HomeFeaturedFocusXiaomi Mi 11 Ultra, noul varf de gama al producatorului chinez

Xiaomi Mi 11 Ultra, noul varf de gama al producatorului chinez

Xiaomi Mi 11 Ultra

Xiaomi a prezentat ieri noua familie de terminale Mi 11. Pe lângă, evenimentul a mai cuprins și alte anunțuri din partea companiei, pe zona de wearable, plus primul smartphone cu display pliabil din portofoliul companiei. Însă cel mai atractiv mi s-a părut Xiaomi Mi 11 Ultra. Telefonul care reprezintă compania bătălia pentru coroana de lider al Android-elor. Așa că în cele ce urmează îi vom acorda câteva clipe de atenție.

Dispozitivul este construit, ca orice flagship care se respectă, în jurul chipset-ului de top Qualcomm Snapdragon 888. Din punctul de vedere al memoriilor, avem trei versiuni posibile. Prima, cea mai de jos, cu 8 GB de RAM și 256 GB memorie internă. Cea de mijloc propune 12 GB de memorie RAM și aceeași capacitate internă de stocare de 256 GB. Iar cea de top păstrează RAM-ul de 12 GB, dar urcă memoria internă la 512 GB. Alegerea este foarte importantă, pentru că utilizatorul nu are la dispoziție slot pentru card suplimentar de memorie internă.

Xiaomi Mi 11 Ultra are un display AMOLED de 6,81 inchi, cu marginile curbate și rezoluție QHD+ (3200 x 1440 pixeli, aspect 20:9). Acesta integrează și cititorul de amprentă digitală și este protejat cu Gorilla Glass Victus. Rata de refresh a ecranului este de 120 Hz. În plus, display-ul oferă suport pentru HDR10+ și a primit calificativul A+ din partea DisplayMate. Are în partea de sus un orificiu discret pentru o cameră foto frontală de 20 de megapixeli.

Ajungem și la sistemul foto de pe spatele terminalului. Unul care pare că deja a cucerit topul DxOMark. Senzorul principal are o rezoluție de 50 de megapixeli (Samsung GN2). Este unul dintre cei mai mari senzor foto de pe un smartphone (1/1.12”). Este ajutat de un senzor de tip periscop de 48 megapixeli, capabil de zoom optic 5x și de un ultrawide tot de 48 megapixeli. Așa cum am spus, o combinație câștigătoare, ajutată cel mai probabil și de un software foarte bine optimizat.

Tot în modulul foto de pe spate este integrat și ecranul secundar. Un AMOLED de 1,1 inchi și rezoluție de 294 x 126 pixeli, care permite afișarea de notificări, preluarea sau respingerea apelurilor și mai ales folosirea sistemului foto principal pentru realizarea de selfie-uri.

Sistemul de sunet este realizat în colaborare cu Harman Kardon. Xiaomi Mi 11 Ultra are și o certificare IP68. Sistemul de operare este Android 11 cu interfața MIUI 12.5 peste el. Un acumulator cu capacitatea de 5000 mAh completează lista cu detalii tehnice. Acesta oferă suport pentru încărcarea ultra-rapidă de 67W. O încărcare completă durează 36 de minute. De asemenea, există suport pentru încărcarea wireless și pentru reverse charging.

Se pare că în Europa va sosi varianta cu 12 GB de RAM și memorie internă de 256 GB. Prețul de vânzare va fi de 1200 euro. Un preț deloc mic, dar care se pare că este sprijinit de performanțele dispozitivului.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep