HomeFeaturedFocusCateva impresii despre Oppo Reno5 5G

Cateva impresii despre Oppo Reno5 5G

Oppo Reno5 5G

Am avut la dispoziție cam două săptămâni de zile pentru a mă juca cu Oppo Reno5 5G. Un mid-range destul de ofertant, care are de partea sa și câteva argumente interesante. Un telefon care cred că poate fi luat în calcul ca opțiune serioasă mai ales de către cei care caută un terminal 5G suficient de puternic, dar care vor să se încadreze într-un buget maxim de 2000 de lei.

Mai mult, am văzut că telefonul apare și în ofertele Vodafone și Orange, semn că reprezentanța din România a companiei chineze își face treaba. Diferitele combinații cu serviciile oferite de operatori pot reprezenta motive în plus pentru achiziția acestui terminal.

Nu în ultimul rând dispozitivul poate fi atractiv și pentru cei care caută un telefon ceva mai mic ca dimensiune decât media din zilele noastre. Chiar dacă nu este un compact, Reno5 5G se apropie destul de mult de acest concept. Ecranul său de 6,43 inchi și marginile suficient de înguste ale acestuia îl fac mai ușor de ținut în mână și acest lucru s-ar putea să conteze pentru o anumită categorie de utilizatori.

Specificații tehnice Oppo Reno5 5G

Înainte de a vedea mai în detaliu ce are de oferit acest dispozitiv, trebuie să aruncăm o privire asupra configurației sale. Așadar, lista cu specificații tehnice complete pentru Oppo Reno5 5G:

  • Ecran: AMOLED
  • Diagonală: 6,43 inchi
  • Rezoluție: 2400 x 1080 pixeli
  • Densitate: 409 ppi
  • Aspect: 20:9
  • Rată de refresh: 90 Hz
  • Protecție: Gorilla Glass 5
  • Chipset: Qualcomm Snapdragon 765G
  • Procesor: octa-core (1 x 2,4 GHz Kryo 475 Prime + 1 x 2,2 GHz Kryo 475 Gold + 6 x 1,8 GHz Kryo 475 Silver)
  • GPU: Adreno 620
  • Memorie RAM: 8 GB
  • Memorie internă: 128 GB
  • Card microSD: Nu
  • Sistem de operare: Android 11
  • Interfață: ColorOS 11.1
  • Cameră foto principală: quad camera (64 MP, f/1.7, 26mm, PDAF + 8 MP, f/2.2, 119˚ ultrawide, 1/4.0″, 1.12µm + 2 MP, f/2.4, macro + 2 MP, f/2.4, depth)
  • Features: LED flash, HDR, panorama, video 4K@30fps, 1080p@30/60/120fps, gyro-EIS, HDR
  • Camera foto frontală: 32 MP, f/2.4, 26mm wide, 1/2.8″, 0.8µm, HDR, video 1080p@30fps, gyro-EIS
  • Acumulator: Li-Po
  • Capacitate: 4300 mAh
  • Încărcare rapidă: SuperVOOC 2.0 (65W)
  • Reverse charging: da
  • Cititor de amprentă digitală: da, integrat sub ecran (UD)
  • Altele: dual-SIM, USB Type-C 3.1, jack 3,5 mm, NFC
  • Dimensiuni: 159.1 x 73.4 x 7.9 mm
  • Greutate: 172 g
  • Culori: Galactic Silver, Azure Blue, Starry Black

Acestea sunt specificațiile tehnice ale lui Oppo Reno5 5G pe care noi l-am avut la teste. O unitate de culoare neagră (Starry Black), cu un ușor efect degrade pe partea din spate.

De remarcat că există și o variantă cu 12 GB de memorie RAM și capacitate internă de stocare de 256 GB. Și în lipsa unui slot pentru card microSD, opțiunea aleasă trebuie cântărită destul de atent.

Preț de vânzare

După lista cu detalii tehnice, una completă și extrem de clară, vine automat întrebarea legată de preț. Ei bine, Oppo Reno5 5G costă 1949 lei pe eMAG.ro. Fix modelul testat de noi, cu memorie RAM de 8 GB și capacitate internă de stocare de 128 GB, de culoare neagră.

Mai jos o captură de ecran, pentru că prețurile se schimbă destul de des.

Așa cum am spus, telefonul poate fi găsit și în ofertele operatorilor, cel puțin la Orange și Vodafone, cu diferite opțiuni de achiziție (la prelungire de abonament, la încheierea unui abonament nou, etc). Mai jos alte două capturi de ecran.

Așa că cei care vor să fie mai calculați cu bugetul cheltuit, pot găsi aici o soluție mai fericită.

Performanțe

Avem specificațiile tehnice complete ale lui Oppo Reno5 5G. Știm acum și cât costă telefonul la diferiți comercianți. Însă avem nevoie să cunoaștem și performanțele pe care le poate genera. În încercarea de a oferi un răspuns care să poată să ajute și eventuale comparații cu competitorii direcți, am apelat la unele dintre cele mai populare aplicații de benchmark.

Am început cu testul din Geekbench. Ce a ieșit vedeți mai jos.

Următorul a fost testul de performanță din PCMark. Rezultatele mai jos.

În cele din urmă am rulat două teste din GFXBench. Mai întâi Sling Shot Extreme.

Și mai apoi Wildlife Extreme

Aș spune că Reno5 5G se descurcă onorabil, la nivelul așteptărilor, din punctul de vedere al performanțelor.

Pro și contra

Sunt câteva aspecte care mi-au plăcut la Oppo Reno5 5G. Și altele pe care aș putea să i le reproșez. Unele dintre ele pot fi considerate subiective, însă trebuie să le expun. Primul dintre acestea este construcția telefonului. De fapt, dimensiunea mai mică decât media, consecință a unui display mai mic ca diagonală și a unor margini suficient de înguste.

Ecranul AMOLED, dacă tot l-am amintit, se remarcă prin culorile vii și mai ales prin luminozitatea foarte bună, chiar și în condiții de lumină exterioară puternică.

Am remarcat și autonomia surprinzător de bună. Am rulat câteva teste benchmark, am folosit telefonul și la browsing (prin wireless) și s-a ținut destul de bine, având în vedere că aceste teste s-au derulat în vreo trei zile. E drept că nu l-am folosit pentru convobiri, la momentul respectiv nu avea un SIM inserat. Am încercat să rulez și testul de autonomie din PCMark, care ar fi oferit un rezultat comparabil cu al altor terminale, însă ambele tentative au eșuat. Pornește, dar iese afară după circa două ore și nu înregistrează niciun rezultat. S-ar putea să fie o consecință a faptului că telefonul se cam încinge în timpul acestui test, dar asta este doar o supoziție de-a mea.

Nu am reușit să testez sistemul de camere foto. Pe hârtie arată destul de bine, mai ales camera frontală. Însă era de văzut dacă și optimizările software sunt la înălțime. Sunt convins că rezultatele erau cel puțin decente. Însă timpul relativ scurt de folosire și perioada destul de aglomerată m-au împiedicat să ies cu telefonul la fotografiat într-o zi însorită. Rămâne pe altă dată.

Cel mai mare reproș este unul subiectiv. Nu-mi place interfața software ColorOS (ajunsă la versiunea 11.1). Mi-ar fi plăcut ceva mai aerisit, mai aproape de un Android stock. Și mult mai departe de cea de pe iPhone. Însă asemănarea asta, care mi-e nu îmi este deloc dragă, s-ar putea să fie pe placul unora dintre utilizatori.

Nu-mi place nici suprafața glossy de pe spate. Mai ales că este și de culoare neagră. Se umple destul de repede de praf și mai ales de urmele degetelor, care devin deranjant de vizibile. O husă de protecție poate rezolva rapid ambele probleme dintr-un foc. Și aici oferta celor de la MobileDirect, partenerii noștri, oferă suficiente soluții.

Unele dintre acestea le-am prezentat în cadrul unui material separat cu huse de protecție pentru Oppo Reno5 5G. Și soluțiile alese rezolvă și problema modulului foto ieșit destul de tare în evidență, care adună și el în jurul lui praf și mizerie.

Faptul că lipsește slot-ul pentru card microSD mi se pare un alt neajuns. Poate fi ocolit cu ajutorul cloud-ului, dar unii preferă să-și păstreze local muzica, pozele și mai ales filmele.

Concluzie

Sper că am reușit să surprind câteva aspecte care să ajute cumpărătorul indecis să arunce măcar o privire și asupra acestui candidat. Oppo Reno5 5G merită puțină atenție, deși concurența pe acest segment de preț este destul de mare și Samsung este bine poziționat în luptă. Sunt și alți candidați, unii de la companii cu prezență solidă pe piața locală, alții de la branduri ceva mai puțin emblematice pentru piața de smartphone. Mă bucură să văd că Oppo a ajuns în prima categorie, cu pași destul de mari. Iar Oppo Reno5 5G pe piața din România este un astfel de pas.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep