
Redmi Note 14 Pro+ este un exemplu foarte bun de mid-range care optimizează raportul preț/performanțe. Cei de la Xiaomi au făcut o treabă excelentă. Iar strategia folosită pentru brandul Redmi, de a maximiza oferta tehnică pentru bugetul investit într-un telefon, este ușor de identificat în acest caz. Astfel că dispozitivul se transformă într-un candidat serios în opțiunile celor care au un buget foarte clar de investit pentru un smartphone.
Desigur, Note 14 Pro+ are și alte argumente de partea sa care să susțină această alegere. Și cred că o scurtă sintetizare a celor mai importante astfel de atuuri este benefică pentru cei încă nehotărâți. Cu atât mai mult cu cât de la momentul review-ului nostru de acum aproape două luni de zile, prețul telefonului a mai scăzut. Ba chiar mai mult, apare și în ofertele mai multor operatori, ca parte din pachete ceva mai atractive de telefon+ servicii.

Așa că vreau să evidențiem împreună trei argumente de bază în favoarea acestui telefon. Și pentru a face asta într-un cadrul cât mai corect, mai întâi trebuie să vedem ce are el de oferit din punct de vedere tehnic.
Specificații tehnice complete Xiaomi Redmi Note 14 Pro+
Așadar găsiți mai jos lista cu specificații tehnice complete pentru Xiaomi Redmi Note 14 Pro+:
- Ecran: AMOLED
- Diagonală: 6.67 inchi
- Rezoluție: 1220 x 2712 pixeli
- Densitate: 446 ppi
- Aspect ratio: 20:9
- Rată de refresh: 120 Hz
- Luminozitate de top: 3000 niți
- Protecție: Gorilla Glass Victus 2
- Screen-to-body ratio: 88.4%
- Altele: HDR10+, always on, Dolby Vision
- Chipset: Qualcomm Snapdragon 7s Gen 3 (4 nm)
- Procesor: octa-core (1 x 2.5 GHz Cortex A720 + 3 x 2.4 GHz Cortex A720 + 4 x 1.8 GHz Cortex A520)
- GPU: Adreno 710 (940 MHz)
- Memorie RAM: 8 GB sau 12 GB
- Memorie internă: 256 GB sau 512 GB
- Slot microSD: nu
- Sistem de operare: Android 14 cu Hyper OS
- Cameră foto principală: sistem de trei camere foto – 200 MP (f/1.7, 23mm wide, 1/1.4″, 0.56µm, multi-directional PDAF, OIS) + 8 MP (f/2.2, 15mm, 120˚ ultrawide, 1/4.0″, 1.12µm) + 2 MP (f/2.4, macro)
- Cameră foto selfie: 20 MP (f/2.2, 21mm wide, 1/4.0″, 0.7µm)
- Cititor de amprentă digitală: da, integrat sub ecran
- Acumulator: 5110 mAh
- Viteză de încărcare: 120W
- Altele: IP68, NFC, Infrarosu, USB Type-C 2.0, OTG, Circle to Search, dual-SIM, Bluetooth 5.4, GPS (L1+L5, GALILEO, GLONASS, QZSS, BDS)
- Dimensiuni: 162.5 x 74.7 x 8.8 mm
- Greutate: 205 g
- Construcție: față sticlă, ramă laterală aluminiu, spate sticlă (Gorilla Glass 7i)
- Culori: Lavender Purple, Frost Blue, Midnight Black
Toate referirile ulterioare vor fi valabile pentru varianta de top, cu 12 GB de memorie RAM și capacitate internă de stocare de 512 GB, în versiunea de culoare neagră, cea cu spatele din sticlă. Adică exact configurația testată de noi.
Preț de vânzare foarte bun
În prezent Xiaomi Redmi Note 14 Pro+ are un preț de 1850 lei pe site-ul oficial din România al companiei chineze. Un preț mai mic decât acum două luni. Tocmai pentru că prețurile de vânzare sunt destul de dinamice, las mai jos și o captură de ecran.

Același preț de vânzare poate fi găsit și pe eMAG.ro.

Între timp terminalul a apărut și în oferta celor de la Vodafone. Acolo avem un pachet ce pare chiar mai atractiv. Prețul final depinde mult de serviciile oferite și de tipul de colaboare în relația cu acest operator (prelungire, portare sau abonament nou). Dar la o primă vedere pare să fie și aici un preț foarte bun pentru telefon. Mai jos încă o captură de ecran.

Și în oferta Digi Mobile prețul parcă s-a mai așezat. Asa cum puteți vedea mai jos, sunt posibile mai multe combinații de telefon + abonament.

Una peste alta, prețul este primul argment puternic în favoarea telefonului. Pentru un buget de 1850 lei, cred că lui Xiaomi Redmi Note 14 Pro+ cu greu i se poate găsi un rival pe piața din România. Și mă refer mai ales la producătorii cu o prezență solidă pe plan local.
Performanțe solide, raport preț/performanțe eficient
Am testat și performanțele generate de această configurație. Tocmai pentru a determina cât de atractiv este raportul preț/performanțe reușit de telefonul nostru. Și ce răspuns mai bun putem obține în acest sens, dacă nu cel oferit de cele mai populare aplicații de benchmark.
Am rulat întâi controversatul, dar foarte popularul AnTuTu Benchmark. Ce a ieșit vedeți în capturile de ecran de mai jos.

A urmat mai apoi testul Geekbench. Scorurile obținute sunt vizibile în capturile de ecran de mai jos.

Testul de performanțe din PCMark a generat următoarele rezultate.

Pentru gameri am rulat și toate testele din GFXBench. Rezultatele le vedeți mai jos.

În fine, am rulat și câteva teste din 3DMark. Mai întâi SlingShot și SlingShot Extreme.

Și la final Wildlife și Wildlife Extreme.

Telefonul este stabil, iar aceste rezultate o confirmă. Performează bine, chiar dacă nu te dă pe spate. Senzația este continuată și la nivel de utilizare cotidiană. Merge cursiv, nu dă rateuri, nu se oprește, repornește sau blochează. Cred că face față fără emoții la cerințele unui utilizator mediu de Android. Și asta este tot ce contează la acest nivel de preț.
O menține specială și pentru partea de acumulator, tot o performanță a nucleului hardware este și autonomia terminalului testat. Aici am rulat un test de baterie din PCMark. Vedeți mai jos ce a ieșit.

Cred că limita psihologică a unei zile întregi de utilizare fără nevoia unei încărcări este depășită chiar lejer. Perioada în care am folosit telefonul confirmă acest lucru.
Așa că avem un al doilea argument foarte solid în favoarea telefonului nostru, raportul preț/performanțe, ca și consecință a unor performanțe solide și constante. Evident, aprecierea este valabilă pentru acest nivel de preț.
Construcție elegantă, cu elemente premium și ecran de calitate
Din punct de vedere fizic, senzația pe care o lasă Xiaomi Redmi Note 14 Pro+ este că nu s-a făcut rabat la materialele folosite la construcția lui. Avem în primul rând toată rama laterală realizată dintr-un aliaj de aluminiu. La pachet vine și spatele realizat din sticlă specială (Gorilla Glass 7i). Rezultă nu doar o construcție rezistentă, ci și una suficient de elegantă. În ceea ce privește eleganța construcției, aceasta este accentuată de ecranul cu marginile laterale curbate. Suprafața spate este simetrică cu acesta. Astfel că telefonul nu doar că arată bine, dar se și ține foarte bine în mână.

La partea de rezistență poate contribui la nevoie și husa de protecție realizată din silicon transparent, inclusă în pachetul standard.
Modulul foto cu formă hibridă între cerc și pătrat are o dimensiune generoasă și iese destul de mult în evidență. Este acoperit în totalitate de o sticlă glossy și este scos în evidență de un inel metalic cu marginea zimțată. Un accent care conferă un plus de eleganță binevenit. Una peste alta, telefonul arată foarte bine și puține i s-ar putea reproșa din acest punct de vedere. Un plus clar în favoarea lui!

Merită amintită aici și calitatea ecranului, dacă tot am adus în discuție marginile sale laterale curbate.

Panel-ul este luminos și redă foarte corect culorile. Chiar și afară, în lumina directă a soarelui, vizibilitatea este decentă. Calității imaginii afișate nu prea i se poate reproșa nimic la acest nivel de preț.

Concluzia finală
Avem în Xiaomi Redmi Note 14 Pro+ un telefon bine construit, chiar elegant, cu o listă decentă de specificații tehnice, capabil să dezvolte performanțe surprinzătoare pentru segmentul său, totul la un preț atractiv. Cred că această concluzie care atinge principalele trei argumente ale telefonul este grăitoare.