HomeStiriHuawei pregateste un nou mid-range

Huawei pregateste un nou mid-range

huawei tenaa

Terminalul pare destul de aproape de momentul anunțului oficial, din moment ce și-a luat deja certificările de la TENAA, necesare vânzării pe teritoriul Chinei. Cu ocazia vizitei făcute acolo au ieșit la iveală câteva detalii de natură tehnică despre dispozitiv, suficiente pentru a-l putea poziționa în zona de mid-range. Contribuie și construcția din plastic, care aduce destul de mult cu cea consacrată de seria Desire de la HTC. O privire rapidă asupra detaliilor care au răzbătut în atenția opiniei publice mă face să cred că vom avea și un preț destul de competitiv pentru acest telefon, însă acest lucru va fi cunoscut cu certitudine de-abia în momentul în care noul Huawei, care poartă numele de cod NCE-AL00, va fi prezentat oficial. Tot atunci vom afla și dacă producătorul chinez are intenții serioase cu acest model și dacă sunt șanse să îl vedem și în afara țării natale.

Până atunci însă, ceea ce știm sunt câteva detalii tehnice. Un display de 5 inchi și rezoluție HD (720p), un chipset cu procesor octa-core de 1,5 GHz, o memorie RAM de 3 GB, o capacitate internă de stocare de 16 GB, un cuplu de camere foto de 13 megapixeli pentru cea principală și 5 megapixeli pentru cea frontală, un acumulator de 4000 mAh, un senzor pentru citirea amprentei digitale plasat pe partea din spate a telefonului și un Android 6.0 Marshmallow (probabil cu interfața dedicată Huawei peste) formează configurația acestui necunoscut.

Așa cum spuneam, vom vedea în momentul unei prezentări oficiale cam care sunt intențiile producătorului chinez cu acest model de smartphone.

via GSM Arena

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep