

Ieri seară Google a lansat Android 16 QPR1 Beta 3, probabil ultimul beta de Android 16 dinainte de lansarea oficială. Nu sunt schimbări la nivel de APi, dar există numeroase modificări (sau mai bine să le zic bug fix-uri) vizavi de interfață și funcțiile disponibile.
Merge instalat pe următoarele modele de Pixel: Pixel 6, Pixel 6 Pro, Pixel 6a, Pixel 7, Pixel 7 Pro, Pixel 7a, Pixel Tablet, Pixel Fold, Pixel 8, Pixel 8 Pro, Pixel 8a, Pixel 9, Pixel 9 Pro, Pixel 9 Pro XL, Pixel 9 Pro Fold și Pixel 9a, asta dacă vă tentează să intrați în programul de testare – sunt prezent deja de vreo 3 luni și pot confirma că nu au fost probleme majore, care să blocheze folosirea.
Văd că a revenit opțiunea/indicatorul Battery health, scoasă în versiunile precedente, secțiunea Settings are niște schimbări la nivel de spațiere iar butoanele de activare/dezactivare beneficiază de o bifă, ca să fie și mai clar dacă setările sunt active sau nu. O schimbare bună.
Și poate nu în ultimul rând, Glance revine cu icon-uri colorate pentru starea vremii. Nu aș zice că e ceva ce mi-a lipsit, pentru că am ajuns (oarecum) să mă obișnuiesc cu tema bicoloră.
Eu l-am pus deja pe Pixel 9 Pro și văd că merge binișor, deocamdată.