HomeFeaturedFocusNothing Phone (3a) Lite a fost prezentat oficial

Nothing Phone (3a) Lite a fost prezentat oficial

Nothing Phone (3a) Lite

Nothing Phone (3a) Lite a fost anunțat oficial și devine cel mai accesibil telefon din oferta actuală a companiei. Chiar dacă majoritatea publicațiilor îl cataloghează drept un entry-level, cred că telefonul se prezintă onorabil.

Nucleul hardware se bazează pe un chipset Dimensity7300 Pro de la MediaTek. Este completat de o memorie RAM de 8 GB și de o capacitate internă de stocare de 128 GB sau 256 GB. Aceasta poate fi extinsă la nevoie cu ajutorul unui card microSD. Acumulatorul are o capacitate de 5000 mAh și se poate încărca cu 33W.

Sistemul de operare este un Nothing OS 3.5 bazat pe Android 15. Compania promite trei upgrade-uri ale acestuia și nu mai puțin de șase ani de suport pe partea de securitate.

Din punct de vedere fizic, Nothing Phone (3a) Lite este construit în jurul unui display cu diagonala de 6.77 inchi. Un panel AMOLED cu rezoluție fullHD+ și rată de refresh de 120 Hz. Luminozitatea de top ajunge la 3000 niți, iar protecția este asigurată de o sticlă Panda Glass. Un cititor de amprentă digitală este integrat sub display.

Camera selfie are un senzor de 16 MP. Pe spate găsim un sistem de trei camere foto, cu un senzor principal de 50 MP. Este ajutat de un ultrawide de 8 MP și de o cameră macro de 2 MP.

Telefonul vine în variante de culoare alb și negru, cu acel spate semitransparent devenit specific acestui producător. Nothing Phone (3a) Lite este deja disponibil pe site-ul companiei și se vinde cu 249 euro, respectiv 279 euro, în funcție de memoria internă pentru care se optează.

via Nothing

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep