
Cei de la Motorola scapă (suspect de controlat) detalii tehnice aproape complete despre viitoarele lor telefoane din seria G. Chiar ieri am văzut cam ce va propune modelul Moto G56 în momentul lansării. Acum se întâmplă un lucru similar cu varianta ceva mai atractivă Moto G86. Ambele dispozitive vor veni și în Europa, așa că merită din plin câteva clipe de atenție.
Modelul G86 se va baza pe un chipset Dimensity 7300 de la MediaTek. Care va aduce la bord și suportul pentru rețelele 5G. Memoria RAM va avea opțiuni de 8 GB sau de 12 GB. În mod similar, capacitatea internă de stocare va putea fi de 128 GB sau de 256 GB. Va exista și un slot pentru card microSD pentru cei care au nevoie de mai mult spațiu de stocare.
Autonomia lui Moto G86 va cădea în sarcina unui acumulator cu capacitatea de 5200 mAh. Acesta va oferi suport pentru o încărcare de 33W. În unele zone vom avea o capacitate mult mai interesantă, de 6700 mAh. De văzut dacă Europa va primi acest privilegiu.

Din punct de vedere fizic, telefonul va fi construit în jurul unui ecran pOLED cu diagonală de 6.67 inchi. Un panel cu rezoluție de 1220 x 2712 pixeli, rată de refresh de 120 Hz și o luminozitate de top de 4500 niți. Acesta va fi protejat de o sticlă Gorilla Glass 7i.
Cititorul de amprentă digitală va fi integrat sub ecran, iar camera selfie va avea o rezoluție de 32 MP. Pe spate, un sistem dual-camera va fi compus dintr-un senzor pricipal Sony-LYT600 de 50 MP și un ultrawide de 8 MP.
Sistemul de operare va fi un Android 15. Vor fi oferite două upgrade-uri majore pentru acesta și patru ani de suport de securitate.
Moto G86 pare că va veni în două variante de culoare.
via GSM Arena