HomeCloud & MobilityAu trecut 25 de ani de cand Microsoft a intrat in Romania

Au trecut 25 de ani de cand Microsoft a intrat in Romania

În urmă cu 25 de ani Microsoft deschidea oficial biroul din România și odată cu el începea creșterea sectorului IT.
În urmă cu 25 de ani Microsoft deschidea oficial biroul din România și odată cu el începea creșterea sectorului IT.

Se împlinesc 25 de ani de când Microsoft și-a deschis birou în România și odată cu asta putem spune că a început să se dezvolte intens și sectorul IT din România. După un sfert de secol România are unul dintre cele mai promițătoare sectoare IT din regiunea Europei Centrale și de Est și cu siguranță meritul este și al Microsoft.

„Suntem mândri de tot ceea ce am realizat în toți acești ani și, mai ales, de faptul că am contribuit pe această cale la împlinirea obiectivelor importante care au impulsionat creșterea continuă a economiei și a societății românești în general, prin tehnologie și inovație. Calea pe care trebuie să o urmăm este clară, iar misiunea noastră de a sprijini fiecare persoană și companie din România să își realizeze pe deplin potențialul rămâne neschimbată. Ne dorim să devenim partenerul tehnologic de încredere al României pentru următorii 25 de ani, spre care privim cu speranță, optimism și energie, să abordăm împreună provocările viitorului și să descoperim noi oportunități interesante de creștere și parteneriat în ecosistemul local”, a declarat Alina Orban, Director general interimar, Microsoft România.

În ultimii 20 de ani am avut ocazia să îi cunosc și să lucrez îndeaproape cu oameni faini din Microsoft, oameni cu care am generat niște proiecte foarte faine cu revista CHIP și MOBzine, în beneficiul publicului din România. Pentru că educația digitală este o premisă a dezvoltării, Microsoft România a sprijinit de-a lungul timpului sistemul educațional din țară, atât prin inițiative globale (competiția Imagine Cup de exemplu), cât și locale, care să faciliteze transformarea digitală. Dezvoltate în colaborare cu diferite școli și universități românești, dar și cu multe organizații non-profit, programele pe care Microsoft România le-a derulat în cei 25 de ani de activitate, au fost deja accesate de mii de români și, sperăm, de alte milioane în viitor. Mai mult, ținând seama și de faptul că doar în România sunt estimate 650.000 de noi locuri de muncă în domeniul tehnologic, în următorii 5 ani, compania derulează numeroase parteneriate cu universitățile din țară, deschizând laboratoare de cloud, unde studenții pot să experimenteze cele mai recente inovații în tehnologia informației prin intermediul Azure, platforma de cloud computing a Microsoft. De asemenea, la nivel global, compania a lansat un program prin care a sprijinit, în ultimul an, peste 30 de milioane de persoane, din 249 de țări, să-și dezvolte competențe și abilități digitale.

Între timp, de la o companie cu câțiva oameni Microsoft a ajuns să aibă o prezență solidă în România, atât pe zona de vânzări cât și pe cea de suport, iar foarte mulți români au ajuns să lucreze în Redmond.

Cifrele vorbesc de la sine, iar ultimii 25 de ani au fost marcați de o transformare digitală accelerată a companiilor românești, care au trecut de la computerele tradiționale la integrarea soluțiilor de cloud și inteligență artificială. Acum, Microsoft România își reafirmă cu mândrie angajamentul de a aduce tehnologia mai aproape de fiecare dintre noi, oameni sau companii, prin valorificarea atuurilor unice ale pieței locale – a doua cea mai mare populație de dezvoltatori din regiune și peste 30.000 de startup-uri și companii IT, care impulsionează transformarea digitală. Datorită acestor avantaje competitive de care dispune, România poate deveni un centru de digitalizare la nivel regional și nu doar. Este o oportunitate pe care compania vrea să o fructifice împreună cu clienții, partenerii și instituțiile cu care colaborează, ceea ce reprezintă un sprijin adus la nivelul principalilor piloni ai economiei prin care contribuie la dezvoltarea societății.

Pentru a impulsiona industria de software a fost adusă și în România inițiativa Microsoft for Startups, care a ajutat de-a lungul timpului dezvoltarea a numeroase start-up-uri românești, în prezent companii globale evaluate la miliarde de dolari. Dintre companiile de succes, parte a acestui program, amintim: UiPath – lider mondial in RPA (Robotic Process Automation) cu o valoare de piață de peste 10 miliarde de dolari; FintechOS – companie care dezvoltă soluții digitale pentru industria financiară, desemnată, în 2020, startup-ul fintech al anului în Europa; Agricloud – start-up care dezvoltă soluții pentru agricultura inteligentă, prezent în peste 7 țări din Europa; xVision – companie care a dezvoltat o soluție pentru sanătate ce folosește inteligența artificială pentru a interpreta analize medicale complexe; Modex – una dintre cele mai importante companii din domeniul blockchain, care a reușit să publice o ofertă tranzacționabilă în marketplace-ul Microsoft Azure, pentru lansarea și implementarea unei infrastructuri bazate pe blockchain în numai câteva secunde.

25 de ani de preență într-o țară e mult, oricum o dai. În acest moment sunt puține companii IT care au vârsta mai mare de 25 de ani și care continuă să aibă o activitate eficientă. Așa ceva nu se poate face decât cu inovație și permanenta grijă față de client. Acum 25 de ani Microsoft era despre Windows, astăzi este despre serviciile de cloud Azure, Office și instrumentele de dezvoltare, Windows și licențele clasice sunt doar un add-on.

Astăzi, Microsoft România își propune să continue demersurile în direcția transformării tehnologice, începute în urmă cu un sfert de secol. Dar, în egală măsură, compania se angajează să contribuie la crearea unui ecosistem care să încurajeze oamenii și organizațiile de pe plan local să-și dorească mai mult, să își propună obiective mărețe și să lucreze împreună pentru a defini și a construi un viitor mai bun pentru noi toți.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep