
Mă atrage tot mai tare segmentul ceasurilor smart. Smartwatch-ul a devenit un instrument/accesoriu cu care m-am obișnuit atât de tare, încât chiar îi simt lipsa atunci când se întâmplă să mai rămân fără baterie. Așa că am fost foarte curios să testez noul Google Pixel Watch 4. Cu atât mai mult cu cât este prima interacțiune cu un ceas smart al celor de la Google.
M-a suprins încă de la prima interacțiune, din momentul în care am deschis cutia. Forma sa perfect rotundă poziționată în cutie fără curea, cu ecranul sub formă de cupolă, replicat simetric și de spatele ceasului m-a lăsat cu gura căscată. Nu mă așteptam, cu atât mai mult cu cât cutia are o formă lunguiață.

Am constatat mai apoi că aveam să testez varianta de 41 mm, care pare țintită și către publicul feminin. Asta deși mie îmi plac mai mult ceasurile mai mari, cu formă ușor sportivă. Atât de descumpănit am fost, încât am început să întreb în jurul meu care este prima impresie vizavi de designul perfect rotund și minimalist. Spre surprinderea mea, acesta a reușit să găsească mai mulți susținători decât aș fi estimat eu. Mai ales în rândul colegilor mai tineri. Așa că am început să-l privesc cu alți ochi. Și ăsta a fost începutul unei relații frumoase, dar scurte.

Așa cum am spus, am testat varianta de 41 mm, cea mică. Cea cu conectivitate doar WiFi. Există și o opțiune ceva mai mare, de 45 mm. Dar care păstrează aceleași linii minimaliste. La fel cum există și varianta cu suport pentru eSIM (4G). Unitatea testată a fost de culoare neagră, cu curea tot neagră, realizată dintr-un material numit fluoroelastomer. De notat că aluminiul de la carcasă este în totalitate reciclat. Și că cei de la Google au decis să vină în întâmpinarea publicului feminin incluzând în pachetul standard două dimensiuni de curea. Astfel încât ceasul să poată fi folosit comod de către oricare tip de utilizator.

Specificații tehnice Google Pixel Watch 4
Acum, că am avut primul contact cu ceasul, am vrut să știu și ce are el de oferit din punct de vedere tehnic. Așadar, lista cu specificații tehnice complete pentru Google Pixel Watch 4, așa cum apare ea pe site-ul oficial al producătorului:
- Diametru: 41 mm
- Înălțime: 12,3 mm
- Greutate: 31 g (fără curea)
- Ecran: LTPO AMOLED Actua 360
- Densitate: 320 ppi
- Rată de refresh: 60 Hz
- Luminozitate de top: 3000 niți
- Protecție: Corning Gorilla Glass 5 3D personalizat
- Altele: spațiu de culoare DCI-P3, always-on display
- Chipset: Qualcomm Snapdragon W5 Gen 2
- Coprocesor: Cortex-M55
- Sistem de operare: Wear OS 6.0
- Memorie RAM: 2 GB
- Stocare internă: 32 GB
- Acumulator: Litiu-ion
- Capacitate: 325 mAh
- Viteză de încărcare: 100% în 45 minute
- Audio: microfon încorporat, difuzor încorporat
- Rezistență la apă: da, 5 ATM, IP68
- Senzori: busolă, altimetru, senzori roșii și infraroșii pentru monitorizarea saturației oxigenului (SpO2), senzori electrici multifuncționali compatibili cu aplicația ECG, senzor optic de ritm cardiac cu mai multe căi, accelerometru pe 3 axe, giroscop, senzor de lumină ambientală, senzor electric de măsurare a conductanței pielii (cEDA) pentru urmărirea reacției corpului, senzor de temperatură a pielii de la distanță, barometru, magnetometru
- Conectivitate: 4G LTE și UMTS3, Bluetooth 6.0, Wi-Fi 802.11a/b/g/n/ac/ax 2,4 GHz, 5 GHz, NFC, comunicare SOS prin satelit (doar pe unele piețe)
- GPS: da, cu două frecvențe (GPS, Galileo, Glonass)
- Compatibilitate: Android 11 sau versiuni mai noi (necesită un Cont Google și aplicația Google Pixel Watch). Pentru monitorizarea activităților sportive și a parametrilor fiziologici, este necesară instalarea aplicației Fitbit și generarea unui cont.

Lista de specificații tehnice ne arată un ceas versatil, care este capabil de toate funcțiile unui smartwatch de la companiile consacrate. Din punctul de vedere al funcționalității, nu pare cu nimic mai prejos. Ba chiar am descoperit unele feature-uri pe care nu le vezi chiar la orice ceas din segmentul său de preț.
Preț de vânzare destul de mare
Și aici trebuie să facem o paranteză obligatorie. De fiecare dată când vezi lista cu specificații tehnice pentru un produs, fie el telefon sau ceas smart, se ridică obligatoriu o întrebare clară. Cât mă costă această configurație?
Ei bine, răspunsul, pe scurt, ar fi mult! Prețul pentru Google Pixel Watch 4 este destul de usturător, cu atât mai mult cu cât este vorba despre varianta de 41 mm. Aceasta are un preț de 2350 lei în oferta eMAG.ro (acolo unde este disponibil la precomandă), așa cum se poate vedea în captura de ecran de mai jos.

Pentru comparație, modelul de top al celor de la Huawei, GT 6 Pro, are un preț de 1800 lei. Și este și subiectul unei oferte promoționale. Da, fiecare dintre cele două ceasuri vine cu plusuri și cu minusuri în acest duel de la distanță, dar diferența de preț nu este una neglijabilă.
Construcție minimalistă
Așa cum am spus, construcția lui Google Pixel Watch 4 surprinde încă de la prima vedere. Formatul de capsulă, cu ecranul său de tip cupolă replicat și pe partea din spate este unul inedit. Atât ecranul, cât și spatele ceasului sunt protejate de o sticlă Gorilla Glass 5, pentru o rezistență fizică ce nu lasă loc de emoții pentru utilizator.

Purtând denumirea comercială de Actua 360, ecranul este mai vizibil, cu o zonă activă cu 10 % mai mare, cu 50 % mai luminos (la 3000 de niți) decât generația anterioară.
Are o rotiță ce permite atât navigarea prin meniuri, prin rotire, cât și anumite acțiuni, prin apăsare. Dar și un buton suplimentar, bine ascuns în carcasa ceasului, căruia îi pot fi asociate acțiuni configurabile de către utilizator.

În rest, nu avem discuri sau marcaje pe marginea ecranului (care, de altfel, este inexistentă). Totul este minimalist, într-un mod care fie place, fie nu este nicicum îmbrățișat. Dar care nu cred că lasă loc de păreri de mijloc.
Monitorizare și funcționalități complete
Am spus deja că pe cât de minimalist este în zona de aspect fizic, pe atât de complet este în partea de funcționalități. Google Pixel Watch 4 se descurcă de minune cu monitorizarea mai multor categorii de activități sportive. Deși îmi este foarte clar că nu pentru asta a fost el conceput! Dar avem și aici anumite apariții pe care nu le-am văzut și la alte ceasuri. Lista conține Aerobics, Bike, Bootcamp, Canoeing, Circuit training, Core training, Cross-country skiing, CrossFit, Dancing, Eliptical, Golf, HIIT, Hike, Indoor climbing, Kayaking, Kickboxing, Martial arts, Mountain Biking, Outdoor workout, Paddleboarding, Pilates, Powerlifting, Rollerblading, Rowing machine, Run, Skating, Skiing, Snowboarding, Spinning, Sport, Stair climber, Strenght training, Surfing, Swim, Tennis, Treadmill, Walk, Weightlifting, Weights, Workout și Yoga.

Pe zona de parametrii fiziologici, avem măsurători pentru ritmul de respirație, SpO2, pulsul în repaus, temperatura pielii și variabilitatea pulsului. Astfel încât utilizatorul să poată monitoriza schimbările la nivelul stării sale de sănătate și chiar să primească anumite alerte dacă lucrurile evoluează într-o direcție nefericită.
Pe lângă acestea, ceasul mai poate prelua apelurile de la telefonul cu care este împerecheat, poate controla camera foto de pe telefon sau player-ul de muzică, afișează notificările primite pe telefon (inclusiv fotografiile din Whatsapp, ceea ce reprezintă o surpriză plăcută).

Este de asemenea integrat cu calendarul utilizatorului, afișează informații meteo și are o funcție de reportofon. În mod evident, are funcții de ceas, alarmă și cronometru. În zona asta, de funcționalități, începe să își arate adevărata valoare!
Dar cireașa de pe tort este integrarea cu AI-ul Gemini, care permite adresarea de întrebări și transmiterea de task-uri care primesc un răspuns instant. Asta este o jucărie cu care mi-am petrecut ceva timp. Și care își face treaba cu brio!

Se pot accesa informații din telefon, se pot cere detalii despre starea vremii. Se pot seta alarme și întâlniri fără a mai fi nevoie de accesarea telefonului. O funcție pe care chiar am folosit-o în timp ce eram la volan.

Gemini poate fi folosit inclusiv pentru a răspunde prin voce la mesajele primite. Am folosit această funcționalitate când eram la volan și am răspuns astfel la mesajele primite pe WhatsApp. Integrarea cu Gemini AI chiar își arată utilitatea de multe ori. O văd ca pe unul dintre cele mai mari plusuri ale acestui ceas! Atenție mare, însă, toată interacțiunea se face în limba engleză!
Ca o scurtă paranteză, la mesaje se poate răspunde si tastând direct pe ecranul ceasului.

Aș mai evidenția faptul că meniul rapid, cel care se accesează glisând în jos din ecranul de bază, are mult mai multe funcții care pot fi astfel accesate mai rapid.

Astfel că utilizarea ceasului pentru cât mai multe tipuri de funcționalități devine mai rapidă și mai eficientă.
Aplicație software intuitivă
Google Pixel Watch 4 se împerechează cu un telefon Android prin intermediul unei aplicații dedicate, Watch. Prima surpriză plăcută oferită de aceasta a fost că a identificat ceasul încă înainte de a-l căuta eu în vreun fel.
Împerecherea a fost intuitivă și rapidă, nu am întâmpinat greutăți.

Sunt disponibile acolo mai multe fețe de ceas. Și îmi place că cele standard, care acum sunt mai multe la număr, pot fi configurate de către utilizator pentru a se potrivi cât mai bine cu stilul propriu. Un feature care merită evidențiat.

La fel de bine se pot configura de acolo și meniurile ceasului și principalele widget-uri din acestea. Google le numește tiles. Aceste tiles/ecrane cu funcționalități pot fi adăugate și accesate prin simplul slide lateral din ecranul principal al ceasului.

Mie mi-a plăcut partea de alerte de tip SOS, care înțeleg că au totuși o limitare geografică. Din păcate România nu apare în lista țărilor care oferă suport pentru așa ceva. Cel puțin nu pentru toate aceste funcții.

Unele par totuși să poată fi activate. Și sunt convins că se pot dovedi extrem de utile în anumite scenarii nefericite. Și aici Google a punctat frumos!

Pentru o monitorizare mai exactă a parametrilor fiziologici, dar mai ales a activităților sportive va fi nevoie de instalarea suplimentară a aplicației Fitbit (deținută acum de Google). Este nevoie și de un cont Fitbit, dar nu m-am aventurat chiar atât de departe.
Concluzii, argumente PRO și CONTRA
Una peste alta, Google Pixel Watch 4 este un smartwatch care, pe cât este de simplu ca și aspect fizic, pe atât de complex este ca și posibilități de utilizare. Pentru cei care nu se împiedică de aspectul fizic minimalist, poate fi o alegere solidă. Mai ales datorită integrării solide cu telefoanele Android.

Mi-a plăcut la el complexitatea funcționalităților și interfața softeware simplă și intuitivă. Atât în aplicația dedicată, cât și direct în meniul ceasului.
Îmi place si cablul de încărcare. Are o lungime suficient de generoasă și este realizat dintr-un material moale, care îl lasă să fie modelat în funcție de nevoi. Un cablu scurt, sau prea tare, îți poate trânti de pământ ceasul pus la încărcat la cea mai mică mișcare greșită a laptop-ului. Am pățit-o la produse similare, așa că am ajuns să apreciez aceste detalii.

Nu mi-a plăcut aspectul său fizic, dar să spunem că această apreciere este una subiectivă, care ține de preferințele fiecărui utilizator. Unora poate o să li se pară chiar atractiv. Din ce am reușit eu să identific, mai ales utilizatorii tineri au această tendință.
De asemenea, prețul său de vânzare mi se pare cam mare. Și cred că partea de autonomie este principalul său punct vulnerabil. Pentru varianta de 41 mm, producătorul dă o autonomie de până la 48 de ore în modul de economisire a bateriei. Adică, mai pe românește, în cel mai fericit caz autonomia ajuge la două zile. O utilizare mai intensă sau folosirea ecranului în modul always-on scade dramatic această autonomie și așa mică.
Ieri, în momentul lansării oficiale a venit și primul update al sistemului de operare. Poate că mai corectează și din problemele de consum de baterie, sunt convins că lucrurile încă se așează.

Așa cum se vede, sunt plusuri și minusuri. Plusurile merg înspre zona de funcționalități (și cred că Google Pixel Watch 4 pentru asta a fost conceput), minusurile (discutabile) mai ales în partea de aspect fizic și construcție (și aici aprecierea este subiectivă). Așa că decizia îi aparține fiecărui utilizator în parte. Eu cred că am reușit să oferim suficiente informații pentru a face această decizie ceva mai ușor de luat.