HomeFeaturedFocusCateva impresii despre Redmi Note 8T. Argumente pro si contra

Cateva impresii despre Redmi Note 8T. Argumente pro si contra

impresii despre Redmi Note 8T

Este primul smartphone de la Xiaomi cu care am ocazia să petrec un timp mai îndelungat. Nu foarte mult, dar suficient încât să pot să vă ofer câteva impresii despre Redmi Note 8T. Un telefon din zona de mid-range, cu un aspect fizic, îngrijit, care pe mine m-a cucerit de la prima vedere. Dar mai ales un smartphone cu un preț destul de accesibil, un obicei cu care compania chineză s-a consacrat încă de când a făcut primii pași pe piața de smartphone.

impresii despre Redmi Note 8T

Ca să n-o mai lungim, Xiaomi Redmi Note 8T are un preț de vânzare de 899 lei pe eMAG.ro. Un preț pentru care, aș spune eu, terminalul are destul de multe de oferit. Ca o scurtă paranteză, este prețul pentru versiunea cu 4 GB de RAM și capacitate internă de stocare de 64 GB. Fix ca cel testat de noi, cu aceeași versiune de culoare Starscape Blue. Un fel de albastru care trece într-un fel de roz. Un efect care, în ciuda descrierii cam plastice, chiar arată bine.

impresii despre Redmi Note 8T

Ce oferă telefonul în schimbul acestui preț? Păi cel mai bine parcurgem împreună configurația sa, pentru a avea un prim răspuns la această întrebare.

Configurație Redmi Note 8T

Așadar, lista cu specificații tehnice complete pentru Redmi Note 8T:

  • Ecran: IPS LCD
  • Diagonală: 6,3 inchi
  • Rezoluție: fullHD+, 2340 x 1080 pixeli
  • Aspect: 19:9
  • Densitate: 409 ppi
  • Screen-to-body ratio: 80,2%
  • Protecție: Gorilla Glass 5
  • Chipset: Qualcomm Snapdragon 665
  • Procesor: octa-core (4 x 2,0 GHz Kryo 260 Gold + 4 x 1,8 GHz Kryo 260 Silver)
  • GPU: Adreno 610
  • Memorie RAM: 4 GB
  • Memorie internă: 64 GB
  • Slot microSD: da
  • Camera foto principală: sistem de patru camere (48 MP, f/1.8, 26mm (wide), 1/2.0″, 0.8µm, PDAF + 8 MP, f/2.2, 13mm (ultrawide), 1/4.0″, 1.12µm + 2 MP, f/2.4, (macro), 1/5.0″, 1.75µm + 2 MP, f/2.4, (depth)).
  • Camera foto frontală: 13 MP (f/2.0, (wide), 1/3.1″, 1.12µm)
  • Sistem de operare: Android 9.0 Pie cu MIUI 10
  • Acumulator: Li-Po
  • Capacitate: 4000 mAh
  • Încărcare rapidă: da, 18W
  • Cititor de amprentă: da, pe spate
  • Altele: radio FM, USB Type-C, LTE, NFC, port infraroșu
  • Construcție: față și spate sticlă (Gorilla Glass  5), ramă de plastic
  • Culori: Starscape Blue, Moonlight White, Moonshadow Grey
  • Dimensiuni: 161,1 x 75,4 x 8,6 mm
  • Greutate: 200 grame.

Avem o listă de specificații tehnice care satisface fără emoții, spun eu, cerințele unui utilizator mediu de Android. O configurație care ridică automat două întrebări. Una, legată de prețul de vânzare, pe care deja am lămurit-o. Alta, firească și ea, legată de performanțele de care este capabilă această configurație.

Performanțe

Ca răspuns vă las cu capturile de ecran din cele mai populare aplicații de benchmark. Nu sunt genul care să creadă în cifre seci, dar au și ele rolul lor destul de clar.

Camera

Pentru un smartphone este destul de importantă camera foto. Tot mai mulți utilizatori se bazează pe telefonul lor pentru fotografiile de vacanță, pentru imortalizarea momentelor importante din viață și în general pentru toate pozele pe care le fac. Așa că am acordat ceva mai multă atenție acestui subiect, în cadrul buchetului de impresii despre Redmi Note 8T.

