HomeFeaturedFocusOppo Reno15 și Reno15 Pro au fost prezentate oficial

Oppo Reno15 și Reno15 Pro au fost prezentate oficial

Oppo Reno15

Compania chineză a prezentat oficial cele două telefoane din zona de sus a categoriei mid-range. Modelele Oppo Reno15 și Reno15 Pro debutează pe piața din China. Dar vor ajunge invariabil și în Europa, la fel ca generațiile anterioare.

Cele două au câteva trăsături în comun. Sunt construite la nivel de nucleu hardware în jurul aceluiași chipset Dimensity 8450 de la MediaTek. Ambele pornesc configurațiile de memorii de la 12 GB de RAM și 256 GB capacitate internă de stocare.

Au în comun de asemenea sistemul foto de pe spate. Acesta se bazează pe un senzor principal cu rezoluție de 200 MP (1/1.56 inchi). Acesta este ajutat de un ultrawide de 50 MP și de un periscop de 50 MP (zoom optic 3.5X). Camera selfie are și ea un senzor de 50 MP.

Sistemul de operare este un Android 16 cu interfața ColorOS 16 peste el. De asemenea, avem la bord și certificările IP66, IP68 și IP69.

Oppo Reno15

De aici încep diferențele între Oppo Reno15 și Reno15 Pro. Modelul standard este echipat cu un ecran AMOLED cu diagonală de 6.3 inchi. Un panel cu rezoluție de 2640 x 1216 pixeli, rată de refresh de 120 Hz și o luminozitate de top de 3600 niți. Cititorul de amprentă digitală este integrat sub ecran.

Autonomia lui este asigurată de un acumulator cu capacitatea de 6200 mAh, care se poate încărca cu până la 80W. Pro-ul este ceva mai mare. Are un ecran de 6.78 inchi, care păstrează toate specificațiile (inclusiv rezoluția 1.5K) de la fratele mai mic.

De această dată bateria are o capacitate de 6500 mAh. Pe lângă încărcarea cu fir de 80W, apare aici și suportul pentru încărcarea wireless de 50W.

Oppo Reno15 Pro

Oppo Reno15 vine în variante de culoare Aurora Blue, Canele Brown și Starlight. Prețurile de vânzare, valabile pentru China, pornesc de la aproximativ 425 dolari. Modelul Pro este disponibil în culorile Canele Brown, Honey Gold și Starlight. Prețurile pleacă de la aproximativ 520 dolari. Să vedem la ce prețuri (și ce combinații de memorii) ajung și în Europa.

PS. Aspectul fizic vă aduce aminte de ceva?

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep