
Compania chineză nu a prezentat doar modelele Huawei Mate 80 și Mate 80 Pro în cadrul evenimentului de astăzi. Dar și noua generație a pliabilului lor de tip fold, modelul Huawei Mate X7. Care vine cu câteva plusuri consistente în comparație cu predecesorul său.
În primul rând este mai subțire decât acesta. Are o grosime de doar 4.5 mm atunci când este deschis (respectiv 9.5 mm când este închis). Chiar și așa, este un telefon rezistent. Păstrează rama din aliaj de aluminiu și adaugă acum și certificările IP58 și IP59.
La nivel de nucleu hardware avem noul chipset Kirin 9030 Pro. Acesta rulează în combinație cu o memorie RAM ce ajunge până la 16 GB. Capacitatea internă de stocare poate ajunge până la 1 TB. Cele două celule de baterie totalizează o capacitate de 5600 mAh. Există suport pentru o încărcare de până la 66W. Plus suport pentru încărcarea wireless de 50W.
Sistemul de operare de pe Huawei Mate X7 este un Harmony OS 6.

Și la nivel de ecrane avem mici plusuri. Ecranul exterior are o diagonală de 6.49 inchi, cu o rezoluție 2440 x 1080 pixeli (aspect ratio 20.4:9), rată de refresh de 120 Hz și o luminozitate de top de 3000 niți. Iar cel interior are o diagonală de 8 inchi, cu o rezoluție de 2416 x 2210 pixeli (aspect ratio 8:7.3). Aici luminozitatea de top este de doar 2500 niți.
Pe zona de abilități foto, avem pe spatele telefonului un sistem de trei camere. Senzorul principal are o rezoluție de 50 MP. Este ajutat de un telephoto de 50 MP (zoom optic 3.5x) și de un ultrawide de 40 MP. Cele două camere selfie au câte un senzor de 8 MP fiecare.
Huawei Mate X7 vine în variante de culoare Black, White, Purple și Red. Prețurile de vânzare valabile pentru piața din China pornesc de la aproximativ 1830 dolari (12 GB RAM + 256 GB).
via Huawei

