
Motorola Moto G96 tocmai a fost prezentat oficial și este noul mid-range din partea de sus a categoriei pe care îl propune compania deținută de Lenovo. Telefonul este foarte ofertant din punctul de vedere al raportului preț/specificații și are și alte câteva argumente de partea sa. Printre acestea și construcția atentă și elegantă, completată de o gamă de culori alese în colaborare cu Pantone.
La interior dispozitivul mizează pe un chipset Snapdragon 7s Gen 2 de la Qualcomm. Acesta aduce la bord și conectivitatea 5G. Memoria RAM este de 8 GB, în timp ce pentru capacitatea internă de stocare avem opțiuni de 128 GB sau de 256 GB. Autonomia este asigurată de un acumulator cu capacitatea de 5500 mAh, care se poate încărca cu 68W.
Sistemul de operare este un Android 15. Sunt promiși de către companie patru ani de suport software, care include și trei upgrade-uri majore ale sistemului de operare.

Din punct de vedere fizic, Motorola Moto G96 este construit în jurul unui display cu diagonala de 6.67 inchi. Un panel pOLED cu marginile laterale curbate, cu rezoluție fullHD+ și o rată de refresh de 144 Hz. Luminozitatea de top este de 1600 niți, iar protecția este asigurată de o sticlă Gorilla Glass 5. Cititorul de amprentă digitală este integrat sub display.
Camera selfie are un senzor de 32 MP. Pe spate se găsește un sistem dual-camera. Senzorul principal este un Sony LYT-700C de 50 MP. Este ajutat de un ultrawide de 8 MP. Telefonul vine și cu o certificare IP68.
Motorola Moto G96 vine în variante de culoare Greener Pastures, Cattleya Orchid, Ashleigh Blue și Dresden Blue. Unele dintre ele cu piele ecologică pe spate. Prețurile sunt mai puțin importante deocamdată, pentru că este disponibil doar pe piața din India. Doar ca reper, ele pornesc de la aproximativ 210 dolari.
via Motorola