
Încă de la experiența cu Nothing Phone (2a) m-am declarat îndrăgostit de acest brand relativ tânăr pe piața de smartphone. Așa că am așteptat cu sufletul la gură să testez și generația nouă, lansată oficial acum aproximativ două luni de zile. Deocamdată am primit la teste un Nothing Phone (3a) și sper că într-o zi voi butona și Pro-ul, care pare ceva mai capabil în zona de abilități foto. Nu mai spun de acel high-end al companiei, despre care se tot discută la nivel de zvonuri. Însă deocamdată este momentul de glorie al modelului standard (3a), care duce mai departe cu brio moștenirea primită de la generația anterioară, cel puțin în ceea ce privește entuziasmul meu.

Noul model face un pas mare în față, lucru care cumva explică și nerăbdarea mea de a-l butona. Arată mult mai bine, aduce un senzor foto în plus, un telephoto care permite și un zoom optic 2x și îmbunătățește și restul de aspecte, fără să ingnore vreo zonă. Tocmai de aceea lasă impresia de mid-range bine făcut, care își merită pe deplin banii. Și care aduce și acele elemente aparte, cu care să iasă totuși în evidență. Și mă refer aici la spatele semi-transparent, la Glyph Interface, sistemul de lumini de pe spate și la interfața software inedită.
Pentru cei care nu știu, Nothing Technology este o companie cu sediul în Londra, înființată de Carl Pei, unul dintre fondatorii OnePlus. Omul care a gândit și materializat primele generații de OnePlus. Adică exact acele telefoane aparte, care au revoluționat piața de smartphpone. Da, am fost un fan OnePlus și am regretat enorm când brandul a fost absorbit de Oppo și și-a pierdut mare parte din personalitate. O altă explicație pentru entuziasmul pe care îl simt pentru telefoanele Nothing.

Dar destul cu acest entuziasm. Să vedem concrec ce are de oferit acest model. În primă fază, din perspectiva configurației sale.
Specificații tehnice complete Nothing Phone (3a)
Așadar, lista cu specificații tehnice complete pentru modelul Nothing Phone (3a):
- Ecran: AMOLED
- Diagonală: 6.77 inchi
- Rezoluție: 1080 x 2392 pixeli
- Densitate: 387 ppi
- Aspect ratio: 20:9
- Rată de refresh: 120 Hz
- Luminozitate de top: 3000 niți
- Protecție: Panda Glass
- Altele: HDR10+, screen-to-body 88%, UltraHD Image support
- Chipset: Qualcomm Snapdragon 7s Gen 3 (4 nm)
- Procesor: octa-core (1 x 2.5 GHz Cortex A720 + 3 x 2.4 GHz Cortex A720 + 4 x 1.8 GHz Cortex A520)
- GPU: Adreno 710
- Memorie RAM: 8 GB sau 12 GB
- Memorie internă: 128 GB sau 256 GB
- Card microSD: nu
- Sistem de operare: Android 15 cu Nothing OS 3.1
- Cameră foto principală: sistem de trei camere – 50 MP (f/1.9, 24mm, wide, 1/1.57″, 1.0µm, dual pixel PDAF, OIS) + 50 MP (f/2.0, 50mm, telephoto, 1/2.74″, 0.64µm, PDAF 25cm – ∞, 2x optical zoom) + 8 MP (f/2.2, 15mm, 120˚, ultrawide, 1/4.0″, 1.12µm)
- Cameră foto frontală: 32 MP (f/2.2, 22mm, wide, 1/3.44″)
- Cititor de amprentă digitală: da, integrat sub display
- Acumulator: 5000 mAh
- Viteză de încărcare: 50W
- Altele: dual-SIM, IP64, NFC, USB Type-C 2.0, OTG, Circle to Search
- Construcție: față sticlă, spate sticlă, ramă laterală plastic
- Culori: Black, White, Blue
- Dimensiuni: 163.5 x 77.5 x 8.4 mm
- Greutate: 201 g
Vedem o configurație din zona de mid-range, care nu vine cu elemente surprinzătoare. Telefonul nu iese în evidență în zona de specificații tehnice.

Noi am testat varianta de culoare albă, care chiar îmi place cum arată, în echiparea de top cu 12 GB de memorie RAM și capacitate internă de stocare de 256 GB. În cele ce urmează vom încerca să facem referiri (inclusiv în zona de preț) la această combinație de memorii.
Preț de vânzare atractiv
În momentul în care parcurgi în totalitate lista cu specificații tehnice pentru un telefon, vine automat întrebarea legată de preț. Oare cât mă costă această configurație? Aș spune că Nothing Phone (3a) are un preț de vânzare chiar atractiv. Telefonul costă 1850 de lei pe site-ul oficial al companiei, exact în configurația testată de noi (cea de top).
Mai jos aveți o captură de ecran care să certifice acest lucru.

