HomeFeaturedFocusGoogle Wallet a fost anuntat si vine in curand pe Android -...

Google Wallet a fost anuntat si vine in curand pe Android – copie Apple Wallet

Tot în cadrul Google I/O a fost anunțată aplicația Google Wallet, portofelul digital făcut după Apple Wallet.
Tot în cadrul Google I/O a fost anunțată aplicația Google Wallet, portofelul digital făcut după Apple Wallet.

Miercuri seara, în keynote-ul conferinței Google I/O 2022 dedicate dezvoltatorilor pe platforma Google, am văzut primele referiri la aplicația Google Wallet, ce va veni în curând pe aparatele Android. În esență este vorba despre o soluție similară Apple Wallet, care va veni să înlocuiască Google Pay în vreo 40 de țări. Noutatea constă în faptul că pe lângă detaliile legate de plăți se vor putea stoca (în sfârșit!) și pe Android informații despre biletele de avion, carduri de fidelitate, cărți de identitate și chiar dovada vaccinării COVID-19.

Astea se vor putea întâmpla prin Google Pay API, dacă informațiile sunt dintre cele standard, recunoscute direct. Altfel, în Wallet dezvoltatorii vor putea folosi noul Generic Pass API, prin care se va putea adăuga în Wallet orice altceva identificat cu un cod QR. Mai mult, e posibil să se creeze grupuri: de exemplu mergeți într-o călătorie și vreți să puneți în același loc biletele de avion, biletele de parcare, rezervarea de mașină etc., acest lucru se va putea face.

Pentru cine vrea mai multe detalii, există această înregistrare de la Google I/O în care sunt oferite mai multe detalii tehnice despre portofelul digital.

Și nu în ultimul rând, informațiile din Google Wallet pot să fie partajate cu aplicațiile Android, dacă aveți opțiunea sharing activă: se vor putea vedea detalii despre banii rămași în abonamentul de călătorie, atunci când căutați o rută în Google Maps.

Ideea nu e rea, păcat că Google a venit cu așa ceva abia după câțiva ani de la implementarea Apple Wallet. O să fie interesant să o folosim pe Android – Google a spus că în perioada următoare o să lanseze Wallet pentru versiunile existente de Android, nu trebuie să vă faceți griji că fără Android 13 nu veți putea folosi aplicația.

via Google

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

2 COMENTARII

  1. Hai că nu e rău, Apple are Wallet, Google își fac și ei acum, după vine mUE și zice că fiecare aplicație trebuie să fie separată nu într-un singur loc :))))

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep