
Ca utilizator al ceasului smart HUAWEI Watch GT5 Pro am ținut să văd cum stă treaba cu noul model GT6 Pro mai ales că HUAWEI spune lucruri frumoase despre el: autonomie de 21 de zile, senzori mai exacți (GPS și monitorizarea sănătății) plus software dedicat pentru cicliști. Aflați în cele ce urmează dacă e cu adevărat așa și dacă ăși merită banii!
Diferențe mici la design
Pentru cine a văzut Huawei Watch GT5 Pro (vă recomand să citiți aici review-ul de anul trecut) design-ul noului Watch GT6 Pro pare aproape neschimbat și pe bună dreptate, pentru că modificările sunt subtile, dar de impact.
O să încep prin a spune că ceasul smart Huawei Watch GT6 Pro e aproape identic cu modelul Huawei Watch GT5 Pro din prisma aspectului. Însă există câteva diferențe notabile ce apar doar atunci când pui ceasurile unul lângă celălalt.

Cred că prima și cea mai importantă este că noul Watch GT6 Pro este puțin mai mic, dar ceva mai gros gros 45.6 x 45.6 x 11.3 mm față de 46.3 x 46.3 x 10.9 mm ai lui Watch GT5 Pro, asta în condițiile în care greutatea a crescut la 54.7 grame, pentru a putea conține o baterie mai mare.
Avem aceiași construcție din titan, sticlă Sapphire și spate ceramic.

Ceasul este unul de 46mm (cu display de 1.47 inci), cu o suprafață mai mare datorită faptului că bordura este mai îngustă și ecranul (aceiași rezoluție de 466 x 466 pixeli) sensibil mai strălucitor pentru noul model Watch GT6 Pro, unde specificația hardware spune că duce 3000 niți. Am testat același model Silver, cu curea metalică, care îmi place mai mult decât variantele Brown sau Black, cu curele din pânză, respectiv silicon.
În poza de mai sus se poate vedea și că reducerea bordurii a forțat Huawei să mute indicatorii de minute mai pe lateral – nu știu de ce au făcut asta, că oricum au doar un rol estetic. După mine ar fi trebuit să renunțe de tot la ei, că oricum nu se disting când te uiți la ceas de sus.

În interior se poate vedea construcția similară, rotunjită și ieșită în relief, pentru a se lipi mai bine de mână și a permite senzorilor să funcționeze mai eficient. Nimic schimbat dincolo de faptul că Watch GT6 Pro e ceva mai gros, aproape insesizabil (0,5 mm).

Ecranul este senzațional, cu culori bine reliefate și claritate maximă, iar temele de ceas pe care puteți găsi în magazinul Huawei și instala cu aplicația Huawei Health (iOS și Android) arată excepțional.



Funcționalitate: integrarea mai bună cu iOS, noi opțiuni de monitorizare a sănătății
Dacă la nivel de design schimbările față de modelul precedent sunt destul de greu de detectat fără o privire atentă, la nivel de funcționare, lucrurile sunt evidente imediat. Am testat Huawei Watch GT6 Pro cu iOS 26, fix după ce Apple a lansat noua versiune.
Schimbările ies rapid în evidență: sincronizare mai bună (nu e perfectă, încă e de lucru) și notificările vin mai repede/mai corect, chiar și după ce ceasul iese din zona Bluetooth a telefonului – știe (de cele mai multe ori) să se reconecteze singur. Din păcate, tot trebuie să pornești măcar o dată pe zi aplicația Huawei Health dacă vrei datele de vreme actualizate, aici mai e de lucru, sper ca odată cu iOS 26.1 treaba asta să se rezolve.
Aplicația Huawei Health de iOS permite acum sincronizarea melodiilor pe ceas, chestie care înainte nu era posibilă și în plus apar aplicații în App Gallery.



Transferul de firmware merge în continuare prin conexiune WiFi și se face extrem de rapid – de când am pus ceasul și până acum am avut cel puțin 3 update-uri ce au mers fără probleme.
Revenind la aplicație, în afară de apariția opțiunilor pentru sincronizarea aplicațiilor și a muzicii nu s-a schimbat mare lucru, dar a apărut o nouă funcție de monitorizare a sănătății denumită ‘Pulse wave arrhythmia analysis’ ce poate fi folosită doar după ce o activați de pe telefon și … de pe ceas.
Așa cum am spus și în cazul lui Watch GT5 Pro, ceasul smart este de folos în trei direcții: afișarea de notificări, monitorizarea activității fizice și urmărirea de statistici legate de starea generală de sănătate. Despre primul caz am spus deja că notificările merg mai bine – dar tot nu există posibilitatea de a răspunde la mesaje de pe ceas. A rămas preluarea/inițierea apelurilor de voce via WhatsApp/Phone, dar e nevoie ca telefonul să fie conectat prin Bluetooth.

Monitorizarea activității fizice: funcții noi pentru ciclism
Mi-a plăcut să văd că pe Watch GT6 Pro au fost implementate funcții extinse dedicate monitorizării și interpretării datelor asociate ciclismului și schiului. În primul rând, datorită noului sistem de poziționare via GPS (Huawei Sunflower Positioning System) se pierde semnificativ mai puțin timp pentru obținerea locației atunci când vrem să pornim o activitate fizică (am testat pe mers și alergat) în zona urbană.
Din cauza vremii nefavorabile nu am apucat să testez modul în care sunt preluate datele în activitatea de ciclism. Am văzut că Huawei propune acest ceas ca soluție Pro pentru măsurarea traseului, cu acuratețe semnificativ mai bună decât a altor aparate.

Este propus un indice Cycling Virtual Power care ia în considerare greutatea utilizatorului, a bicicletei și viteza înregistrată. Cine e pasionat de ciclism și vrea date reale, va putea beneficia de informații mai detaliate, fără să fie nevoie să apeleze la alte gadgeturi. Iar informațiile legate de traseu și datele înregistrate sunt prezentate detaliat pe ceas și în aplicația de smartphone. Am înțeles că și pentru schi sunt elemente noi, aștept să vină zăpada să le pot testa.
În momentul conectării ceasului la telefon am observat că există și opțiunea de alertare automată a unui contact din agendă (sau a serviciilor urgență) în cazul în care ceasul detectează o căzătură. Opțiunea e configurabilă din aplicație și ceas.
Monitorizarea sănătății
Majoritatea utilizatorilor vor fi mai interesați de funcțiile standard de monitorizare a sănătății- Huawei aduce pe Watch GT6 Pro un upgrade al TrueSense System, care analizează mai atent datele preluate de la senzori și le combină în grafice interesante. Pe tot parcursul zilei poate să fie activată funcția HRV care să dea o imagine mai clară asupra modului în care funcționează inima. Cine vrea poate să beneficieze și de noua analiză legată de starea emoțională și stres.



Mi-a atras atenția funcția denumită Pulse Wave Arrhythmia, care are ca scop detectarea aritmiei – datele sunt analizate permanent și în mod constant sunt afișate date legate de riscul de fibrilație atrială. Adică … fibrilația atrială este una dintre cele mai frecvente tulburări ale ritmului cardiac, ce se manifestă prin bătăi rapide, inegale și complet neregulate ale inimii. Este provocată atât de contracțiile dezordonate ale atriilor, camerele superioare ale inimii, cât și de încetarea coordonării acestora cu contracțiile ventriculare. Stagnarea prelungită a sângelui în atriile al căror perete eșuează în a produce contracții eficiente, favorizează în cele din urma formarea de cheaguri în inima care, dislocate în circulația generală, cresc riscul de accident vascular cerebral.
Chiar dacă nu vorbim despre un dispozitiv medical, cred că e bine să avem la dispoziție informații de acest gen cu care, la nevoie, să putem merge la medic.
Watch GT6 Pro pune la dispoziție și date și analize legate de starea emoțională, inclusiv cu soluții și programe de relaxare, disponibile direct din aplicația Huawei Health. Și dacă vreți să vă luați un abonament (în stilul Apple) Huawei are o ofertă interesantă.

Concluzie: un update solid într-un gadget elegant
Chiar dacă nu am apucat să testez tot ceea ce aduce noul Watch GT6 Pro în materie de monitorizare a activității fizice, pot să spun că noul ceas este un mare pas înainte, din toate punctele de vedere. Începând cu design-ul, mai optimizat, mergând la calitatea display-ului, trecând mai apoi prin toate funcțiile de monitorizare a activității fizice și a sănătății, punctând cu integrarea mai bună cu iOS și terminând cu autonomia fantastică.


Huawei Watch GT6 Pro poate oferi o autonomie maximă de 21 de zile, dacă este ținut în mod de conservare a energiei, datorită unei baterii mai mari, realizată cu o nouă tehnologie ce permite o densitate mai mare și duce capacitatea la 867 mAh. Eu l-am folosit cu toți senzorii activi, luminozitatea pusă pe modul auto și fără Always on Display. L-am încărcat în urmă cu 10 zile și jumătate, a trecut prin 3 update-uri și mai multe sesiuni de monitorizare a mersului, de câte o oră fiecare și mai are 46% din baterie. Asta înseamnă că aș putea liniștit să îl duc spre 17-19 zile. După cum spunea un amic, îl pui la mână și uiți de el, nu ca la Apple unde trebuie să stai stresat să nu uiți să îl încarci.
Având o baterie de capacitate mai mare inclusă în aceiași carcasă, e un plus important, însă dat fiind că știu că Watch GT5 Pro se încălzește tare vara, lăsat în soare puternic, sunt foarte curios cum se va comporta Watch GT6 Pro în aceleași condiții. Că vorbim de condiții, toți senzorii importanți sunt prezenți: accelerometru, giroscop, barometru compas, SPO2, termometru, analiza bătăilor inimii.



Mi-a plăcut că Watch GT6 Pro vine cu un ecran mult mai luminos (pe care unele teme de ceas arată extraordinar de bine), că sistemul de operare e mai rapid, că funcțiile extinse de monitorizare a sănătății funcționează cum trebuie (pe fundal, fără să te deranjeze sau să trebuiască să le calibrezi constant) și îmi prezintă datele de care am nevoie, asta peste notificările pe care le primesc eficient. Toate într-un ceas pe care mă bucur să îl pot purta neîntrerupt, fără teama că rămâne fără baterie sau că nu e potrivit oricărei ocazii. M-am bucurat și de cum arată sistemul de notificări, cu noile carduri, în care datele sunt prezentate dinamic.


Cred că sunt in asentimentul multora dacă spun și că speram că va merge (din iOS) integrarea și activarea unui asistent vocal (să nu zic un AI, deși mulți m-au întrebat dacă poate face asta) cu care să poți rezolva mai ușor anumite operații.
Recomand ceasul? Da! Ca utilizator vechi de ceasuri Huawei cred că în momentul de față este cel mai elegant/performant ceas smart dedicat utilizatorului obișnuit, atât pentru iOS cât și pentru Android (cu aparate Huawei performanța este și mai bună datorită prezenței unor opțiuni personalizate). Aș zice că e cel mai reușit model Huawei de până acum și mă bucură să văd că inovația merge mai departe , cu pași chiar mari.

Din păcate nu pot să zic că e un upgrade obligatoriu pentru un posesor de Watch GT5 Pro – elementele de noutate sunt mai avansate, dar fără schimbări dramatice, încât să justifice trecerea de la modelul precedent, deși e foarte tentant.
Și ca să nu uit: în perioada 19 septembrie-31 octombrie 2025, pentru modelele achiziționate din HUAWEI Store România (GT 6 și GT 6 Pro), utilizatorii vor primi o curea cadou, un cupon de reducere în valoare de 200 de lei (se aplică direct în prețul produsului) și 10x puncte în HUAWEI Store. În plus, cei care își vor achiziționa un ceas din noua serie până la final de octombrie și îl vor conecta la aplicația HUAWEI Health vor putea obține o reducere de 50% timp de o lună și un an de acces la pachetele Watch Faces VIP.
Informații: Huawei
Preț: de la 1799 LEI
PRO | CONTRA |
+ design elegant + construcție premium: titan și sticlă Sapphire + super display + super autonomie de 21 de zile + integrare cu iOS și Android + opțiuni avansate de monitorizare pentru ciclism/schi + sistem TrueSense pentru monitorizarea sănătății | – nu toate funcțiile sunt disponibile pe iOS – nu are SIM/eSIM – (mici) probleme sincronizare iOS |