
Cei de la Xiaomi sunt la două zile distanță de lansarea oficială a noii generații de pliabile de tip flip. Xiaomi Mix Flip 2 vine pe 26 iunie și parcă nu mai are răbdare. Au ieșit la iveală nu doar fotografii cu dispozitivul, dar avem și lista aproape completă de specificații tehnice.

Vom avea de-a face cu un adevărat flagship cu formă pliabilă. Nucleul hardware este construit în jurul unui chipset Snapdragon 8 Elite de la Qualcomm. Cea mai puternică opțiune de chipset pe care o au în prezent Androidele. Atât chipset-ul, cât și performanțele pe măsură sunt confirmate și de scorurile din Geekbench pe care le-a reușit o unitate testată. Aceasta a fost echipată cu o memorie RAM de 12 GB și a rulat, evident, un Android 15 cu interfața Xiaomi peste el. Este posibil să existe mai multe combinații de memorii.
Tot în zona de nucleu hardware, avem informații despre un acumulato cu o capacitate de 5165 mAh. Acesta va putea fi încărcat cu până la 65W. Va exista și suport pentru o încărcare wireless de 50W.
Xiaomi Mix Flip 2 va avea un ecran extern cu diagonală de 4.01 inchi. Un panel OLED cu trei margini curbate. Pe care, promite compania, vor putea rula nu mai puțin de 500 de aplicații. Asta reduce foarte mult nevoia de a deschide telefonul.
Dacă totuși o facem, vom avea în fața ochilor un ecran de 6.86 inchi, la fel ca la generația anterioară. Tot un panel OLED. Luminozitatea de top ar fi de 3200 niți.
Telefonul ar avea o grosime de 7.57 milimetri, atunci când este pliat/închis. Și ar cântări doar 199 grame. Este destul de clar că la acest nivel și pe acest segment de produse, doar la nivel de design se poate impresiona.

Iar Xiaomi Mix Flip 2 pare să reușească acest lucru. Inclusiv prin opțiunea de culoare aurie, cu un pattern de tablă de șah pe spate.
via GSM Arena