Mai ales că am întâlnit un sistem de patru camere destul de prezent la această categorie de telefoane. Unul cu un senzor principal de 48 megapixeli, ajutat de un ultra-wide de 8 megapixeli și de un senzor de adâncime de 2 megapixeli, cu cea de-a patra cameră dedicată macro, cu senzor tot de 2 megapixeli.

Aș spune că s-a descurcat decent, fără să exceleze.

Are scuza că nu am reușit să prind o vreme senină cu soare clar. În Brașov (dar și în împrejurimi) vremea este destul de capricioasă.

Probabil că dacă aș fi fotografiat pe o vreme însorită, cu un cer albastru, curat, pozele ar fi arătat mai bine. Am o singură dovadă în acest sens.

Am încercat și fotografii în condiții proaste de lumină.

Iar în modul dedicat fotografiilor de noapte, poza nu pare să fie foarte reușită. Aveți o comparație cu o fotografie similară, făcută cu un Samsung Galaxy S20+ (cea de-a doua), un telefon de top 10 DxOMark. Ambele poze sunt făcute în Night Mode.

Diferența este evidentă, nu încape urmă de îndoială. Iar dacă încerci să te dai artist, ea pare și mai evidentă.

Desigur, ea este justificată și de diferența de preț imensă dintre cele două terminale. Însă aveam nevoie de un termen de comparație.

Camera macro pare să își facă destul de bine treaba.

Chiar dacă pare să fie tentată să accentueze puțin culorile.

Fotografiile sunt disponibile la dimensiuni mai mari pe pagina de Facebook MOBzine Romania.

Pro și contra

În rest,mi-au plăcut câteva aspecte legate de acest smartphone. Îmi place aspectul fizic îngrijit, cu profil suficient de îngust, care dă o notă de finețe dispozitivului. Chiar și culoarea mi s-a părut reușită, se pare că mă feresc tot mai mult de telefoanele negre.

Pentru cei care nu sunt de acord cu gama de culori propusă de Xiaomi pentru Redmi Note 8T, sau pentru cei care vor să asigure un plus de protecție acestui dispozitiv, cu ajutorul celor de la MobileDirect.ro am dedicat un material separat cu huse de protecție pentru Xiaomi Redmi Note 8T.

De obicei companiile chineze pun în pachetul standard și o husă transparentă de protecție. Nu pare să fie și cazul lui Redmi Note 8T. Sau cel puțin al unității primite de noi la test.

De remarcat că modulul alungit de pe spate, care integrează cele patru camere foto iese destul de tare în evidență și pare să reprezinte un magnet pentru praf și mizerie.

Mi-a mai plăcut autonomia dispozitivului. Trece fără emoții de bariera celor 24 de ore de utilizare. Ceea ce reprezintă un plus pentru cei care rămân fără baterie în timpul zilei. Nu a fost cazul aici. Note 8T nu are probleme de acest fel.

Culmea, mi-a plăcut și aspectul interfeței software. Nu am mai avut pe mână un telefon Xiaomi până acum, interfața MIUI mi se pare intuitivă și frumos desenată.

În schimb, și facem astfel trecerea la aspectele negative, pare să fie destul de greoaie în a se mișca. Și aici, poate mai neplăcut, este faptul că Redmi Note 8T vine cu Android 9.0 default. Chiar dacă s-a făcut un update la versiunea următoare de MIUI și s-a făcut și un update de securitate la nivel de luna martie 2020, nu există și un update la Android 10. Așa că se pare că utilizatorii rămân cu Pie.

Nu m-a impresionat nici ecranul LCD, care mi s-a părut destul de șters la culori. Lăptos cred că ar fi un cuvânt mai potrivit. Și asta deși am dat  luminozitatea la maxim.

Nici marginile sale nu sunt tocmai cele mai finuțe.

Însă cred că prețul de 899 lei scuză aceste mici minusuri.

Concluzii

În rest, per total, din suma de impresii despre Redmi Note 8T, majoritatea sunt pozitive. Iar decizia finală îi aparține fiecărui potențial cumpărător. Cei care îl consideră un candidat, cred eu că au nevoie să interacționeze cu dispozitivul. Este foarte important!

Xiaomi este prezent în mod oficial pe piața din România, atât direct, cât și prin partenerii săi oficiali. Mai mult, a început să dezvolte și relația cu operatorii de telefonie mobilă. Așa că nu va fi prea greu să îl puteți vedea într-un showroom.

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep