiți pentru sistemul de operare).

Navigarea prin meniu, consultarea de email-uri, socializare pe Twitter, Instagram, Facebook, browsing, redarea de filme sau muzică sunt operații care se desfășoară fără niciun fel de probleme.

quadrantS7 edge_antutu

De altfel și benchmark-urile Quadrant și AnTuTu arată că Samsung Galaxy S7 edge este o ”bestie” când vine vorba despre putere de procesare. Iar pentru cine întreabă, da, se încălzește puțin când e pus serios la treabă.

Dar se încălzește și mai tare când face trafic masiv (YouTube, actualizări din Play Store) pe WiFi.

Cameră foto interesantă

Vizavi de noua cameră foto de pe Samsung Galaxy S7 edge pot să spun că deocamdată își face treaba. Nu așa cum mi-aș dori – sunt momente în care nu focalizează cum trebuie, tonurile de culoare nu sunt cele pe care le așteptam.  Știți probabil că pe Galaxy S7 și S7 edge Samsung a decis să introducă un nou senzor, diferit de cel de pe S6 edge.

Este vorba despre un senzor de 12 MP (Sony sau Toshiba, depinde de lot) cu f/1.7, 26mm, focalizare automată, LED Flash și stabilizare optică. Dimensiunea senzorului este de 1/2.6″ cu 1.4 µm per pixel, puțin mai mare decât ce exista pe S6 tocmai pentru a putea face poze mai bune în condiții de lumină slabă – din ce am putut vedea până acum pozele cu S7 edge sunt mai luminoase decât cele făcute cu S6 edge+ (16 MP), nu neapărat mai bune (în zilele următoare o să fac niște comparații și vă voi prezenta rezultatele).

20160312_12023520160311_090215

Sunt păstrate opțiunile de geotagging, înregistrare video 4K și fotografiere simultană, focus prin touch, detecția feței, Auto HDR și panoramă.

În schimb modulul camerei foto este lent și mi-a dat mai multe rateuri de când în folosesc: aplicația cameră s-a închis, a ieșit din prim plan, focalizarea nu a mers, au existat blocări.

Autonomie bună

Și ultimul aspect pe care îl iau acum în discuție, autonomia, mi-a lăsat o impresie bună după cele două zile de folosire. La prima încărcare, de la 07:00 cu 100% am ajuns seara cu peste 25% cu toate că aveam WiFi și 4G pornite permanent, conexiunea Bluetooth pornită și ea mereu, legată de o brățară Fitbit Charge HR și display-ul cu luminozitatea la jumătate. Fiind prima zi de folosire, m-am jucat chiar mult cu aparatul, așa că sunt mulțumit de autonomie. Rămâne să văd dacă se păstrează măsurătoarea.

Vedeți mai jos graficul de consum după prima utilizare:

S7 edge_batterylife

Și vă mai spun că Samsung Galaxy S7 edge beneficiază de opțiune de fast charging (60% în 30 de minute cu Quick Charge 2.0) plus wireless charging (Qi) – cu acestea în teorie oricine poate avea o autonomie de o zi.

DSC_3580

Cam asta am avut de zis acum. Stați în continuare cu ochii pe MOBzine.ro pentru că în zilele următoare o să vin cu mai multe detalii, inclusiv cu o listă a lucrurilor ce îmi displac la noul Samsung Galaxy S7 edge.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep