
Noua generație de OLED-uri din portofoliul LG ridică standardele fără nici cea mai mică urmă de îndoială. Iar seria LG OLED evo AI G5 este vârful de lance al acestei generații. Nu au fost făcute concesii, mai ales în ceea ce privește calitatea imaginii, iar experiența de vizionare este una completă. Vorbim despre un produs premium, care se distinge în fața competitorilor direcți prin câteva argumente clare. O să încercăm să le analizăm în cele ce urmează.
Noi am testat modelul cu diagonală de 55 inchi (OLED55G51LW), cu o dimensiune pretabilă unui living room standard. Ceai mai mică din gamă, la 139 centimetri. Diagonalele pe care le oferă LG pentru noua generație G5 urcă însă până la 97 inchi.

Ca o scurtă paranteză, gama G5 este ceva mai groasă decât gama C5 a aceluiași producător. Le-am văzut expuse unul lângă celălalt într-un showroom Altex. Acest lucru nu trebuie să vă sperie. Grosimea ramei (una cu finisaj metalic) nu este mai mare decât cea a telecomenzii LG AI Magic Remote. Este mai îngustă decât o fisă de 10 bani.

Profilul mai gros a fost necesar pentru a putea integra noua tehnologie LG 4-Stack OLED. Aceasta presupune o construcție din patru layer-e a panelului. Dintre acestea, două sunt layere blue filter. Dar generează rezultate excepționale din punctul de vedere al luminozității. Și datorită ei noua serie G5 se poate lăuda cu o luminozitate cu 40% mai bună față de generația anterioară (folosind Brightness Booster Ultimate).

Vom reveni la calitatea imaginii în câteva clipe. Însă înainte de asta ar trebui să vedem cu ce avem de-a face într-un limbaj puțin mai științific.
Specificații tehice LG OLED evo AI G5
Poate că ar fi util, mai ales pentru pasionați, să trecem în revistă și principalele specificații tehnice ale acestui produs:
- Tip Display: 4K OLED
- Rezoluție Display: 4K Ultra HD (3840 x 2160 pixeli)
- Rată de refresh: 120Hz Nativ (VRR 165Hz)
- Procesor Imagine: α11 AI Processor 4K Gen2
- AI Genre Selection: Da (SDR/HDR)
- AI Brightness Control: Da
- HDR (High Dynamic Range): Dolby Vision/HDR10/HLG
- HFR (High Frame Rate): 4K@120 fps (HDMI, RF, USB)
- Dynamic Tone Mapping: Da (OLED Dynamic Tone Mapping Pro)
- Tehnologie Dimming: Pixel Dimming
- Sistem de Operare: webOS 25
- Aplicație Smartphone: Da (LG ThinQ)
- Ieșire Audio: 60W
- Sistem Difuzoare: 4.2 Canale
- Mod Partajare Sunet: Da
- Codecuri Audio: AC4, AC3(Dolby Digital), EAC3, HE-AAC, AAC, MP2, MP3, PCM, WMA, apt-X
- WOW Orchestra: Da
- HDMI: 4 (suportă 4K 120Hz, eARC, VRR, ALLM, QMS, QFT
- Simplink (HDMI CEC): Da
- HDMI Audio Return Channel: eARC (HDMI 2)
- Intrare USB: 3 (v 2.0)
- Wi-Fi: Da (Wi-Fi 6)
- Suport Bluetooth: Da (v 5.3)
- Intrare Ethernet: Da
- Slot CI: Da
- Intrare RF (Antenă/Cablu ): Da
- SPDIF (Ieșire Audio Optică): Da
- Telecomandă: AI Magic Remote MR25GA
Lista de specificații tehnice clarifică multe semne de întrebare pe partea de conectivitate, de sunet și de feature-uri high-end cu care este înzestrat acest model. Să vedem acum câteva din principalele sale argumente, caracteristici care îl recomandă fără îndoială în fața celor care doresc să achiziționeze un televizor premium.
Calitatea superioară a imaginii
Atunci când vorbești despre un LG OLED evo AI G5, automat îți vine în minte calitatea ecranului OLED. Luminozitatea ieșită din comun și precizia redării culorilor. Lucru posibil datorită noilor tehnologii hardware și integrării algoritmilor de optimizare a imaginilor (mișcare, culori) și scalare. LG afirmă că la seria G5 luminozitate este cu 40% mai ridicată față de generația anterioară (folosind Brightness Booster Ultimate). Nu am cum să verific această afirmație, dar pot să spun cu mâna pe inimă că luminozitatea este impresionantă. Și nu doar atunci când folosești Brightness Booster Ultimate. Ba chiar, în unele scenarii, este nevoie să mai temperezi nivelul de luminozitate pentru a obține imagini de calitate, dar în același timp odihnitoare.

Noua generație vine cu nu mai puțin de 10 moduri de imagine. Printre acestea, recomandările producătorului sunt reprezentate de FilmMaker Mode (evident pentru o experiență cinematică cât mai imersivă) și de cele două ISF Expert (Bright Space și Dark Space). Evident, pot fi folosite și restul modurilor, în funcție de conținutul pe care utilizatorul îl urmărește. Dar și de nivelul de lumină ambientală.

Există și un instrument numit Personalized Picture Wizard, care permite confiurarea rapidă și foarte intuitivă, în doar opt pași, a unui mod de imagine personalizat.


Aș mai adăuga aici suportul standard pentru Dolby Atmos și Dolby Vision, tehnologii folosite pe majoritatea platformelor de streaming pentru a oferi o calitate cât mai ridicată a conținutului redat.
Pentru cei care doresc să folosească televizorul legat la un PC de gaming, laptop sau consolă, există suport NVIDIA G-SYNC și AMD FreeSync.

Ar mai fi de făcut două mențiuni pentru a defini cât mai bine calitatea panel-ului LG. Tehnologia Perfect Black (care redă negrul absolut, fără filtre care să compromită profunzimea imaginii sau să ridice artificial nivelul de negru), verificată chiar și de surse externe. Dar și faptul că LG este lider pe piața de OLED de 12 ani consecutiv. Cumva de aici derivă și garanția de cinci ani oferită pentru display la seria LG OLED evo AI G5.
WebOS 2025 + AI Magic Remote: un ecosistem complet și eficient
Experiența de utilizare a unui OLED din seria G5 este completată în mod fericit de telefomanda LG AI Magic Remote. Generația nouă MR25GA propune un aspect mai uniform, o interfață simplificată (număr mai mic de butoane) și linii minimaliste, moderne. Cred că fotografia vorbește de la sine.

Ca un scurt reminder, conceptul de Magic Remote aduce pe televizor experiența folosirii unui mouse datorită faptului că are senzori ce detectează mișcarea și o transmit interfeței, sub forma unui pointer/cursor, permițând o navigare simplă și intuitivă. Utilizatorul nu mai este limitat la clasicele butoane sus/jos sau stânga/dreapta. În plus sunt prezent și butoane care lansează automat cele mai cunoscute aplicații de streaming. La acestea se adaugă și accesul la comenzile vocale, prin intermediul microfonului încorporat.

La generația nouă a telecomenzii Magic Remote noutatea este reprezentată de butonul dedicat pentru apelarea funcțiilor AI. Este poziționat central, în partea de sus a telecomenzii.

Și cu această ocazie facem trecerea către următorul argument în favoarea acestei familii de OLED-uri de la LG.
Procesare AI pentru o experiență personalizată
Suntem în anul 2025 și AI-ul este la ordinea zilei atunci când vorbim despre tehnologie. Evident că sunt integrate mai multe instrumente AI și în noua serie high-end LG OLED evo AI G5. Un prim punct de pornire este chiar butonul dedicat de pe noua telecomandă Magic Remote. Acesta accesează un meniu cu mai multe feature-uri motorizate de inteligența artificială. Acestea sunt AI Voice ID, AI Search, AI Chatbot și AI Consierge.
M-am jucat puțin cu AI Chatbot. Nu este un feature nou, dar acum pare capabil să ducă conversații ceva mai complexe. Atunci când nu știi cum să activezi opțiunile dorite sau să schimbi o setare, AI Chatbot se poate dovedi a fi instrumentul perfect pentru a rezolva rapid situația. Trebuie apelat și devine un asistent virtual care răspunde la întrebări și poate duce un dialog pe câteva layere. Partea frumoasă este că instrucțiunile îi pot fi transmise prin comandă vocală. Setul de opțiuni de ajutor e bine structurat și ușor de parcurs. Este nevoie de conexiune la internet pentru această funcție, semn că sunt apelate librării aflate undeva pe serverele companiei. Și obligatoriu trebuie comunicat cu el în engleză, nu există suport pentru limba română.

AI Consierge este un instrument care învață obiceiurile utilizatorului, monitorizează istoricul său de consum media și face sugestii de conținut pe baza acestora. Am înțeles că poate sugera inclusiv conținut de pe aplicații terțe de streaming, atunci când acestea au cont de utilizator logat pe respectivul televizor.
Am lăsat la final cele două instrumente de bază din suita de funcții care apelează inteligența artificială: AI Picture Pro și AI Sound Pro. De fapt, ele fac parte dintr-un set mai amplu de instrumente, grupat sub denumirea de AI Service. Acesta mai include AI Brightness Settings, AI Genre Selection, AI Acoustic Tuning și AI Recommendation.

AI Picture Pro folosește LG Deep Learning pentru a umbla la calitatea imaginilor redate (claritate și rezoluție) în funcție de tipul de conținut rulat. AI Brightenss Settings are abilitatea de a umbla la luminozitatea zonelor întunecate ale ecranului în funcție de puterea luminii ambientale și de tipul de conținut redat. Împreună, aceste două funcții fac ca imaginea să aibă o calitate îmbunătățită în strânsă corelare cu preferințele utilizatorului, fără ca acesta să mai fie nevoit să intervină.


AI Sound Pro separă vocile din materialul video redat de zgomotele de background și, în funcție de tipul de conținut, le redă la anumite volume. Iar AI Acoustic Tuning folosește microfonul de pe telecomanda LG AI Magic Remote pentru a colecta zgomotele din încăpere astfel încât să determine acustica acesteia. Sunetul livrat va fi special optimizat pentru încăperea în care se află televizorul.


Aș spune că acest set de instrumente arată destul de clar că LG OLED evo AI G5 este un televizor care își merită acel AI din denumire. Știe să folosească eficient inteligența artificială pentru a optmiza conținutul livrat. Și nu doar în ceea ce privește calitatea imaginii și a sunetului.
Hardware puternic și suport de durată
Procesorul a11 AI Processor 4K Gen2 care echipează seria OLED G5 a fost gândit tocmai pentru a susține din punctul de vedere al puterii de procesare toate aceste task-uri. Este unul dintre cele mai avansate și puternice procesoare din industria smartTV.

În plus, el trebuie să fie capabil să susțină și update-urile sistemului de operare pe care LG le oferă. Compania nu vine doar cu cei cinci ani de garanție pentru panel-urile sale OLED, dar oferă prin programul webOS Re:New și cinci ani de actualizări ale sistemului de operare la cea mai recentă versiune, cu toate funcționalităție aduse de aceasta.
De menționat că webOS este unul dintre cele mai sigure sisteme de operare de pe televizoarele smart. Iar siguranța că datele și confidențialitatea utilizatorului sunt protejate eficient este confirmată și de faptul că acesta a fost premiat de către CES pentru securitate cibernetică.
Sunet superior pentru o experiență completă de vizionare
Am văzut deja caracteristicile tehnice și pe partea de sunet pentru modelul testat, precum și funcționalitățile care perimit AI-ului să intervină pentru a îmbunătăți calitatea audio. Dar mai există un feature care vine împreună cu noua generație LG OLED evo AI G5 pentru o experiență cât mai imersivă și din perspectivă audio. Este vorba despre LG WOW Orchestra, care realizează o sinergie perfectă între sistemul audio de pe televizor, în cazul nostru LG OLED 55G5(1LW) și un LG Soundbar compatibil. Împreună acestea formează un sistem audio complex, care transformă încăperea în care se află televizorul într-o adevărată sală de concert, înzestrată cu o acustică de nivel profesionist.

Aș mai face aici o scurtă paranteză și aș menționa designul One Wall de care se bucură seria G5. În momentul în care este montat pe un perete, televizorul este practic lipit de acesta. Se elimină spațiile inutile. În acest scop, în pachetul standard este inclus și un suport slim special, care permite montarea televizorului direct pe perete.
Piciorul care apare în fotografiile din acest material nu este unul dedicat. A reprezentat o soluție care să elimine necesitatea montării televizorului pe perete.
Concluzii
Televizoarele din seria LG OLED evo AI G5 reprezintă un must-have pentru cei care vor să ducă experiența de vizionare de conținut video la un nivel profesionist, în intimitatea locuinței personale. Calitatea imaginilor și a sunetului, intervenția AI-ului în suportul utilizatorului, designul și construcția, dar și hardware-ul intern, toate sunt la nivel high-end.
Se descurcă cu brio și în zone conexe, cum ar fi sarcina de ecran principal pentru pasionații de gaming. Are și aici toate argumentele la el. Nu o să fie achiziționat exclusiv pentru așa ceva, dar nu va întâmpina probleme cu astfel de sarcini.

Iar modelul testat de noi, LG OLED 55G5(1LW), aduce toate aceste caracteristici la cel mai eficient preț. Costă 9999 lei în rețeaua Altex, dar poate fi găsit și la alți parteneri ai LG din România, precum și în magazinul propriu. Pentru cei care vor un televizor premium, ar putea fi cea mai fericită alegere!