Desigur, dacă se optează pentru altă combinație de memorii, prețul devine chiar mai atractiv.
Telefonul poate fi găsit și în oferta eMAG.ro. Acolo prețul este puțin mai mare, din motive care mie îmi scapă.

Din păcate cei de la Nothing nu au dezvoltat încă parteneriate cu operatorii de telefonie mobilă din România. Ar fi un canal de vânzare destul de eficient. Dar cine știe ce ne rezervă viitorul!
Ca o mențiune aici, pachetul standard este destul de sărac. În cutie vom găsi doar un cablu de încărcare USB Type-C la USB Type-C.
Performanțe la nivelul configurației
O a doua întrebare care vine automat după ce vedem lista cu specificații tehnice pentru un telefon este legată de performanțele care pot fi generate de aceasta. Am văzut cât costă această configurație, dar ce performanțe este ea capabilă să genereze? Aici un prim răspuns, rece, matematic, este dat de cele mai populare aplicații de benchmark. Care au meritul de a permite și comparații între modele aflate pe același segment de preț. Așa că l-am trecut pe Nothing Phone (3a) prin acestea.
Am rulat mai întâi popularul și în același timp controversatul AnTuTu Benchmark. Ce a ieșit vedeți în capturile de ecran de mai jos.

A urmat testul de performanțe din PCMark. Care a generat următorul scor:

Următoarele pe listă, testele Geekbench 6. Scorurile obținute pot fi văzute mai jos.

În cele din urmă, am rulat câteva teste din 3DMark. Mai întâi Slingshoot și Slingshoot Extreme.

Și la final, WildLife și WildLife Extreme.

Ca o scurtă paranteză, GFXBench tocmai a fost eliminat din Google Play la momentul redactării acestui material. Nu cunosc motivele acestei decizii, nici dacă ea a aparținut celor de la Google sau celor care dețin aplicația.
Dincolo de rezultatele din benchmark-uri, telefonul performează și în utilizarea de zi cu zi pe măsura așteptărilor. Rulează cursiv, nu s-a blocat, nu a dat erori și nici nu s-a încins prea tare, nici măcar în timpul testelor intensive. Lasă impresia de dispozitiv stabil și din punct de vedere hardware, dar și software, un telefon pe care chiar te poți baza. Probabil că este și meritul software-ului, pe care sunt sigur că s-au chinuit să îl optimizeze cât mai bine.
Autonomie îndestulătoare
Tot în zona de performanțe intră și partea de autonomie a unui telefon mobil. Și aici este foarte importantă bariera (oarecum psihologică) a unei zile întregi de utilizare fără nevoia de încărcare. Nothing Phone (3a) are marele merit de a trece în mod lejer de această barieră, fără a da emoții din acest punct de vedere. Am ajuns la finalul unei zile de utilizare și cu 50% din baterie, ceea ce înseamnă mare lucru. Nu am avut emoții nici măcar când am rulat testele benchmark. Am terminat atunci ziua cu 25% din acumulator.
Am rulat și testul de baterie din PCMark, pentru a avea și posibilitatea de a compara rezultatul cu cel al altor telefoane. Ce a ieșit vedeți în capturile de ecran de mai jos.

S-ar putea spune chiar că autonomia reprezintă unul dintre argumentele în favoarea acestui terminal.
Construcție și interfață software atipice și interesante
Am decis să tratez la un loc partea de construcție și interfața software. Pentru că cele două sunt definitorii pentru Nothing Technology și reprezintă principalele elemente care identifică telefoanele acestei companii într-o piață destul de ternă. Aș spune eu că sunt și printre principalele argumente ale lui Nothing Phone (3a).
Pe partea de construcție, se distinge în primul rând spatele transparent, care lasă la vedere anumite componente interne de-ale telefonului. Și care arată cel mai bine în varianta de culoare albă pe care am avut șansa să o testăm.

Este o suprafață spate plată, simetrică cu ecranul plat și el. Cele două suprafețe sunt unite de muchii perfect plate, care par inspirate de la cele mai recente generații de iPhone. Însă inginerii de la Nothing au avut inspirația de a nu merge pe acel aspect metalic specific Apple, pe care mulți alți producători s-au grăbit să-l îmbrățișeze. De această dată avem muchii laterale realizate din plastic, dar care păstrează culoarea telefonului.

Trebuie spus că este o schimbare consistentă în comparație cu generația anterioară, care avea muchiile laterale mult mai rotunjite. O schimbare în bine, aș spune eu, pentru că în mod clar telefonul arată mai bine așa.
Dacă rama laterală realizată din plastic este privită ca un punct vulnerabil din perspectiva unor accidente nefericite (și este normal să fie așa), există întotdeauna soluția unei huse de protecție. Noi am făcut trei recomandări de huse de protecție pentru Nothing Phone (3a), cu ajutorul partenerilor noștri de la MobileDirect.

