HomeFeaturedFocusOnePlus 15 ajunge în Europa

OnePlus 15 ajunge în Europa

OnePlus 15

Lansat oficial în China în urmă cu două săptămâni, modelul OnePlus 15 a avut parte aseară de o lansare la nivel global. Astfel a ajuns și pe piețele europene, acolo unde poate fi deja accesat de către fanii pasionați de acest brand. Da, chiar există așa ceva!

Prețurile de vânzare pentru Europa sunt oarecum la nivelul așteptărilor. Varianta cu 12 GB de RAM și stocare de 256 GB are un preț de 950 euro. Iar cea cu 16 GB de memorie RAM și capacitate internă de stocare de 512 GB costă 1100 euro. Nucleul hardware este completat de un chipset Snapdragon 8 Elite 5 de la Qualcomm. Dar și de un acumulator generos de 7300 mAh. Acesta se poate încărca cu până la 120W. Există și suport pentru încărcarea wireless de 50W. Sistemul de operare este evident un Android 16 cu ColorOS 16 peste el.

La nivel fizic, OnePlus 15 este mai mic decât predecesorul său. Este construit în jurul unui display cu diagonala de 6.78 inchi. Un panel BOE X3 LTPO AMOLED cu rezoluție fullHD+ (1272 x 2772 pixeli) și rată de refresh de 165 Hz. Luminozitatea de top este de 1800 niți. Cititorul de amprentă ultrasonic este integrat sub ecran. Camera selfie are un senzor de 32 MP.

Pe spate avem un sistem foto compus din trei camere. Senzorul principal are o rezoluție de 50 MP. Este ajutat de un periscop de 50 MP (zoom optic 3.5x) și de o cameră ultrawide, cu senzor tot de 50 MP. De notat că a dispărut colaborarea cu Hasselblad.

Mai trebuiesc evidențiate certificările IP68/IP69K.

OnePlus 15 vine în variante de culoare Infinite Black, Ultra Violet și Sand Storm.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep