
LG Electronics a anunțat depășirea unei borne istorice în viața companiei, dar și în industria de profil. LG devine primul brand care depășește 10 milioane de televizoare OLED vândute în Europa. Această realizare a fost atinsă în al doilea trimestru al anului 2025. Ea reflectă o relație de încredere între consumatorii europeni și LG OLED ca reper în experiența de vizionare premium.
De la lansarea primului televizor OLED în regiune, în 2013, LG și-a extins prezența, atingând repere importante: 2 milioane de unități vândute în 2019, 4.9 milioane în 2021, 8 milioane în 2023 și 9.5 milioane în 2024. De peste un deceniu, compania conduce segmentul televizoarelor OLED, remarcându-se prin inovație și excelență pe piața globală a televizoarelor premium. Doar în primul trimestru al anului 2025, LG a livrat aproximativ 391.100 de televizoare OLED în Europa, menținând o cotă de piață dominantă de 56,4%.
Extrapolând, LG domină și piața globală pe acest segment de produse, cu o cotă de 52,4% din livrările globale de televizoare OLED în 2024. Este practic al 12-lea an consecutiv în care LG este lider mondial în acest segment.
LG sărbătorește această cifră prin promoții exclusive cu LG Streaming Week 2025. Acțiunea vine după succesul ediției de anul trecut și le oferă posesorilor de televizoare LG și mai multe beneficii. Campania se desfășoară în perioada 19 mai – 30 iunie, timp în care utilizatorii televizoarelor LG Smart TV vor avea acces la o gamă variată de conținut gratuit sau la preț redus, prin parteneriate cu furnizori de conținut de top. Aplicația dedicată LG Streaming Week poate fi accesată din ecranul principal, din Content Store sau din secțiunea Apps a televizoarelor LG.
Campania se adresează posesorilor de televizoare LG peste UHD lansate după 2019 (cu webOS 4.5 sau versiuni mai noi). Aceștia se pot bucura de oferte speciale de la parteneri globali de top, dar și de conținut adaptat preferințelor locale.