Modulul foto iese în evidență pe suprafața spate, dar este înconjurat de un soi de bordură de culoarea telefonului, care nu doar că îl protejează, dar face ca diferența dintre cele două zone să nu mai fie chiar atât de abrazivă. Cu atât mai mult cu cât prezența unui telephoto îngroașă destul de mult modulul foto.

Îmi place și acel mic pătrat de culoare roșie, ca element de contrast. Arată foarte bine, mai ales pe telefonul de culoare albă.
Rama laterală integrează și un buton hardware suplimentar, care poate fi configurat de către utilizator, în funcție de preferințe. Una dintre utilizările recomandate este cea de apelare rapidă a asistentului AI. Suntem în 2025, așa că avem funcții motorizate de AI din belșug.

Tot pe suprafața spate avem și acel sistem de lumini specific acestui producător. Sunt numite Glyph Interface și pot fi configurate să atragă atenția utilizatorului în funcție de notificările pe care le evidențiază. Aplicațiile care să folosească luminile Glyph pentru notificări pot fi alese și configurate de către utilizator.

Evident, ele pot fi folosite și de către camera foto, pe post de LED flash. Dar și pentru un efect luminos sincronizat cu muzica pe care o ascultă utilizatorul din telefon.

În ceea ce privește interfața software, mi-a plăcut ideea încă de la prima interacțiune, cea cu generația anterioară. Nothing OS propune un homepage constuit din mai multe widget-uri. Un homescreen care se poate configura destul de mult, după placul utilizatorului. Wideget-urile implicite respectă un soi de tipar, cu scrisul format din acele puncte care compun și logo-ul companiei.

În spate meniurile sunt destul de clasice. În ceea ce privește interacțiunea cu interfața software, aceasta seamănă destul de mult cu cea de pe iPhone. Asta este senzația mea.
Compania promite trei upgrade-uri majore ale sistemului de operare și șase ani de suport pe partea de securitate. Și asta spune multe despre nivelul de implicare.
Performanțe foto pe măsura așteptărilor
Se vede că s-au făcut îmbunătățiri consistente la sistemul foto de pe Nothing Phone (3a), în comparație cu generația anterioară. Nu am avut o vreme pe măsura așteptărilor, am pândit destul de mult până să pot să fac câteva poze cu telefonul. Ce a ieșit, vedeți mai jos. Avem fotografii într-o zi înorată, unele într-o zi însorită, fotografii de interior, dar și fotografii realizate noaptea, fotografii de tip macro și fotografii în modul portret.











Am testat și cei trei pași de zoom optic pe care îi propune aplicația de cameră. Mai întâi în centrul vechi al Brașovului, dar și într-un scenariu care implică parcă mai multe detalii și un colorit mai diversificat.






Fotografiile la dimensiuni mai mari pot fi văzute în cadrul unui album evidențiat separat pe pagina de Facebook MOBzine Romania.
Concluzii, argumente PRO și CONTRA
Am ajuns și la final și avem de tras câteva concluzii. Nothing Phone (3a) este un telefon interesant, aparte, care iese în evidență. Și cu toate acestea, argumentele sale trec și dincolo de impresia artistică. Da, punctează foarte bine la originalitate, îmi place foarte mult faptul că este atipic, că face un pas în față!
Îmi place de asemenea și interfața sa software, total aparte și totuși foarte intuitivă și ușor de folosit. Până la urmă, îmi place și sistemul Glyph Interface, acele lumini care pot fi folosite în mai multe scopuri. Practic, toate elementele distinctive ale acestui brand punctează în mod pozitiv.

Dincolo de acest lucru, terminalul este unul stabil, solid ca și senzație. Performează decent ca performanțe, autonomie și cameră foto, fără să iasă în evidență.
Ecranul are suficientă calitate. Luminozitatea este bună, chiar și în exterior, acolo unde lumina puternică ar putea să dea batai de cap anumitor telefoane. Punctează și el în mod pozitiv!
Nothing Phone (3a) are un preț atractiv, care îl transformă într-un candidat serios pentru cei care au un buget clar pentru achiziția unui telefon mid-range. Cu mențiunea că pachetul standard este cam sărac și veți mai avea de cheltuit pe câteva accesorii. Cele originale, dedicate, pot fi găsite pe site-ul companiei producătoare.

Una peste alta, telefonul este bine realizat. Chiar dacă este cel mai slab Nothing Phone din actuala generație, impresionează în mod plăcut fără discuție. Merită să încercați să luați contact cu el, s-ar putea să vă atragă încă de la prima vedere!