
Seria Oppo Reno15 pare să fie destul de aproape de momentul apariției sale oficiale. Informațiile despre telefoanele din componența ei au fost destul de sărace până acum. Am aflat totuși că va exista chiar și un model Pro Max în această familie. Acum lucrurile se schimbă puțin, pentru că o unitate de Reno15 tocmai a fost testată în Geekbench.

Cu această ocazie, a lăsat la vedere, în baza de date a aplicației de benchmark, câteva informații de natură tehnică. Prima dintre ele (și cea mai importantă) este legată de chipset. Se pare că telefonul va miza pe un Dimensity 8450 de la MediaTek.
Procesorul unității testate a rulat în combinație cu o memorie RAM de 16 GB. Ceea ce ridică oarecare semne de întrebare legate de respectiva unitate. A fost un Oppo Reno16 sau un Reno16 Pro. Există aici opinii împărțite. Dar nu cred că este chiar atât de important. S-ar putea ca cele două să mizeze pe aceeași soluție la nivel de chipset.
În fine, un ultim detaliu relevat de testul Geekbench este legat de sistemul de operare. Acesta este un Android 16 cu ColorOS 16 peste el.
Revenind puțin la Oppo Reno16 Pro Max, acesta va fi vârful de gamă al seriei. Va fi echipat cu un chipset Dimensity 9400 și s-ar putea să rămână captiv pe piața din China. Toate cele trei telefoane vor fi lansate în China la finalul acestui an. Iar cele două modele Reno16 și Reno16 Pro vor avea parte de o lansare globală la începutul anului viitor. Așa că mai este destul timp pentru ca ele să ajungă în atenția opiniei publice până atunci.
via GSM Arena

